default-logo

Un an nepăsător

Oraşul nostru a căpătat în anul acesta un aer tot mai trist.
Dar acest sentiment nu-i doar al nostru – al acelor rămaşi, dar şi al sfinţilor, cărora li s-au astupat gurile şi li s-au pus măști pe chipuri, aşa încât să nu le mai observăm nici măcar lacrima.
A fost parcă un an blestemat, ca şi cum, cineva a pus mâna pe-o cutie de chibrituri şi printr-o joacă a aprins şi a stins fiecare chibrit. Iar odată cu el şi clipele celor pe care i-am iubit. Sau, ca şi cum, cineva tot încearcă să ne înveţe ce înseamnă – neplânsul.
Şi e dureros. Atât de dureros, că aceşti oameni care au răspândit în jurul nostru numai lumină, brusc, ca după o noapte lungă, nu mai sunt.
Şi-s prea mulţi. Prea mulţi au plecat şi încă mai pleacă… Iar odată cu ei, în sufletul nostru se plimbă un vânt din ce în ce mai îngheţat. Se pare că Dumnezeu cu adevărat îi ia lângă El numai şi numai pe cei mai buni, care se mută dincolo însoţiţi de aplauzele noastre.
Acele aplauze cu care, după ce se închide cortina, actorul iese în faţa scenei şi lumea, în semn de admiraţie şi preţuire, se mai ridică încă o dată în picioare.
În una dintre aceste duminici, pentru Doru Dinu Glăvan, ieşit pentru ultima dată în scenă deschisă, s-au ridicat în picioare toţi ziariştii.
Pentru că într-un veac în care să fii bun este o ruşine, el nu s-a ruşinat să facă din Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România o Uniune a Iubirii, a Bunătăţii şi Prieteniei. Nu s-a ruşinat să fie blând şi corect. Nu s-a ruşinat să fie OM!

Doina DABIJA

Despre autor

Articole asemănătoare

Posted On 09 iul. 2022
, By

Lasă un răspuns

*