◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

China Poeziei

La cele patru mari descoperiri ale chinezilor– busola, praful de puşcă, hârtia şi tiparul – ei mai adaugă Poezia.

Chinezii scriu poezie de trei mii de ani.

Ediţiile recente din „Cartea cântărilor” (Sit-Zin), alcătuită în secolele XI-VI î. Hr., abundă în texte vechi şi subtexte noi.

„Parcă sunt scrise acum”, îmi vorbeşte Zhao Lihong, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai Chinei contemporane, care într-un poem de-al său afirmă despre cuvintele limbii chineze:

 

„Conectate ca fumul de foc –

Sunteţi conectate la vocea cuvintelor,

Cuvinte ale bucuriei

Şi ale suspinelor…”.

Pe Zhao Lihond l-am cunoscut la Seul, unde mi-a făcut o invitaţie la Festivalul Internaţional de Poezie de la Shanghai, unul dintre cele mai importante din Asia.

„Poezia lumii de azi va renaşte de pe continentul asiatic”, încearcă să ne convingă poeţii care scriu în această parte a lumii.

Şi pe bună dreptate.

Poezia se bucură de o atenţie sporită în instituţii de învăţământ, universităţi, şcoli, unde în multe dintre acestea se predă ca obiect de studiu.

Ca să fii poet în China, pe lângă capacitatea de a compune, trebuie să o mai posezi şi pe cea de caligraf. Nu e suficient să cunoşti hieroglifele, ca să scrii poezie, aici mai trebuie să ai şi talent de pictor. Aceste două noţiuni la ei sunt sinonime.  Celuia care aşterne hieroglifele frumos i se spune şi scriitor. Nu în zadar poetul american Ezra Pound afirmase: „Dacă m-aş fi născut chinez, m-aş fi făcut pictor”.

La întâlnirea de la Uniunea Scriitorilor din Shanghai aflu că marea literatură europeană – Shakespeare, Tolstoi, Dumas, Dante etc. – e foarte cunoscută în China, unde aceasta în bună parte e mai degrabă repovestită decât tradusă (ediţiile lui Lin Şu şi ale altora).

Nu înţeleg prea bine ce înseamnă „repovestită”, dar, bănuiesc, readaptările nu se fac chiar în măsura  în care îşi permisese Anatol Rădiţă, tălmăcitorul în limba rromă a creaţiei eminesciene (în traducere inversă „Luceafărul” de M. Eminescu sună aproximativ în felul următor:

A fost odată la Soroca

O preafrumoasă ţigancă…).

Chinezii nu pot rosti dintr-o respiraţie numele europene, pentru Shakespeare, spre exemplu, au nevoie de mai multe pauze: Sha-ke-spe-are.

Dacă în perioada „revoluţiei culturale” de la mijlocul anilor `60, Uniunea Scriitorilor îşi stopase activitatea, ea recuperează azi timpul pierdut.

Zeci de poeţi recunoscuţi pe plan mondial – unul dintre ei e Zhao Lihong, preşedinte al Filialei Shanghai a Uniunii Scriitorilor din China –, sute de reviste literare, mii de edituri, milioane de exemplare ale cărţilor de poezie.

La Universitatea din Sanghai, la întâlnirea cu tineri poeţi, pe care i-am numit (cu dragoste) „hunweibini” ai poeziei, se vorbeşte aprins despre destinul Poeziei în contemporaneitate.

Microfonul e transmis de la un vorbitor la altul dintr-o parte a sălii arhipline în alta peste capetele celor prezenţi: ca un prunc într-un vagon ticsit cu soldaţi dintr-o margine a lui în cealaltă.

Li se fac şi reproşuri creatorilor de metaforă. Un exemplu ar fi: poezia contemporană lasă  impresia că s-a rupt de tradiţia chineză a poeziei „Shi” din secolul X ori – afirmă un alt vorbitor – că a rămas la poezia „Shi” în secolul X.

Se discută nu ce e poezia (se creează impresia că toţi cunosc acest lucru), ci ce nu e poezia, şi aici sunt incluse toate temele care nu au nimic comun cu omul şi cu natura.

Îl întreb pe poetul Huang Lihai ce este poezia „Shi”, care seamănă a fi mai curând un curent al poeziei române. Cine a scris acest fel de poezie?

– Shi, îmi răspunde el româneşte.

– Şi?

– Su Shi, cel mai mare reformator al poeziei chineze, care a trăit în timpul dinastiei Sun (960-1279).

Astfel aflu date din istoria poeziei chineze. Ca şi conjuncţia noastră și, care leagă părţi ale unei propoziţii, poezia „Shi” a însemnat în China legătura dintre părţi ale liricii chineze, în mod special dintre poematica antică şi modernitatea medievală.

Sălile de mii de spectatori unde se desfăşoară recitalurile de poezie nu sunt arhipline, dar în ele  nu e niciun loc liber.

La serata de la The Shanghai Symphony Orchestra Hall am ajuns cu 15 minute mai devreme.

Sala era pustie. Dar la ora 19.25, cu cinci minute înainte de începutul manifestării, toate locurile erau ocupate.

Făceam o comparaţie între poporul nostru şi poporul chinez. Sunt la fel de harnici şi moldovenii. Ceea ce însă le lipseşte, comparaţi cu alte popoare, ca să devină şi ei prosperi, este corectitudinea. Poate o mai fi şi alte lucruri care le lipsesc, dar acesta mi se pare detaliul cel mai important.

Am participat, împreună cu poeţi chinezi, la diverse recitaluri.

Pe cititorii care vin să se întâlnească cu Poezia – iar unele săli au şi câte o mie de locuri – îi aşteaptă pe locurile lor o pungă în care se află programul manifestării, revistele Festivalului sau cărțile de poezii ale poeţilor prezenţi şi o sticlă de apă.

Aceştia  vin la recitaluri în haine de duminică, precum la o sărbătoare.

Poeţii din China lasă impresia – după reacţia sălii – că toţi ar fi poeţi umorişti.

Zhao îmi spune:

– Poezia poate fi gravă, dar întâlnirea cu scriitorul trebuie să creeze o bună dispoziţie.

În Muzeul Naţional, unde se desfăşoară un alt recital, ne sunt arătate panouri uriaşe cu poezii scrise de Mao Zedong. Abia atunci mi-am amintit că această ţară are conducere comunistă.

Prietenii chinezi mă asigură că poeziile conducătorului de ieri al ţării sunt bune:

– Despre ce sunt?

– Sunt poezii de dragoste.

Aflu astfel că şi dictatorii sunt (sau au fost) şi ei oameni şi că se pot îndrăgosti.

Poetul Cao Yoxiang e militar.

Citeşte, de regulă, poezii dedicate patriei. Sala de cele mai multe ori reacţionează furtunos. Pe epoleţi poartă patru stele mari.

Îi spun poetei chineze Ruling Zhang Blein, care locuieşte în Franţa:

– Probabil e general.

– Nu, mă contrazice Ruling. E căpitan. Un căpitan, atunci când ajunge general, nu mai scrie poezii, crede dânsa.

Mi s-a părut interesant faptul că la unul din recitaluri cei care au citit poeziile în chineză ale oaspeţilor sosiţi din diverse ţări ale lumii au fost tineri scriitori şi nu traducătorii acestora; aceștia, înainte de a le citi, le-au analizat sau au spus ceea ce au înţeles ei din textele încredinţate.

În aproape o săptămână de zile, cât s-a desfăşurat Festivalul Internaţional de Poezie de la Shanghai, am descoperit China prin intermediul Poeziei.

Poezia chineză vorbeşte mai puţin despre trecut şi viitor, unica realitate a poeziei este prezentul, un prezent situat la intersecţia dintre trecut şi viitor. În numele lui se lucrează în China de azi, o supraputere economică, dar şi culturală. Inclusiv – în numele unui prezent cultural prosper.

Ierte-mi-se nemodestia, dar – de fiecare data când sunt invitat la microfon – se vorbeşte cu respect despre Republica Moldova.

E amintit premiul acordat în Coreea de Sud, se menționează traducerile cărţilor în alte limbi.

Lucrul acesta e, cred, unul de bun augur. De ce? În cazul Poetului nostru Nicolae Popa, care a fost cu vreo cincisprezece ani în urmă la un festival de poezie din această ţară, chinezii au manifestat mirare atunci când au văzut că e alb, pentru că cei care îl invitaseră scriseseră pe ecuson: „Nicolae Popa, Republica Moldova, Africa”.

Iată că între timp oamenii de cultură care ne invită la diverse manifestări au reuşit partial să ne scoată din spaţiul african şi să ne plaseze în unul mai apropiat de cel real.

La Shanghai noiembrie e lună de vară.

 

Luminile bolţii când scad

şi izvoarele toate muţesc

Se aud pietre cum cad

din Zidul Chinezesc.

 

În faţa microfoanelor sensibile, poeţii recită, de regulă, în şoaptă.

Ca să adeverească spusa lui Paul Valéry că poeţii ar trebui să se roage cu cuvinte impregnate de linişte.

Clipele se scurg pe alături, proaspăt în necontenire, ca alimentate de poeme.

Dincolo de geamurile Muzeului de Arte, deschise larg în seară, luna de ceară ostenită, invocată de poeţi, încetineşte parcă din drumul ei.

Numele acestei ţări străvechi, cred mai mulţi poeţi chinezi, este sinonim cu poezia.

Zhao Zihong spune şi el într-un poem:

 

Tu ai devenit poezia mea, 

antenele sufletului meu

îţi prind bucuria şi tristeţea,

eşti o metaforă

care respiră cuvinte,

eşti un verb

care conjugă verbe

şi declină substantive,

zâmbetele tale rimează.

ochii tăi rimează,

eşti poemul meu cel mai frumos…

 

Ca să cunoşti China, nu e suficient să vezi Zidul Chinezesc, să admiri oastea de teracotă a lui Pin Shi Huanghi sau Oraşul Interzis din Beijing, mai trebuie să citeşti şi marea ei poezie.

Fără de ea istoria ei milenară va fi mereu incompletă.

Nicolae DABIJA

15-21 noiembrie 2019, Shanghai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *