(scurt comentariu pe marginea unei teze de doctorat)
Mărturisesc că am avut o ușoară ezitare atunci când, primind de la prietenul și colegul meu din U.Z.P.R., arhidiaconul dr. GHEORGHE HODREA, cartea Darul în viața românilor ortodocși din Ținutul Aradului, Editura Gutenberg Univers, Arad 2019, m-am hotărât să aștern pe hârtie câteva cuvinte despre această nouă apariție editorială care poartă semnătura prestigiosului scriitor, poet și jurnalist arădean. Ezitarea nu mi-a fost provocată de oarece temeri privind scrisul părintelui Hodrea, pe care am reușit să-l deslușesc cu succes în alte ocazii (O sută de duminici la radio Timișoara, Poveșchile lu’ Bace Toghiere), ci de natura cu totul deosebită a acestei cărți, care nu este altceva decât Teza de Doctorat a acestui harnic și prolific exeget în cele sfinte și laice deopotrivă, teză susținută cu succes în anul 2013 și apreciată cu notă maximă de comisia doctorală. Dar mi-am luat inima în dinți și am purces la lecturarea voluminoasei tipărituri (aproape 500 de pagini), frumos tehnoredactată, având pe coperta 1silueta zvelta a frumoasei Biserici Ortodoxe din comuna arădeană Sintea Mare, iar pe coperta 4 mărturisirea de credință (în cruce și în condei) a autorului.
DARUL – acesta este leit-motivul tematic al cărții, privit și analizat din mai multe perspective, în toată complexitatea lui semantică și în profunda sa semnificație socială:
– darul ca obiect fizic, ca bun material dăruit spre a face cuiva o bucurie sau a satisface o necesitate;
– darul ca faptă umană, ca gest de noblețe sufletească din partea celui care-l face fără a aștepta o recompensă sau o contraprestație de la cel care-l primește
– darul ca înzestrare fizică sau psihică; oamenii pot fi dăruiți de la Dumnezeu cu un har, cu o vocație, cu un talent, cu o calitate: darul vorbirii, al elocinței, al răbdării, al iubirii, al bunătății, al iertării, al diferitelor exprimări artistice, ș.a.m.d. Desigur că sunt și pseudo-daruri (anti-daruri sau contra-daruri, cum le spune autorul) cu conotație negativă: „darul” beției, „darul” clevetirii,, „darul” minciunii”, ș.a.
O, dar câte sensuri inedite n-a găsit părintele Hodrea în studiul acestui
concept, pornind cu căutarea din antichitatea păgână ori creștină și ajungând în contemporaneitatea creștină și păgână totodată! Este rodul unei îndelungate și neobosite aplecări asupra unor surse bibliografice variate și numeroase, lucru care m-a impresionat profund în analiza acestei minunate cărți!
Trecând peste multele și documentatele considerații geo-etno-psiho-sociale ce caracterizează Ținutul Aradului și pe românii de-aici, prezentate pe larg în carte, mă opresc doar la sensul cel mai concret și mai uzitat al cuvântului DAR, care aici se referă la DARUL ca DANIE, DONAȚIE, DĂRUIRE – pe care locuitorii români ortodocși din Ținutul Aradului l-au făcut, de-a lungul timpului și timpurilor, către și în folosul lăcașurilor de cult, unde-și găseau alinarea și speranța mântuirii sufletului – biserici, mânăstiri sau schituri.
Pământuri, clădiri, bani, odoare, odăjdii, obiecte de cult, îmbrăcăminte, alimente, animale sau alt fel de bunuri, au fost oferite de credincioși așezămintelor bisericești, poate cu speranța iertării unor păcate, poate cu dorința de a ajuta, poate din mândrie, poate din milă, poate din suferință, poate din bucurie. Doar ei și-au știut motivația, care n-a rămas de cât arareori notificată undeva, într-o pisanie, într-un răvaș, într-un pomelnic.
Dăruirile – mai mici sau mai mari, după cum era și starea dăruitorilor – au fost consemnate cu atenție în arhivele bisericești și călugărești, ajungând până în zilele noastre ca dovadă a credinței străbunilor și ca reper temeinic și statornic al bunei rânduieli care i-a caracterizat dintotdeauna pe ardeleni și pe bănățeni, Ținutul Aradului nefiind neapărat o unitate administrativ-teritorială bine delimitată (comitat sau județ) ci o identitate etno-topografică aparte, originală și inedită, un spațiu de interferență armonioasă între Crișana, Banat și Țara Moților.
Autorul a studiat cu atenție și cu migală arhivele parohiale și monahale, suflându-le colbul și deslușindu-le slovele, pentru a pătrunde înțelesul uneori ușor de găsit, alteori tainic și greu de pătruns. Este meritul acestui fiu al locurilor că a știut să găsească firicelul de aur în nisipul apelor învolburate ale istoriei, a adus la lumină vechile înscrisuri și le-a valorificat într-o teză de doctorat unică în conținutul ei.
Și pentru că vorbim de DAR, părintele n-a „îngropat talantul” primit în dar de la Creator, ci l-a izvodit într-o carte care, văzând lumina tiparului, devine ea însăși un DAR pentru cei apropiați.
Dumnezeu să-i înmulțească darul și să-l ajute să se ridice tot mai sus, atât pe plan profesional religios, cât și pe plan scriitoricesc și familial!
Dorin Ocneriu / U.Z.P.R. Arad