◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Revista UZP nr. 20/2020. Vocile gazetăriei românești

Publicație care își consolidează cu fiecare apariție statutul în plaja media din România, Revista UZP nr. 20/2020 este o pledoarie extinsă pentru forța presei și o oglindă fidelă a fastei activități a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

De-a lungul celor 56 de pagini este detaliat un tablou de preocupări care ilustrează importanța presei pentru societate și statutul de utilitate publică al UZPR. Acest aspect reiese cu claritate, de pildă, din reflectarea proiectului viitor al UZPR, în colaborare cu Centrul Ceh, de a amplasa o placă memorială pe casa în care a locuit fotograful Ian Tomas, cel care a realizat fotografia emblematică a lui Mihai Eminescu. Mai departe, în editorialul semnat de Daniela Gîfu se pune o problemă stringentă a presei actuale, în care Uniunea urmează să aibă un rol de pionierat – jurnalismul de știință: „Este unul dintre proiectele îndrăznețe ale UZPR, comunicarea științei către receptorul non-specialist, dincolo de conferințe, congrese, ateliere de lucru sau jurnale științifice. Ne propunem să devenim emiţători de informaţie ştiinţifică în toată media (scrisă, audio-video, internet). Așadar, o nouă ramură a presei se află în perioada activării în deceniile care vin. O aducem în discuție cu vădita misiune de a înfrunta viitorul folosindu-ne nu numai de uneltele, tehnica și experiența jurnaliștilor, ci și de mentalitatea și ideile publicului receptor”.

În paginile publicației sunt detaliate edițiile reuniunilor-maraton ale conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România cu șefii și coordonatorii de filiale din toată țara, reuniți în cadrul Consiliului Consultativ Național al UZPR, prilejuri importante de a se evalua evoluția UZPR în complicatul context intern și internațional al anului 2020, de a dezbate starea presei și de a consemna reziliența cu care organizația continuă să-și urmărească obiectivele de utilitate publică.

Unul dintre demersurile de marcă ale UZPR, elaborarea Codului Deontologic al jurnalistului profesionist, s-a aflat în atenția coordonatorilor de filiale, care au detaliat pe marginea documentului și i-au subliniat valoarea. Dezbaterile pe marginea acestui reper al profesiei se situează în coordonatele ralierii breslei la comandamentele profesionale ale epocii.

Importanța, vizibilitatea și pregnanța mesajului Uniunii sunt reflectate de statutul organizației în cadrul unor parteneriate de înaltă ținută, realizate la nivel central și local și reflectate pe larg în paginile publicației. De asemenea, activitatea densă a Editurii UZP este pusă în evidență prin detalierea proiectului „Clipa de lectură”, centrat pe împărtășirea cu publicul a volumelor de excepție apărute în Editura UZP, serie de filme ce reunește mărturii și mărturisiri ale autorilor, jurnaliști de renume, care au elaborat cărți de referință pentru breaslă, le-au încredințat spre editare Uniunii și le prezintă personal. 

Fidelă principiului de a sprijini membrii în demersurile lor, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România s-a raliat public apelului care anunță o campanie extinsă și de durată, care va avea în prim-plan deficiențele activității de difuzare pe care o prestează Poșta Română și prin care organizația urmărește susținerea presei și normalizarea grabnică a situației în care se află ziariștii și publicațiile afectate de aceste neajunsuri ce aduc deservicii majore unui serviciu de primă importanță pentru opinia publică: informarea.

„Nu așteptați ca Occidentul să vină cu soluții pentru mass-media din România” este îndemnul care stă la baza unui interviu de excepție, realizat de Mădălina Crina Diaconu cu Pavol Szalai, director pentru zona Europa și Balcani al organizației „Reporteri Fără Frontiere”. 

La rândul său, Corina Popescu vorbește despre echilibrul presei în pandemie, aceeași temă la ordinea zilei fiind abordată și de trei autori de caricatură de presă, prezenți în paginile revistei ca o ilustare a revenirii în prim-plan a unui important reper al presei, desenul satiric.

Ca o noutate direcționată spre extinderea peste granițe a tematicii și difuzării publicației, revista conține și un segment în limba engleză, cu sinteze ale materialelor publicate în interior. 

Chiar succintă, punctarea câtorva dintre pilonii de conținut ai Revistei UZP nr. 20/2020 este de natură să ilustreze bogăția unui sumar care își menține standardul înalt, abordarea directă și complexă, tipică presei, să evidențieze continuarea liniei relevării felului în care o organizație tot mai puternică reușește să coaguleze, să susțină și să multiplice vocile gazetăriei românești de ținută și valorile pe care le susțin.

 

Roxana Istudor  



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *