default-logo

România – Croația 20-25 „Tricolorele” își iau adio de la semifinale! Croatele își continuă parcursul impecabil

România a pierdut partida cu Croația, scor 20-25, în primul meci al grupei II principale de la Campionatul European de handbal feminin și nu mai are șanse matematice de a ajunge în semifinale.

România nu mai are nicio șansă la medalii. A făcut un meci foarte slab, deși începuse bine și conducea cu 8-4. E prima înfrângere din istorie în fața croatelor, la Campionatele Europene.

România – Croația 20-25. Cronică Marian Ursescu: „Am uitat să jucăm!”

Pentru a mai spera la semifinale, România avea nevoie de victorie în fața Croației. Apoi ne-am fi rugat să ne ajute jocul rezultatelor. Nu mai e cazul acum. „Tricolorele” au jucat lamentabil cu Croația și nu ne-au dat nici măcar speranțe pe finalul de meci.

Începutul partidei a fost unul excelent. Neagu a marcat rapid trei goluri, Dedu a închis poarta, iar România pusese patru lungimi distanță pe tabelă: 8-4. A urmat însă o perioadă neagră pentru românce. În 7 minute am reușit contraperformanța de a nu da gol, primind în schimb 7! Un intermediar de 7-0 ce le-a încărcat moral pe croate. Echipa care învingea surprinzător Ungaria, Olanda și Serbia era gata să facă o nouă victimă.

România, eșec la debutul în grupa principală de la Campionatul European de handbal feminin 

După faza grupelor, statisticile arătau că România are cele mai puține goluri marcate. În plus, ne chinuiam cel mai rău la atacurile poziționale, având printre cele mai multe pase contabilizate. Asta s-a întâmplat și în meciul de aseară. Ritmul de joc al „tricolorelor” a fost unul lent, previzibil, croatele nefiind puse în dificultate.

Câteva sclipiri individuale ale unor jucătoare, dar foarte, foarte multe greșeli individuale. România s-a apropiat la un moment dat la două goluri distanță, 17-19, dar Croația a revenit imediat pe tabelă și pe final nu au mai fost emoții în privința învingătoarei. Astăzi,  doar Neagu parțial, cei doi portari, Dedu și Dumanska, și oarecum Ostase au jucat cât de cât. În rest, mulțime vidă!

25-20 pentru Croația, prima înfrângere a României în meciurile directe la Campionatele Europene, la a cincea dispută. Croația continuă să uimească, trecându-și în cont a patra victorie consecutivă, deși îi lipsesc, la acest turneu final, 6 jucătoare de la campioana Podravka Koprivnica.

România, fără șanse la semifinalele Campionatului European 

România mai are de jucat cu Ungaria și Olanda. După victoria obținută de Norvegia împotriva Olandei, scor 32-25, „tricolorele” au pierdut orice șansă matematică de a se califica în semifinale. 

CLASAMENTUL GRUPEI II

Echipă Meciuri Golaveraj Puncte
2. Norvegia 3 102-68 6
2. Croația 3 76-67 6
3. Olanda 3 78-83 2
4. Germania 2 45-61 2
5. Ungaria 2 46-52
6. România 3 59-75 0

gsp.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*