Copilul se naște plângând, că știe ce-l așteaptă și omul moare cu zâmbetul pe buze că a scăpat de purgatoriul de pe pământ.
Omul toată viața este singur, char dacă are familie, singur își pune pe umeri poveri, îngenunchiază, precum cămila, așteptând să i se pună alte și alte poveri.
În natură există legile nescrise pe care omul, ca să supraviețuiască, trebuie să le respecte.
Există sindromul victimei. Aceasta își iartă călăul și chiar îl iubește.
Neștiința este masca pe care și-o pune mediocrul pentru a-și salva incompetența.
Românul e cârcotaș: dacă vede pe un consătean că merge pe lângă măgar, spune: uite prostul cum merge pe jos! Iar dacă-l vede urcat pe măgar, îl huiduie: nu îți este milă de bietul măgar, leneșule?
Oamenii înțelepți niciodată nu spun adevărul dușmanilor.
Scriitorul rămâne tăcut, frământat de groaznicele adevăruri pe care dorește să le scrie.
Unui om pasionat niciodată nu-i poți alunga pasiunea.
„Celula lui Dumnezeu” care se află în conștiința și memoria noastră este un altar. Acolo gândim și tot acolo ne facem propriile noastre judecăți de conștiință.
Al. Florin Țene / UZPR