Dator mie

Cam cu trei săptămâni în urmă, ori poate chiar o lună, căci lucrurile care lasă o dâră de lumină în viața mea le țin minte chiar și mai mult timp, am avut o lansare de carte la o librărie din Câmpina. Am ajuns mai devreme cu vreo oră la locul cu pricina, așa că m-am bucurat de un răgaz bun pentru răsfoit câteva cărți. Era ce-mi trebuia, fiindcă nu stau bine cu timpul liber iar librăriile sunt locuri în care mă simt ca în cele mai luxoase restaurante. Cu relativ puțini bani, pot să mă înfrupt din cele mai sofisticate mâncăruri. Și, deși nu sunt mare amator de dulciuri, la plecare îmi iau mai întotdeauna, ca desert, o carte.
Acum lucrurile au stat oarecum diferit. M-am plimbat printre filele mai multor cărți, poate nu este un mod politicos de a te purta cu niște doamne, dar e practic. Așadar, am răsfoit mai multe volume din raftul prim la care am ajuns, adică luam o carte, deschideam la mijloc, citeam o pagină, două, apoi la fel procedam spre sfârșit, mă întorceam unde nu fusesem încă și citeam la întâmplare, mai încercam tot la întâmplare două, trei pagini cu speranța că găsesc ceva să-mi potolească setea de nou. După câteva nereușite, m-am oprit asupra unui volum care, aidoma celorlalte, m-a lăsat să-l mângâi mai întâi, apoi m-a îmbiat să-l cercetez. Nu știu dacă ați observat, cărțile sunt ca oamenii: dacă îi mângâi puțin, se deschid mai ușor. Așadar, mi-am înfipt privirea, cu o bucată de suflet, pe la mijloc. Privirea și bucata de suflet s-au hrănit împreună din bucata de poveste pe care aș fi vrut s-o fi scris eu, apoi la fel spre final, încât a trebuit să reiau lectura încântat cu începutul începutului. Și dă-i și dă-i, până am fost anunțat că începem. Am așezat cu regret cartea la locul din raft, dar am apucat să mă uit și pe copertă. Așa fac întotdeauna, răsfoiesc cărți și numai dacă mă răscolesc citesc numele autorului și titlul. Acum mă răscolise Loreta Popa cu ,,Scrisori către… ” Nu mai conta către cine erau scrisorile, sufletul îmi fusese prins în diafana lor capcană și trebuia să citesc mai departe.
Poate și pe acest fond, lansarea a fost una aducătoare de mare bucurie. Probabil că din cauza asta, dar și fiindcă se făcuse noapte și trebuia să ajung la București, am uitat să-mi cumpăr ,,Scrisorile către… „. Le-am căutat în câteva librării din capitală, chiar l-am rugat și pe un prieten librar, dar n-am avut succes, încă. Însă ca povestea să nu rămână doar poveste, cred că îmi sunt dator mie cu un învățământ-îndemn: Firiță, când dai de o carte bună, n-o mai lăsa din mână!

 

Firiță Carp / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.