Zeciuiala şi Răscoala de la Bobâlna

Solicitarea ca zeciuiala să se plătească pe trei ani anteriori, și într-o singură tranșă, a fost picătura care a umplut paharul în declanşarea Răscoalei de la Bobâlna

Jules Verne, în cartea „Castelul din Carpaţi”, vorbeşte despre „valahii din Transilvania”care„…Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocitei perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: «Dă până la moarte!» şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: «Românul nu piere!»”. (Jules Verne în „Castelul din Carpaţi”, un roman de anticipație publicat în 1892, a cărui acțiune se petrece în majoritate în Munții Carpați din Transilvania).Istoria a confirmat și de această dată că „Orice război de eliberare este sacru; orice război de asuprire este blestemat”. (Henri Lacordaire în „Cugetări”). Este o problemă de timp până când blestemul va cădea asupra tuturor asupritorilor poporului român.
*
Răscoala de la Bobâlna, din anii 1437-1438, a fost cea mai importantă răscoală din Regatul Ungariei înainte de Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja.
Răscoala a avut un caracter românesc şi, într-o oarecare măsură, și unguresc, prin faptul că o parte a răsculaților, și chiar conducătorul acestora, a fost un nobil sărac, pe numele Antal Nagy de Buda, fiind ungur.
Răscoala a început atunci cândGheorghe Lépes, episcopul catolic al Transilvaniei, a cerut să se plăteascăzeciuiala (1) pe trei ani anteriori, și (2) într-o singură tranșă, în condiţiile în care aceasta nu mai fusese strânsă din anul 1434. Mai mult, micii nobili maghiari și locuitorii români (care înainte erau scutiți de plata zeciuielii, fiind ortodocși) au fost și ei obligați să o plătească.
Când țăranii au refuzat să plătească zeciuiala, episcopul i-a excomunicat.
În iunie 1437, pe dealul Bobâlna s-a adunat o oaste de țărani, și au construit o tabără.
Au cerut înființarea și recunoașterea unei stări proprii, care să se numească „Universitas Hungarorum et Valachorum” (Starea ungurilor și a românilor).
Ei erau conduși de un nobil sărac, Antal Nagy de Buda, și de cinci căpitani, respectiv de trei țărani unguri, un țăran român, pe nume Ioan Oláh din Vireag, și un „bürger” (burghez) din Cluj.
Răsculații au trimis soli la voievodul Ladislau al IV-lea Csaki, care, după ce i-a primit, i-a executat.
După ce răsculații au obținut o victorie asupra trupelor voievodului, acesta s-a prefăcut că dorește să negocieze.
Pe 6 iulie, la Cluj-Mănăștur a fost semnat un pact între părți, în care se dădea curs multora din cererile răsculaților.
Apoi, cele două părți au trimis soli la împăratul Sigismund de Luxemburg, care era şi rege al Ungariei, pentru arbitraj.
Cu toate acestea, pe 16 septembrie, nobilimea din Transilvania, fruntașii clerului, sașii și gărzile secuiești au format o alianță de ajutor reciproc împotriva țăranilor, semnând la Căpâlna un tratat intitulat „Fraterna Unio”.
Pe 6 octombrie s-a semnat la Apateu (în maghiară Apáti) un nou tratat, care respingea câteva din aspectele prevăzute în tratatul anterior.
La începutul lui decembrie 1437 răsculații au cucerit cetatea Aiudului.
În decembrie 1437 a murit împăratul Sigismund.
Imediat aliații i-au atacat pe răsculați și i-au înfrânt.
Armata nobiliară comandată de Desideriu de Losoncz a asediat orașul Cluj, care se alăturase răsculaților, pe care l-au cucerit la 9 ianuarie 1438.
Conducătorii răscoalei au fost executați la Turda, iar Clujului i s-au retras privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani.
Pe 2 februarie 1438 a fost reînnoită alianța de la Căpâlna, cunoscută ulterior ca „Alianța celor trei națiuni” (Unio Trium Nationum) prin care s-a reglementat situația socială în Transilvania în următoarele secole, în dauna dreptului strămoșesc românesc, care a dispărut sub această crudă dictatură.
Dar, aşa cum și de această dată a anticipat genial Jules Verne, în cartea „Castelul din Carpaţi”,«Românul nu piere!»”, ci numai asupritorii săi. Amin !

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.