◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.03.2024

  O presă efemeră?

În ultimii ani, presa online este o prezenţă tot mai puternică. Au apărut o mulţime de portaluri de ştiri: naţionale, regionale şi locale, la care se adaugă numeroase bloguri. Chiar şi ziarele tipărite, radiourile şi televiziunile au site-uri. Toate acestea transmit sau retransmit o mare cantitate de informaţii şi comentarii. Accesările zilnice sunt de ordinul miilor sau zecilor de mii. Unii şefi de state sau lideri politici transmit luări de poziţii sau anunţă decizii importante prin intermediul reţelelor de socializare. Lumea de astăzi este puternic influenţată de acest fenomen mediatic. Recentul scandal în care este implicată Cambridge Analytica, acuzată că a folosit fără drept datele a 50 de milioane de utilizatori Facebook pentru a influenţa rezultatele unor alegeri sau a unui referendum, subliniază, dacă mai era nevoie, că înţelegerea evoluţiilor sociale, economice, culturale etc. din lumea de astăzi depinde şi de comunicarea online. Acesta sunt lucruri bine cunoscute.

Întrebarea care se pune, cu o anumită stringenţă, este dacă şi cum se vor păstra în timp materialele publicate online? Dacă vom mai avea acces la ele peste câţiva ani sau zeci de ani? Există riscul ca ele să dispară, ceea ce uneori s-a şi întâmplat deja, fie din cauza unor defecţiuni tehnice, fie că publicaţia s-a desfiinţat şi nimeni nu s-a mai îngrijit să păstreze arhiva, ori pentru că au fost şterse intenţionat, pentru că a existat un interes. La fel de grav, dacă nu chiar mai grav va fi dacă asemenea arhive digitale vor fi păstrate doar de către cei care le-au publicat, pentru că nu va exista siguranţa că textele sau imaginile, ori înregistrările sonore, nu au fost modificate, faţă de varianta iniţială. În felul acesta, istoria se va putea rescrie în funcţie de interesele celui care deţine arhiva digitală. Fiind un bun, ca orice bun ea va putea deveni oricând obiectul unei tranzacţii comerciale.

Presa, cu bunele şi relele ei, oferă o imagine a societăţii de la un moment dat. Prin urmare, este o chestiune de responsabilitate ca textele apărute să nu aibă doar o existenţă efemeră, ci să poată fi consultate şi ulterior, în forma lor iniţială, peste luni şi ani de zile. Ce se poate face?

Pentru publicaţiile tipărite s-a găsit de mult timp o soluţie. Denumirea ei actuală este: depozit legal. În Franţa, din 1537, câte un exemplar din orice carte trebuia trimis spre păstrare la Biblioteca regelui. În Spania, această obligaţie datează din 1619. Legi ale depozitului legal apar în Suedia (1661), Marea Britanie (1662), Danemarca (1697) etc. Datorită acestor reglementări, putem merge astăzi în biblioteci şi să citim ziare şi reviste apărute cu zeci de ani în urmă.

În România, prin Legea 111/1995(republicată în 2007) depozitul legal este definit ca „un fond intangibil al patrimoniului cultural naţional mobil”. El se constituie prin transmiterea către Biblioteca Naţională a unui număr 7 de exemplare din fiecare carte, broşură, revistă, ziar etc., acestea fiind redistribuite la câteva biblioteci din ţară. Dar legea nu face nicio referire la publicaţiile online, ci doar la „documente în formă electronică, pe următorul tip de suport: disc, casetă, videocasetă, CD, DVD”.

În mai 2015, în cadrul Zilelor Academice, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara a găzduit o dezbatere cu tema: Depozitul legal pentru presa online: în căutarea unor soluţii, la care au participat specialişti de la Biblioteca Naţională din Bucureşti, de la Institutul Cultural Francez, Consulatul Onorific al Spaniei, Centrul Cultural German, universitari şi jurnalişti. Dintre oamenii politici a participat doar unul singur.

Această întâlnire, probabil, a fost una dintre primele discuţii din spaţiul public românesc având o asemenea temă. Dar, din păcate, lucrurile s-au oprit aici, deşi România are foarte mult de recuperat.

Domeniul este în atenţia UNESCO şi a altor foruri internaţionale, cum sunt: The Conferenece of Directors of National Libraries sau The Conference of European National Libraries.

În 1994, Conferinţa Directorilor Librăriilor Naţionale, ia în discuţie problema depozitului legal pentru publicaţiile pe suport electronic (nu şi online), alcătuind un grup de lucru care să studieze această chestiune.

În numai câţiva ani lucrurile au avansat foarte mult. Astfel, în 2009, când British Library a lansat un chestionar privind depozitul legal electronic, au răspuns 34 de ţări. 12 dintre acestea începuseră deja, în intervalul 2001-2007 să colecteze conţinutul publicaţiilor online gratuite, iar numărul acestora a crescut în anii următori, spre exemplu: Spania în 2011, iar Marea Britanie şi SUA în 2013.

Organizarea unui depozit legal pentru presa electronică implică rezolvarea a numeroase probleme dificile, de la cele strict tehnice, la cele legate de respectarea dreptului de autor sau de finanţare. Pe plan internaţional reglementările legale nu sunt unitare, iată doar un exemplu: cine şi cum poate accesa publicaţiile electronice aflate în depozitul legal? În diferite ţări s-au adoptat soluţii diferite: a) acces liber online pentru cei interesaţi, b) acces liber doar din sediul bibliotecii, c) acces liber doar pentru un număr limitat de cititori în acelaşi timp, între unu şi trei, d) acces doar pentru cercetători sau persoane acreditate.

La noi, subiectul nu pare să prezinte interes pentru factorii de decizie. Până la un punct e de înţeles, când te gândeşti la câte probleme grave nu sunt încă rezolvate. Pe de altă parte, cine ar dori să contribuie la păstrarea unor publicaţii care îi sunt defavorabile? Rămâne speranţa ca mediul universitar, cercetătorii, să poată impune adoptarea unor reglementări legale şi finanţarea corespunzătoare, astfel ca depozitului legal pentru presa online să devină o realitate şi în România..

Conf. dr. Lucian Ionică

NB Cei interesaţi de subiect pot afla informaţii mai detaliate cu privire la situaţia din diferite ţări în:

–  „British Library international survey on E-Legal Deposit 2011: Summary of findings”

http://www.cdnl.info/sites/default/files/docs/2011_legaldeposit_survey_Slides_Aug.pdf

– Born Digital Legal Deposit Policies and Practices

http://library.ifla.org/1905/1/S18-2017-zarndt-en.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *