Îngerul, păcatul și… martirul

PICURI DE ÎNTELEPCIUNE

1.Noi, creștinii, suntem chemați să împărtășim altora ceea ce Hristos a făcut pentru noi. Acesta este înțelesul cuvântului „martir”: să împărtășești cu alții ceea ce ai văzut și experimentat, pentru a aduce lumea la Hristos. Femeia samarineancă de la Fântâna lui Iacob a adus la Iisus pe locuitorii cetății Sihar. Citim în Sfintele Scripturi cum unii oameni au adus pe alți oameni la Hristos. Patru oameni duc pe un slăbănog, în Capernaum, la Hristos. Filip îl duce la Hristos pe Natanael. Alteori, observăm că Iisus este chemat ori invitat în casa unuia sau altuia dintre cei care Îl urmau. Oamenii au datoria de a vesti binefacerile primite de la Dumnezeu. Această poruncă am primit-o de la Hristos, Domnul nostru: „Mergi la casa ta, la ai tăi, și spune-le câte ți-a făcut ție Domnul și cum te-a miluit” – spune Iisus unui om ce fusese demonizat (Marcu 5, 19). Un misionar creștin din Africa a privit o furnică neagră, strecurându-se pe piciorul unei mese în sus  și apoi pe suprafața acesteia, la niște zahăr care fusese vărsat acolo. Ea a mâncat cât a dorit și apoi a dispărut. Curând alte două furnici negre s-au strecurat pe piciorul mesei la zahărul vărsat. Ele au mâncat și au plecat. După câteva clipe, era un torent serios de furnici negre care se furișau în sus pe piciorul mesei pentru zahăr. Ar trebui să bănuim că, prin sistemul lor de comunicație, o furnică comunicase celorlalte și le zise: „Eu am găsit ceva bun și doresc să-l împart cu voi”. Într-o manieră asemănătoare, trebuie să-L facem cunoscut  pe Hristos înaintea lumii.

+ + +

2.Deși prin Taina Sfântului Botez omul s-a eliberat de păcatul strămoșesc, totuși în sufletul său a rămas o debilitate și diavolul exercită asupra lui o influență de la periferie prin acea înclinare spre rău a voinței, pe care teologia o numește concupiscență, adică poftă de a păcătui. Astfel, patimile produc descumpănire și îndrumă energiile ființei umane zăgăzuite de păcatul adamic într-o singură direcție, acea indicată de plăcerea urmărită. Dezrădăcinarea completă a tendinței spre rău din om va fi opera morții, când, într-adevăr, gândurile răului se vor șterge. Dar, deși lupta dintre carne și duh continuă atâta vreme cât viața este trup, totuși, stă în puterea omului a domina plăcerile sau a da frâu liber pasiunilor. Aceasta este posibil, pentru că în ființa lui binele este înrădăcinat mai adânc decât păcatul. Prin nevoință, se ajunge la omorârea morții din noi, la trezire duhovnicească. Viața creștinului trebuie să fie o moarte necurmată, o mortificare necontenită a patimilor și poftelor, fiindcă, cu cât cineva moare mai mult pentru dorințele sale, cu atât mai mult începe a trăi pentru Dumnezeu.

+ + +

  1. Îngerii, ca și oamenii, sunt folosiți de Dumnezeu ca să transmită mesajul Său celor care au fost mântuiți prin har (Evrei 1, 14). Îngerii au schimbat multe circumstanțe fără speranțe în perspective strălucite și au satisfăcut prompt și deplin nevoile fizice, spirituale și sufletești ale oamenilor, încât mulți pot mărturisi cu toată convingerea: „Îngerul Domnului a venit la mine”. Un păstor sufletesc John G. Paton, misionar pionier în Insulele Hebride a povestit o emoționantă istorioară privind grija protectoare a îngerilor. Într-o noapte, nativii dușmănoși au înconjurat sediul misiunii sale, intenționând să-i prindă pe el și soția sa și să-i ucidă. Cei doi creștini s-au rugat tot timpul acelei nopți pline de groază ca Dumnezeu să-i scape. Când s-au ivit zorile ei erau uimiți să vadă că atacatorii au plecat. Ei au mulțumit lui Dumnezeu că i-a salvat. După un an, șeful tribului s-a convertit la Hristos și misionarul Paton, amintindu-și cele întâmplate, l-a întrebau pe șef ce l-a ținut pe el și pe oamenii lui ca să nu le ardă casa și să nu-i ucidă. Șeful a răspuns surprins: „Cine erau toți acei oameni pe care îi aveai acolo? Misionarul a răspuns: „Nu erau acolo oameni, eram doar eu și soția mea”. Șeful tribului a susținut cu tărie că ei văzuseră mulți oameni stând de pază – sute de oameni mari în veșminte strălucitoare cu săbiile stând scoase în mâinile lor. Păstorul sufletesc, auzind aceste mărturisiri, și-a dat seama că Dumnezeu a trimis îngerii Săi să-i ocrotească.

Din volumul „HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.