◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Jurnaliști iluștri, scriitorii celebri de mai târziu – epoca interbelică –

Într-un secol de existență și activitate neîntreruptă, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a demonstrat utilitatea sa publică, mereu în slujba societății românești.

La începutul fiecărui an ne reamintim chemarea aparte pe care a avut-o Eminescu în epoca sa, de forța sa jurnalistică. Să nu uităm, că și atunci, când era inspector școlar, inspectând 159 de școli de două ori pe an, publica la revistele vremii problemele ivite în zona școlară, încercând să îndrepte unele nereguli. Atâtea condeie care luau atitudine au fost recunoscute în epoca sa. Să nu uităm și de marii gazetari care i-au urmat, demonstrând că” Nu se poate scrie istoria României fără istoria presei”, cum afirma academicianul Răzvan Teodorescu. Talentații jurnaliști au fost sau au devenit scriitori renumiți. Ca și Eminescu ei și-au înmuiat pana în sentimente de indignare, de exasperare. Atunci, când căutau adevărul, se susțineau în renumite cotidiene sau erau chiar ei” făcătorii” de ziare în care luptau cu nedreptatea. Dar asta nu însemna că nu aveau dispute. De cele mai multe ori se despărțeau prieteni, respectând punctul de vedere al celuilalt. Erau spirite ascuțite dar valoarea lor scriitoricească, chiar dacă își arătau ironia sau sarcasmul față de un confrate, nu se transforma în ură. Așa cum se întâmpla, cu unele excepții, în perioada interbelică, atunci, când s-au format o parte dintre jurnaliștii iluștri ai epocii, în același timp, mari scriitori. Mulți au rămas în istorie și printr-o vorbă de duh sau printr-o frază de neuitat. Dar și prin opere memorabile. Și nu numai.

Exemplul lui Eminescu rămâne unic și incomparabil, prin concepții impunătoare și ireproșabilă ținută etică, o” fericită simbioză a esteticului cu eticul.” Eminescu ne-a creat limba, Arghezi, întâiul după Eminescu, a făcut din ea un spectacol”, spunea Ion Caraion. Și Arghezi a fost un fenomen irepetabil, obținându-și dreptul de a moraliza, avea postură de pamfletar, era un ziarist caustic, folosind forța verbului, cunoașterea amănunțită a anatomiei limbii române, pentru care a mai întemeiat o dată limba română” sublinia Ion Caraion, unul dintre exegeții poeziei argheziene. Avea rubrică la Timpul, cu redacția în Sărindar și la ziarul Ecoul, scosese zilnic, ani la rând” Bilete de papagal”, unde au debutat zeci de poeți cunoscuți iar cititorii îl întâlneau la” Contemporanul” și la” Gazeta literară”. Și totuși era atacat de Nicolae Iorga, atunci când” amnarele lui de odinioară nu mi scăpărau sau de M. R. Paraschivescu. Ei continuau să vorbească, Arghezi asculta privind și privea tăcut, izbucnind din când în când, spunând despre Nicolae Iorga ca este” un mare om de sta și de șezut” iar pe M.R.P. nu-l scotea din” cioară”, referindu-se și la volumul său” Cântice țigănești”. Arghezi este mereu pomenit cu replica rămasă din epocă:” de, ideile evoluează sub condei”, frază cu care apără un gazetar de valoare aflat în instanță.

M-a fascinat în aceeași măsură toată perioada anilor *30, plină de condeie impunătoare, cum se întâmplă în puține epoci, cu mutații și metamorfoze intelectuale, personalități complexe, ieșind din comodele tipare ale obișnuitului. Erau atât ziariști virulenți, polemiști sau analiști incomozi cât și talentați poeți sau romancieri, o generație tânără care a dat o parte dintre scriitorii clasici de mai târziu. Ei conduceau sau aveau rubrici la cotidiene renumite, cum era” Reporter”, unde N.D. Cocea veghea și ca director dar și ca analist la rubrica politică, făcând un tablou al societății românești din acea perioadă, atacând incultura, brutalitatea individului, susținând alături de Pericle Martinescu, Octav Șuluțiu, cărțile apărute, fiind cronicari literari apreciați, apoi” Facla”, considerată” un mic centru magnetic”. Alți gazetari conduceau sau scriau cronici în revistele literare și de opinie, cum era” Revista scriitoarelor române” condusă de Aida Vrioni, Agata Grigorescu, Hortensia Papadat Bengescu, Margareta Miller, urmărind evoluția scrisului feminin.

Unii dintre jurnaliști, scriitori ai epocii interbelice se întâlneau la Capșa sau la altă boemă literară. Era un cadru în care se ironizau, se atacau cu replici acide și de neuitat. Printre ei: Ion Minulescu, N.D. Cocea, Ion Barbu, Damian Stănoiu, Sidonia Drăgușanu, Sergiu Dan, dar mai de temut era Eugen Ionescu, care răsturnase toate estimările, citez:” La Cezar Petrescu, mărturisesc, nu îmi amintesc să fi întâlnit la vreun alt scriitor român un mai acut simț al tristeții, al păcatului. Nici în” Duminica orbului” – nu e o dramă de voințe, de conflicte de ciocniri, ci numai de căderi sau ratări. Oamenii lui Cezar Petrescu sunt oamenii cei mai înspăimântători, care se distrug unii pe alții, cei mai demoralizați, urmăriți de o fatalitate tragică pe care o merită.” Sau o altă tușă critică:” Ionel Teodoreanu, frumosul romancier sentimental este înlocuit astăzi de Mircea Eliade, romancier filosofic, mai mult sau mai puțin frumos, deși tot atât de liric, de sentimental. Ionel Teodoreanu este victima lui.” Dându-i o replică lui Eugen Ionescu, renumitul jurnalist, poetul Sașa Pană sub titlul cronicii” Sadismul adevărului” îi caracterizează opiniile destul de dur:” sunt aflate sub automatism psihologic, constituind tehnica și metoda suprarealismului.. Vrând să sfarme logica, sentimentele și canoanele, nu s-a ridicat peste ele către spirit, ci a căzut în stăpânirea forțelor obscure ale subconștientului. Eliberarea nu se va petrece în spirit, ci tocmai în materie.” Aș mai aminti de un alt reprezentant al acestei perioade: tumultosul Țuțea, căruia i se ceruse să susțină o rubrică la un cotidian renumit. Cu gesturi și răspunsuri repezite, Țuțea i-a comunicat:” Eu de-abia îmi duc boema mea literară și s-o mai țin în cârcă și pe-a dumitale?”

La începutul anilor *30 Eugen Lovinescu scrie un volum intitulat” Memorii”, în care fiecare scriitor este prins, înfățișat în câteva cuvinte. Autorul, critic literar, cu un surâs benevol dă fiecărei personalități din carte câte o poreclă, o caracterizare, care a trăi mai mult decât opera: Nicolae Iorga” E stâlpul de foc premergător, care mistuie tot în cale”. N-am citit o frază mai succintă pentru caracterizarea unei personalități, care a încercat să-l” mistuie” pe Tudor Arghezi. Dar memorabilă mi se pare și concluzia plină de spirit a cititoarei volumului, de data aceasta a scriitoarei Margarett Miller – Verghi:” În Memorialul său Eugen Lovinescu a făcut din literatură un soi de Muntele Athos, unde picior de femeie nu pare să fi călcat pe acolo – nici măcar o pisicuță”… Nimic nu scăpa marilor spirite interbelice.

 Elisabeta IOSIF  / UZPR   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *