Primul Parlament din lume și impozitele

„Un impozit este mai bine primit dacă este cerută părerea celor care trebuie să-l plătească.”.
(Regele Simon Montfort, 1208-1265, care a convocat primul Parlament din lume, în cadrul căruia a enunţat această frază, devenită o maximă, un adevăr axiomatic.).

Se consideră că „primul Parlament din lume”, apropiat de conceptul existent în zilele noastre, a fost organizat la 20 ianuarie 1265, în Anglia, de regele Simon Montfort (1208-1265).
Această adunare era alcătuită din câte doi cavaleri din fiecare regiune şi din câte doi reprezentanţi ai fiecărui oraş sau târg, aleşi în principal pentru a trata cu prelaţii şi marii baroni treburile regatului, contrabalansând în timp atribuţiile regelui.
Astfel, în cazurile unor probleme mai dificile ale societăţii, a intrat în uz să fie consultaţi nu numai baronii, ci şi reprezentanţii „comunităţilor”, adică aleşi în acest scop din fiecare oraş sau târg.
În anul 1295 apar şi primele menţiuni despre „primul Parlament din lume”, convocat de regele Eduard I, având o reprezentare concretă a celor 3 stări sociale: 1) clerul, 2) nobilimea și 3) oraşele și târgurile (adică masele populare).
Raţiunea de la care regele Simon Montfort a pornit în „consultarea poporului”(a reprezentanţilor oraşelor și al târgurilor) a fost următoarea: neavând (1) nici posibilităţi de comunicare (directă) cu oamenii (din întregul regat), şi (2) nici mijloace de a cunoaşte opinia acestora cu privire la situaţia regatului, s-a considerat că e necesar să facă, din când în când, câte o „consultare” cu reprezentanţii oamenilor din toată ţara.
Mai precis, prin această „consultare a poporului” regele Simon Montfort a considerat că efectele benefice sunt numeroase şi profunde, dintre care sunt de menţionat:
1) o cunoaştere cât mai aproape de realitate a situaţiei din regat, și, foarte important, cunoaşterea stării de spirit a oamenilor faţă de modul în care sunt conduse treburile regatului, şi
2) prin oameni veniţi din toate comitatele engleze, întorşi fiecărui în comitetul său (oraş sau târg), și informând poporul despre rezultatul consultărilor, se crea în ţară un climat mai favorabil pentru „pacea socială”.
Chiar și în cadrul acestei prime „consultări a poporului” un loc foarte important a fost acordat impozitelor.
Regele Simon Montforta considerat că un impozit este mai bine primit dacă este cerută părerea celor care trebuie să-l plătească.
Cu toate că au trecut peste 750 de ani de când un rege a înţeles că „un impoziteste mai bine primit dacă este cerută părerea celor care trebuie să-l plătească”, conducătorii altor ţări (1) fie nu au înţeles acest adevăr axiomatic (care nu mai necesită demonstraţie), fie (2) l-au înţeles (situaţiile cele mai frecvente), dar îl ignoră cu bună ştiinţă, din diferite cauze, precum: politicianiste; ale grupurilor nelegitime de interese (interne sau externe) din care fac parte, sau sub tutela cărora se află (și care le asigură menţinerea la putere).

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.