„Patria este înlăuntrul nostru şi o ducem cu noi peste ţări şi peste mări… Patria nu este pămîntul pe care trăim din întîmplare, ci este pămîntul plămădit cu sîngele şi întărit cu oasele înaintaşilor noştri. Părinţii, moşii, strămoşii ne sînt patria noastră, ei care au vorbit aceeaşi limbă, care au avut acelaşi dor, aceleaşi suferinţe, aspiraţiuni, sînt adevărata noastră Patrie” (Barbu Ștefănescu Delavrancea)
„Poporul român s-a prăbuşit cu conştiinţa anesteziată în lumea de azi, drogată de visul «emancipării» cu orice preţ, chiar şi cel al ştergerii propriei identităţi, al cărei tineret agonizează în lumea virtuală a erei digitale” (Dan Puric)
„Să plătim datoria noastră veşnic neplătită: demnitatea martirică a poporului român!” (Dan Puric)
Ne aflăm la o răspântie istorică nu numai pentru România, ci pentru toată Umanitatea.
În această eră, poporul român pare că stă în genunchi, cu palma întinsă, uitând să stea cu fruntea sus, demn de gloria LUI, popor ce este atât de bun, atât de frumos, atât de înzestrat de Dumnezeu, aşa cum l-a făurit.
Neamul românesc cu dulcea limbă românească, cu credinţa sa creştină, cu datinile sale strămoşeşti – astăzi este chinuit, vlăguit, iar noi, toţi ne frângem mâinile de disperare că n-avem ce da copiilor să mănânce sau să îmbrace, dar va veni o zi binecuvântată când coşmarul va lua sfârşit şi lumea îşi va da seama că românul este cel mai frumoas şi cel mai nobil din lume. Viaţa merge înainte, iar noi, românii uităm şi iertăm, fiindcă aşa este creştineşte.
Eu cred în Poporul Român ca în Soarele de pe bolta cerească, cred în destinul Neamului Românesc, prin urmare cred în menirea noastră pe pământ. Nimic nu se poate clădi pe minciună pe jaf, pe morminte.
Eminescu spunea: „Sau țara aceasta să fie în adevăr românească sau nici nu merită să fie!”. A fi român este remarcabil şi încântător în esenţă, a fi român – spirit de jertfă excepțională contra la o sfântă neseriozitate românească, – românul strofiat, vicleanul întreprinzător, afaceristul ce prinde inavertenţa momentului, chiriaşul etern al ocazionalului, contra temeinice credințe a țăranului, specia aceea superioară de români, pe care o iubea Eminescu, şi zicea el cu repetiție. „Ordinea lumească este relativă și precară, numai cea dumnezeiască este absolută. Românul care a știut să se crucifice în istorie, ridicând veche dinaintea lui ordine la nivelul trăirii absolute”, preluând acea tendință supremă la care a aspirat și filozoful nostru țărănesc Petre Țuțea. Despre ce se întâmplă astăzi el vede cum că: „Trăim spânzurați veșnic de părerea altora și nicidecum pe verticala neamului.”
Am speranţa şi credinţa în natura creştină a acestui popor. Nădăjduiesc în capacitatea lui subversivă, tacită. Poporul român are valori esenţiale ce sunt foarte vechi. Românii s-au născut cu ochii spre cer, iar cerul îl poartă-n inimă mereu.
Doamne, Dumnezeule mare, ajută Poporul Român să renască, dă-i conducători care se tem de judecata Ta, dar nu mai da românului cât poate să ducă, pentru că este crucificat de 2.000 de ani. Mai fă o minune, Doamne, şi salvează Ţara noastră de la pieire, căci a Ta este puterea şi împărăţia şi slava, acum şi în vecii vecilor, amin!
Viorica Nicolescu / UZPR