Există o apetență virală pentru tot ceea ce este nou, modern sau tânăr vis-a-vis de opozabilele lor, care seduce prin mijloacele cele mai subtile atât conștientul, cât și subconștientul persoanei – am să evit cuvântul individ, părându-mi cumva insipid față de esențialitatea persoanei. Și observ cu blazare cum generațiile se transformă în amintiri sau provocări în funcție de unghiul și perspectiva abordării, întrebându-mă exhaustiv unde și cum se măsoară progresul umanității dacă în această acerbă competiție socială generațiile se contrapun în loc să-și comunice însușirile dobândite, de parcă s-ar sfârși karma perpetuei înțelepciuni umane.
Mai observ și o veșnică negare sau ignoranță care motivează un conflict tacit și care cred că nu servește progresului. Mai concret, politicile mari urmăresc oare să elimine sau să ignore generațiile culturaliste care dețin unele repere considerate perimate în raport cu noile curente culturale? Deși ar fi în regula naturală a jocului conflictul dintre generații, totuși, unele particularități par să creeze diferențe insurmontabile. Lipsa totală sau parțială a educației cantonată în zona submediocrității, surprinde aspecte diferite ale instrucției aflată în ipostaze ce diferențiază generațiile sau chiar persoane din interiorul aceleiași generații prin calificare și educație din ce în ce mai diluată în unele paliere sociale. Frapează modul în care „neo” investește în cuvinte și implicit concepte perimate aparent, aruncate cu blam cu tot la coșul istoriei, sensuri noi cu pretenții moderne. Acest aspect nu poate evita deducția clară a machiavelismului contemporan concertat în planul histrionic al societații bulversate de setea demolării și dezrădăcinării de trecutul recent. Bunăoară, cuvântul patrie – de altfel viu din antichitatea greco-romană, bază a culturii europene vechi – cu înțelesurile sacrosante, adânc ancorate în spiritul apartenenței protoistorice, nu-și mai găsește locul și paternitatea virtuală în spațiul comunicațional. Să fim oare mai atașați de valori fundamentale unii dintre cei de astăzi (mă refer la tendințele manevrante ale unor curente socio-filosofice, experimentale) față de filosofii Greciei antice, care ne-au structurat conceptele statalității și apartenenței la o națiune? Și în Biblie sunt amintite semințiile și neamurile cu transcripție în națiuni, popoare. Nu aș vrea să pledez în mod special pentru o opțiune sau alta, dar cred că aplicarea unui utilitarism, fie el chiar premeditat și proiectat din timp, nu ține cont de multe aspecte ca să poată fi acceptat în mod logic, natural, de către societate. S-ar putea spune că a se raporta la realități care nu reprezintă un astfel de curent este inedit și inovator prin el însuși – fapt prea puțin logic – având în vedere legile cauzalității aplicabile și în acest caz. Poate efectele sau nici chiar ele nu contează pentru unii actori sociali de asemenea sorginte. Reformarea prin distrugere a lumii ar putea fi un pas purificator? Și toate energiile care ar putea fi folosite într-o direcție pozitivă, constructivă și cu adevărat novatoare, umanistă și veridică fiind epuizate în planuri și acțiuni nefaste cui folosesc? Răspunsul ar putea să rezide din filosofiile pământene, din mitologii sau căutările ancestrale. Din paradigmă impusă a luptei dintre bine și rău să nu uităm și că toate sunt supuse schimbării… iată-ne la o răspântie existențială…
Opțiunea omului social pare că nu mai este în prezent veridică, culmea, în democrație, pentru că multe semnale sociale nu mai exprimă esențialitatea, fiind escarmotate, minimizate sau dimpotrivă, exagerate până la stupizenie. Din piața gândirii libere, persoana contemporană se alege cu o opțiune care îl segreghează emoțional, îl separă sub pretextul raportului ofertă/ concurență/valoare personală, inhibându-i sau atentând la modificări mentale induse de către mesaj… Dispariția unor mijloace sau însușiri, canale de comunicare, este în fapt o substituire inteligentă a tot ceea ce a fost valabil și valoros anterior. M-aș opri aici deocamdată, supunând atenției o reflecție finală: ne metamorfozăm scizionar.
Vivi Viorel Pintea
(Revista UZP nr. 28/2022)