◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Efort european conjugat pentru combaterea dezinformării

Miniștrii UE pentru telecomunicații au îndemnat companiile digitale să se asigure că nivelul lor anti-dezinformare este adecvată în Europa Centrală de Est, țintă principală a războiului hibrid rusesc.
Guvernele UE s-au reunit în Franța pentru o întâlnire informală, pentru a discuta despre cum să contracareze dezinformarea online de la Kremlin, în urma agresiunii ruse asupra Ucrainei. La discuție au fost invitați reprezentanți de la Google, YouTube, Meta și Twitter. „Bătăliile inițiate de Rusia în conflictul actual fac ravagii nu doar pe teren, ci și pe internet”, se arată în declarația comună adoptată în unanimitate, care îndeamnă platformele să nu devină „vânzători de dezinformare”.
Potrivit ministrului mediului digital din Franța, Cédric O, „deși platformele au făcut deja unele eforturi, acum este vorba de a pune presiune asupra lor, pentru a face și mai mult”. Miniștrii UE au făcut în mod explicit două cereri. În primul rând, platformele ar trebui să răspundă mai rapid la solicitările făcute de guverne atunci când raportează „știri false” sau o relatare de origine dubioasă. În al doilea rând, platformelor li se cere să-și mărească echipele de moderare în toate limbile. „Platformele majore trebuie să-și consolideze capacitățile de verificare a faptelor. Trebuie să se asigure că au destui vorbitori nativi și puncte de contact locale pe teren. Acesta trebuie să fie cazul în toate țările europene, în special în cele din Europa Centrală și de Est, care au fost ținte principale ale propagandei ruse în trecut”, a declarat ministrul digital al Sloveniei, Mark Boris Andrijanič, citat de EURACTIV.
La rândul lor, platformele online au cerut un cadru de reglementare mai clar, care să specifice modul în care ar trebui să funcționeze în acest tip de circumstanțe, o solicitare care urmează să fie abordată odată cu adoptarea Digital Services Act (DSA), regulamentul UE privind moderarea conținutului, care se află în etapa finală a negocierilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *