default-logo

Meciurile din Premier League nu vor mai fi transmise în Rusia

Premier League a suspendat contractul de difuzare a meciurilor în Rusia, în urma invadării Ucrainei, informează BBC. Doar 15 minute au fost necesare pentru un acord în acest sens, în cadrul unei întâlniri a celor 20 de cluburi din Premier League, care a avut loc la Londra.
Liga engleză a mai stabilit că va dona un milion de lire sterline pentru a sprijini poporul ucrainean.
Premier League condamnă invadarea Ucrainei de către Rusia şi precizează că grupările sale au fost de acord în unanimitate cu această decizie. Drepturile TV pentru Premier League au fost deţinute de Rambler Group, care se afla în ultimul an al unui contract de trei sezoane, pentru a transmite meciuri în Rusia.
Într-o decizie separată, Federaţia Engleză de Fotbal (FA), şi-a suspendat, de asemenea, acordul cu Rusia. Asta înseamnă că niciuna dintre partidele din sferturile de finală ale Cupei Angliei din această lună nu va fi difuzată.
Şi Liga Engleză de Fotbal (EFL), care organizează eşaloanele 2-4, a anunţat că a suspendat fluxurile de difuzare a meciurilor sale în Rusia.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*