◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

LANSARE DE CARTE LA CENACLUL „ILEANA VULPESCU” AL  U.Z.P.R. 

La şedinţa din 25 aprilie a.c. a Cenaclului „ILEANA  VULPESCU” scriitorul Mihai Maxim, membru al Uniunii Scriitorilor şi al U.Z.P.R., şi-a lansat ultimul său roman, „EGOISMUL UNUI VIS”.

Scriitorul Mihai Maxim s-a obișnuit și ne-a obișnuit cu cărți care, ajunse pe noptieră, transformă noaptea cititorului într-o nesfârșită zi de lectură,  amânând somnul până când nesațul de frumos și curiozitate este potolit de ultima pagină a eposului.

Și în alte cărți, dar mai cu seamă în „EGOISMUL UNUI VIS” (SEMNE, 2019), autorul își arată valoarea narativă printr-un crescendo al evenimentului, care îți înrobește interesul de a parcurge, cât mai repede, firul întâmplărilor surprinzătoare, de fiecare dată, luate dintr-o realitate doar de el știută, dar mereu captivantă, încărcată de un inedit credibil.

Echilibrul, puterea de a nu aluneca într-o parte sau alta a timpului trăit de eroii romanului, este o altă virtute de luat în seamă. Politicul, spre exemplu, este tratat ca o adiere a vântului istoric, ca o nostalgie firească a timpului trecut peste tine ca peste toți și peste toate.

Construcția romanului beneficiază de o frazare lipsită de prețiozități frapante, curge frumos ca un izvor care se strecoară susurând liniștitor printre meandrele coborâșului sau spre matca pârâului primitor.

Iată un dialog de o naturalețe cuceritoare:

„―Încă nu m-am obișnuit cu viața de solistă de operă. Ziua repetiții, seara spectacol. Uite o bancă, hai să ne așezăm. Simți mirosul teilor? Au început să înflorească. Abia acum observ.

―Tu ai nu numai auz, ci și miros fin. Aici sunt doar câțiva tei tineri, de o vârstă cu Opera. Hai în spate, spre Hipodrom, acolo sunt niște tei imenși, iar mirosul lor îmbătător se simte până în Piața Kogălniceanu. Sunt și acolo bănci.”

Alternanța prezent-trecut în construcția romanului mărește interesul cititorului de a parcurge pagină cu pagină în ritm alert, împins de dorința  de a afla ce s-a petrecut și ce urmează să se întâmple în viața personajelor. Dinamica sprintenă în narare  depășeşte granițele tinereții personajelor, care ajung să se manifeste plenar și la vârsta senectuţii. Acesta este harul creatorilor de mare talent. Și „Egoismul unui vis” face dovadă că Mihai Maxim este un astfel de creator. În cărțile sale simți, ademenit de lectură, savoarea parfumului vinului învechit!

Personajele lui se manifestă natural, în cuvinte simple, calde:  „De multe ori, când mă simțeam copleșit de necazurile care se abătuseră asupra noastră, luam vioara și mă refugiam în grădină, unde făceam concurență mierlelor.”

Dar când intră în spațiul cunoașterii elevate, autorul folosește termeni și expresii consacrate, făcând dovada unei culturi alese, până la detaliere – spre exemplu în arta muzicii.

Autorul este un model de echilibru în interpretarea timpului ce le-a fost dat protagoniştilor, înainte de 1989, dar și după. De remarcat  subtilitatea cu care strecoară în subliminal ideea că a fost o vreme cand nu era totul în negru. Mai exista și grijă pentru om, nu doar dictatură.

Iată ce îi comunică directorul general al IFA lui Stelu, printre altele, atunci când acesta îl anunță că s-a căsătorit: „Vă duceţi la  Cadre să vă faceți formele de angajare. Și peste două-trei zile să treceți pe la Serviciul Tehnico – Administrativ, să vă luați repartiția pentru garsonieră. Acesta va fi cadoul nostru de nuntă.”

Mihai Maxim s-a document riguros pentru carte. Citind-o, ai impresia că  a trăit  și a muncit prin toate locurile unde se desfăşoară acţiunea: „Acum te rog să privești cu atenție în dreapta, vom trece pe lângă Jidova, un fost castru roman, din care au mai rămas doar ruinele. E situat pe teritoriul satului Apa Sărată,  un cartier mărginaş al  Câmpulungului, orașul copilăriei mele.”

Pregătirea nunții la Iași este descrisă cu  naturalețe și detașare. Nimic nu scapă fără a fi luat în seamă, de la ce se va pune pe masă, până la cum se va îmbrăca mireasa. Totul devine o poveste ce curge lin și natural ca apa limpede și rece dintr-un urcior, lipsit de floricele, păstrat la culoarea lutului ars.

Intriga romanului are un crescendo care încântă prin dinamica sa de la andante la prestissimo.

La o vreme, acţiunea o ia la galop într-o succesiune de evenimente care se consumă cu nerăbdarea călătorului grăbit să ajungă la destinație. Apariția dirijorului italian Giuseppe Santini la București schimbă complet soarta  soţilor Musceleanu și așa va rămâne până la finalul cărții, când autorul are grijă să ne dea satisfacția reîntâlnirii cuplului sălbatic în iubire la tinerețe, într-un moment de echilibru la senectute.  Se remarcă modul dibaci în care autorul construiește alibiul trădării conjugale pe soclul realității că oamenii sunt înainte de toate oameni cu dorințe născute din frustrări.

În final, personajul principal, academicianul Stelian Musceleanu, nu-și ia cu el timpul trăit. Îl lasă în amintirea urmașilor spre evaluare.

Ca și despre romanul anterior, „Fereastra spre altădată”, şi în cazul de faţă, se poate afirma: Această carte este o bucurie pentru cititor, o mărturie că scriitorul Mihai Maxim ştie să  potențeze euforia de a trăi prin lectură.

                                         Ion Pavel, preşedintele Cenaclului

„ILEANA VULPESCU” al  U.Z.P.R.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *