◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.04.2024

Fotojurnalista legendară Letizia Battaglia și lupta de 50 de ani cu mafia

Legendara fotojurnalistă italiană Letizia Battaglia, care a urmărit fără teamă și fără oprire, timp de aproape o jumătate de secol, mafia italiană, surprinzându-i ororile, s-a stins recent din viață.
Înarmată cu camera sa de 35 mm, Battaglia a făcut publice domnia terorii mafiei siciliene cu fotografiile ei cu corpurile ciuruite de gloanțe ale funcționarilor publici, ale trecătorilor nevinovați și a surprins mafioții în sinistra lor acțiune. Mai târziu a lucrat ca activist local pentru a smulge străzile și piețele din Palermo din strânsoarea mafiei.
Battaglia a câștigat recunoaștere internațională pentru fotografiile sale din Sicilia. Primii ei ani în care a lucrat ca fotojurnalist la cotidianul din Palermo, L’Ora, au coincis cu primele asasinate ale unor persoane publice, acțiunile mafiei din anii 1970 şi 1980 aducând perioadei supranumele de „măcelul”.
În unele zile, Battaglia se grăbea dintr-un oraș în altul pentru a fotografia mai multe cadavre – ale judecătorilor, polițiștilor, personalităților politice și jurnaliştilor. „Atât de mult sânge!”, îşi amintea jurnalista și activista mai târziu.
Fotografiile lui Battaglia cu violența mafiei au fost publicate în mod regulat pe prima pagină a L’Ora. Ea a afișat, de asemenea, printuri în format mare ale acestora la expoziții pe care ea le-au organizat în centrul orașului Palermo și în școlile locale. Făcând toate acestea, fotojurnalista, i-a forțat pe oameni să înfrunte adevărul că mafia a existat și că a ucis. Imaginile lui Battaglia cu vărsarea de sânge au făcut imposibil să se continue „închiderea ochilor”, iar treptat a avut loc o schimbare.
Începând cu 1983, un grup de procurori anti-mafie și ofițeri de poliție fără compromisuri au început să aresteze numeroși membri ai mafiei. Peste 450 dintre ei au fost în cele din urmă judecați în celebrul Maxi-trial, care a început în 1986.
Odată cu întărirea încrederii publicului în sistemul de justiție, între 1985 și 1990 a avut loc o revoluție socială, culturală și politică. Oamenii obișnuiți și noii membri ai consiliului orașului au început să se confrunte direct cu mafia și să lucreze pentru a slăbi strânsoarea acesteia asupra regiunii. A devenit cunoscut sub numele de „Primăvara de la Palermo”, iar Battaglia a fost o forță motrice în spatele ei.
Amenințarea mafiei rămâne, dar azi trupurile victimelor dispar, distruse de foc sau acid. În absența unor dovezi vizibile, fotografiile emblematice ale lui Battaglia, care documentează vărsarea de sânge, continuă să facă munca de a menține ramificațiile violenței mafiei în ochii publicului, scrie The Conversation.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *