default-logo

Bornele prieteniei

Suntem în plin maraton zgomotos de vaccinare anti-covid-19 și e foarte bine că ne conformăm. În paralel, cu mai multă discreție, continuăm imunizarea prin lectură împotriva inculturii. Lectura și-a dovedit beneficiile, rezistente prin timp, din vremuri imemoriale.  Astăzi, ne spun statisticile, se citește mai puțin, oamenii sunt acaparați de alte preocupări, timpul zboară cu viteze cosmice, tentațiile sunt altele. Se citește, în general pe telefon, pe tabletă sau pe laptop, cam tot ce pun postacii pe rețelele de socializare. Mai rar se citește o carte editată pe hârtie.

Și totuși, în ultima vreme, a crescut numărul ascultătorilor foșnetului de carte ținută în căușul palmelor și citită în momentul de respiro al tumultului cotidian. A revenit și obiceiul lecturii de seară, înainte de culcare. Editurile nu șomează, cărți bune și frumos manufacturate apar, se vând (mai greu, dar…), lumea citește. Tinerii citesc și ei, din zi în zi tot mai mult și cu temei. Își cumpără cărți editate pe hârtie, din librării și anticariate, cu banii strânși din micile lor economii sau din burse, și le aleg cu grijă. Deschid o carte la întâmplare, citesc preț de nouă secunde, apoi repetă metoda de încă două ori și decid: le place, o cumpără, nu, o lasă deoparte.

În același mod am ales și eu cartea pentru semnalul de astăzi. Autorul ei, cum îl definește Ștefan Mitroi: „e de meserie prieten. În sensul că mizează pe sentimente în relațiile cu semenii săi, beteșug de pe urma căruia s-a ales cu o impresionantă colecție de oameni frumoși.” Dovadă că Ștefan Mitroi punctează exact este volumul Timbre de lipit pe suflet, semnat de prietenul de meserie Firiță Carp și apărut la editura UZP (Uniunea Ziariștilor Profesioniști).

Deschideți cartea la întâmplare și veți găsi fascinante poeme în proză, tablete de scriitor sau portrete-crochiu, cum vreți să le numiți. Lectura lor vă va oferi o stare de bine pe care o produce terapia prin lectură. Iată, prezentat succint, un Alt meșter Manole, care iubește cu egală pasiune filatelia și numismatica până la contopirea lor „ca albul cu roșul într-un singur șnur, acela al gingașului mărțișor.” Autorul îl compară pe Mircea Manole cu Meșterul Manole, ziditorul Anei în ctitoria sa, considerându-l pe primul „bijutierul unor migăloase miniaturi de suflet”, cum vede autorul „clasoarele și cataloagele pe care le tot dichisește și își zidește în ele speranța sa în veșnicia dragostei de țară.” Prin câteva cuvinte, cu grijă și talent alese, autorul surprinde, la rândul său, într-un timbru, chipul de neconfundat al unui om, al unui prieten de cursă lungă.

Firiță Carp scrie cum respiră, oricând și în orice poziție, cred că scrie și când doarme, pentru că e atât de simpatizat de muze, încât acestea îl țin permanent în grațiile lor. Se înțelege că îi vine foarte ușor să culeagă din constelația metaforelor cele mai edificatoare componente pentru alcătuirea atâtor chipuri ale celor dragi, cum este și Cel mai mare între mari, prietenul care i-a vorbit prima dată autorului, „cu ochii, în limba neasemuită a venerației, despre dragostea de mamă”. În același registru, tot cu ochii, i-a povestit despre venerarea rădăcinilor. „Nu contează că el, Feri este secui iar eu, Firiță, sunt român. Ne unește perspectiva iubirii, care ne face mai buni indiferent de părelnicile și conjuncturalele îndiguiri ale simțirii.” Comunicarea dintre cei doi, de-a lungul timpului, a fost și a rămas un fel de „exerciții de tangențiere a sacrului, ca primă condiție a inițierii în perimetrul altruismului.” Asta este prietenia de nezdruncinat între secuiul Feri, Ferenc Naghi, și românul Firi, Firiță Carp: îi unește „indefinitul-definit.”

Autorul Timbrelor de lipit pe suflet este neobositul călător căruia îi stă bine cu drumul. Îl cunosc arborii de pe maginile șoselelor, bornele kilometrice, peisajele încântătoare ale naturii, dar, mai cu seamă, îl cunosc și îl așteaptă oamenii pe care îi îndrăgește și-i nemurește în paginile sale de album cu chipuri de prieteni. Răspunde cu bucurie unor solicitări de revenire, ca în cazul rechemării Aromelor eminesciene la Festivalul Internațional al Cărții, Axis Libri, de la Galați, unde „se îngemănează farmecul discret al mirosului de carte, care îți dă impresia că efemeritatea mirosului florilor unui întreg codru de tei se înveșnicește în mirosul codrilor de cărți ai lumii.” Oricât de ubicuu și-ar dori să fie, putința omului rămâne totuși limitată. Dar Firiță Carp este prezent la raliul prieteniei cu tot armamentul din dotare. De la malul mării la poalele Ceahlăului, din dulcea Bucovină la malurile Crișului, ori pe Valea Oltului sau în inima Bărăganului, colecționarul de prieteni este prezent. Când crezi că își permite un moment de odihnă, trimite o corespondență din Scopje, de la festivalul „Sărbătoarea teilor, unde poezia e regină și Uniunea Scriitorilor din Macedonia conferă cel mai valoros premiu al său pentru creație la doi poeții, unui macedonean și altuia din rândul scriitorilor de peste hotare. Poezia lui Gheorghe Dobre, spre mândria noastră, a primit Sceptrul literar, ca semn al recunoașterii că prietenul nostru este mare vrăjitor de cuvinte, punându-le să miște inimi nu doar acasă, ci și peste mări și țări.” Iată ce poate face Magicul Dobre de Teleorman!

Nici formidabilul Carp de Galați nu se lasă mai prejos, ne trimite vești, înmărmurindu-ne, de la cel mai impresionant zăcământ de marmură al Greciei, din insula Thassos; de la Roma sau de la San Remo; de la Monte Carlo sau Madrid, din Muntenegru sau din Bulgaria. Când se întoarce acasă se grăbește să editeze la propria editură, Detectiv Literar, scriitori de pretutindeni, români și neromâni, dar prieteni adevărați.

Firiță Carp dăltuiește în cremenea timpului bornele prieteniei pe care le inscripționează cu mărgăritare din șoaptele gândului și le plantează în drumul său pentru a da imbold și altora. Iată câteva asemenea borne: Săliștea cu prieteni, Scrisoare pe mătasea inimilor, Spălând timpul de uitare, Un pahar cu bucurie, Un zâmbet curcubeu, Viitorul însuși. Fiecare bornă este un prilej de meditație și admirație pentru creatorul ei, mereu îndrăgostitul de „oameni, locuri, întâmplări, toate cu semnificație pe care Firuță Carp o descoperă acolo unde alții ar trece nepăsători și orbi. O etică sui generis traversează scriitura angajată a autorului îndrăgostit de cele frumoase și de cele pline de viață adevărată,” este concluzia lui Florin Dochia la Timbre de lipit pe suflet, sau bornele prieteniei pe care le întâlnim în drumurile noastre pe căile vieții. Nu veți regreta, dragi aventurieri ai lecturii, oprindu-vă la aceste borne!

Dorel Vidrașcu

(articolul a fost prezentat în Proiectul Cultural Național „In  memoriam Ioan Grigorescu”, inițiat și organizat de Filiala Prahova a UZPR)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*