default-logo

Dialog teologic pentru „Împăcarea cu tine însuți”, mijloc de „a ne regăsi pe noi”

Nu demult a apărut la Editura Bookzone, din București, cartea de conversații consemnate de Alexandru Panait între doi renumiți teologi – părintele Constantin Necula și părintele Francisc Doboș. Volumul, care are coperțile realizate de graficianul Cezar Mandă, se deschide cu Motto-ul Sfântului Isaac Sirul: „Împacă-te cu tine însuți și vor fi în pace cu tine și cerul, și pământul”.

Am început să citesc cartea influențat de zicerea lui Ralph Waldo Emerson (n. 25 mai 1803BostonMassachusettsSUA – d. 27 aprilie 1882Concord, MassachusettsMassachusettsSUA), poet și eseist american, liderul mișcării transcendentaliste de la începutul secolului al XIX-lea: „Să ştii râde adesea şi mult; să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor; să fii apreciat de criticii oneşti şi să poţi îndura trădarea falşilor prieteni. Să apreciezi frumuseţea; să scoţi ce-i mai bun din ceilalţi; să pleci din lume puţin mai bun, fie că ai crescut un copil sănătos, ai sădit un petic de grădină ori că ţi-ai ridicat condiţia socială; să fii împăcat că cel puţin o viaţă respiră mai uşor de pe urma existenţei tale – înseamnă că ai reuşit!”.

Pentru a înțelege mai bine ontologia textelor din această carte, am să redau câteva date despre autori. Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine – franceză, italiană, germană – si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.
Dintre lucrări, reținem volumele de predici: Iată, Mirele vine (2000); Iubi-Te-voi Doamne (2001); De ce ești trist, popor al Învierii? (2002); Praznicar (2004); Privegheri (2003); Iubesc Doamne, ajută neiubirii mele! (2005); volumele cu studii și articole de omiletică și catehetică : Contribuția școlii Teologice Ortodoxe de la Sibiu la dezvoltarea pedagogiei moderne: Întemeietorii; Mitropolitul Andrei Șaguna (2006); Sarea Pământului, I, (2002);…

Părintele Francisc Doboș s-a născut la 18 august 1976 în București. A absolvit școala generală în anul 1991 la Școala Generală 42 din Voluntari, Ilfov, liceul seminarial „Sfântul Iosif” din Bacău în anul 1995. A studiat din 1995 până în 1997 la Institutul Teologic Romano Catolic din Iași și din 1997 până în 2002 la Pontificia Università Urbaniana din Roma. În 2002 a obținut licența (gradul 1) în teologie fundamentală la Pontificia Università Urbaniana din Roma. Din 2008 până în 2011 a studiat la Pontificia Università della Santa Croce din Roma unde a obținut licența (gradul 2) în comunicare instituțională. A fost hirotonit preot la data de 29 iunie 2002 în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, din Iași, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, Episcop de Iași. Este încardinat în Arhidieceza de București.2002 – 2004: Preot vicar la Parohia Cristos Rege (Ploiești – Prahova), 2004 – 2006: Secretar eparhial al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, 2004 – 2006: Preot colaborator la Parohia Catedralei Sfântul Iosif (București), 2006 – 2008: Purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, 2006 – 2008: Preot colaborator la Parohia Sfânta Maria a Harurilor (Bărăția – București), 2011 – 23.04.2020: Purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, 2011 – 2021: Preot colaborator la Parohia Catedralei Sfântul Iosif (București), 2020 – : Responsabil al Oficiului pentru Evanghelizare și Promovare Umană, 2020 – : Responsabil al Oficiului pentru Grupurile Lingvistice, 2021- : Preot Paroh la Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus etc.

Discuția celor doi teologi, unul ortodox și celălalt romano – catolic, pe tema împăcării, îmi sugerează o încercare de înțelegere reciprocă și apropiere în slujba lui Dumnezeu a celor două mari religii.

Cartea este structurată în următoarele capitole: „Cuvânt înainte“, „Împăcarea cu trecutul”, „Regăsirea de sine”, „Iubirea și ura”, „Bogăția spiritual versus bogăția materială”, „Iertarea”, „Despre dependențe”, „Depresia și anxietatea”, „De la trecut la viitor” și „Gânduri de final”.

„Cuvântul înainte” esențializează valorile discuțiilor dintre cei doi preoți, axându-se pe sentimentele  ce vin dinspre Dumnezeu, Cel care ne oferă viața, iubirea, fericirea și împăcarea cu noi înșine.

În „Regăsirea copilăriei”, părintele Francisc Doboș își începe pledoaria de la fraza lui Hristos, explicând că „întoarcerea” la inocența copilăriei este, de fapt, o convertire. Părintele Constantin Necula, la această temă, este mai practic, abordând tema prin propria-i experiență a copilăriei. Era perioada în care citea despre Lev Iașin și juca fotbal cu copiii din generația sa.

Despre educația celor mici, Francisc Doboș, acesta face câteva recomandări către părinți, constând convertirea fricii de la un Dumnezeu stăpân. Poveștile cu Dumnezeu sunt absorbite ca un burete de către copii. Destăinuirea părintelui către copil, spunându-le că-l iubește, prețuiește și îi apreciază faptele bune îl face pe acesta să-și înțeleagă propriei personalitate. Iar părintele Constantin Necula exențializează, spunând: „Există zece trepte pentru educarea copiilor: iubiți-i, iubiți-i, de zece ori iubiți-i!”. Pentru părinte, omul moral este cel care refuză să fie om de cabană sau omul-town. Iar parenting înseamnă, cum spunea Herbert Marshall McLuhan, filosoful Canadian, că „mediul este comunicare”. Iar îndemnul către părinți este o stridenţă: părinții trebuie să fie părinți și nu parteneri de educație.

Trecutul, pentru mulți părinți, este o explicație a neîmplinirilor, subliniază părintele Francisc Boboș, iar părintele Constantin Necula, pe aceeaşi temă, spune că omul este o ființă educabilă, poartă în el chipul lui Dumnezeu, adică posibilitatea îndreptării și al smereniei. Citind aceste opinii ale celor doi părinți înțelepți, mi-am adus aminte de ce spunea William Shakespeare: „Timpul este prea lent pentru cei care așteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc, dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate”.

În „Regăsirea de sine”, având Motto-ul din Filipeni 4:11-12, părintele Francisc Doboș își începe expozeul cu versetul biblic: „M-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc” , înțelegând că acest citat este esența împlinirilor. Iar pentru părintele Constantin Necula pleacă de la faptul că omul este om care nu este neîncrezător în viitor, știind că Dumnezeul nostru este și Dumnezeul Istoriei, al gnoseologiei care este o ramură a filosofiei ce studiază cunoștințele generale. Ea are în vedere studiul naturii, precum și originea cunoașterii. Gnoseologia nu analizează doar o anumită zonă, ci se concentrează asupra modului în care omul este capabil să dobândească cunoașterea și consecințele acesteia. Sfatul fiind să nu considerăm un om ca și pe tine. Preotul nu are alternativă decât, spune preotul Necula, pocăința, rușinea, iertarea etc. Pentru a ne regăsi pe noi înșine e necesar să stăm drepți înaintea Lui Dumnezeu, știind că noi suntem greșeala și osânda proprie, iar sufletului și inimii le stă bine numai cu El.

Debusolarea unor oameni stă în analiza părintelui Francisc Doboș, care îi sfătuiește: „Să ne analizăm în profunzime fiecare gest, fiindcă avem nevoie de iubirea pe care o putem da singuri”. Iar nădejdea să fie o încurajare pentru om, susține Părintele Constantin Necula, dând exemple din viața cotidiană.

O viață fără Dumnezeu în a păstra echilibru în familie, spune părintele Francisc Doboș, aduce frica, dezechilibrul, fiindcă idolatria din contemporaneitate îl face pe semen să fugă de el însuși, iar părintele Necula accentuează, încă de la începutul discuției, tema echilibrului în familie, că e foarte necesar „să nu lipsești când nu e de lipsit din viața familiei”.

Despre victimizare, o altă temă pusă în discuție, părintele Doboș o justifică prin amintiri din perioada copilăriei petrecute la bunici, iar părintele Necula concluzionează că fundamentul iubirii este același pentru tot omul, dar roada acestui sentiment specific uman se „decerne prin eforturi diferenţiate”.

Întrebarea esențială: rolul tehnologiei influențează fericirea oamenilor? Răspunsul părintelui Doboș spune că digitalizarea îndepărtează omul de el însuși și de Dumnezeu. Iar părintele Necula subliniază că obținerea unui lucru este, practic, primirea lui. Este un dar divin. Echilibrul dintre viața personală și cea profesională se realizează, spune părintele Necula, în inima unei căutări reale a vieții autentice.Dialogul cu Dumnezeu nu afectează sufletul nimănui. Se poate ieși din  epuizare „odihnind motoarele vieții”. Pe când părintele Francisc Doboș ne aduce aminte că „avem nevoie de călăuzire, de îndrumare, de duhovnic. Biblia nu funcționează de la sine. Putem trata Biblia în mod superstițios, mecanic, dar Biblia funcționează comunitar. O putem trăi și citi acasă, dar ea ne formează în comunitate. Ne rugăm către Tatăl nostru, nu către Tatăl meu”.

În „Gândurile de final”, cu un Motto-u din II Tesaloniceni 3:16, părintele Francisc Doboș speră ca oamenii să-L înțeleagă pe Dumnezeu, să-L recunoască pentru a continua pe drumul nostru, împreună, pe mai dreptate. Iar părintele Constantin Necula speră să avem o viață împăcată cu noi înșine în Hristos, fiindcă Biserica ne-a învățat că timpul în care trăim e „timpul cernerii ” și în această lume și spațiul ei ne desăvârșim fericirea.

Citind  această carte, foarte interesantă prin ideile dezbătute, am exclamat, precum Vasile Andru: „Religia, experiența contemplativă, dezvăluie similarităţile, religia este practica unificării!”.

Al. Florin Țene / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*