◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Hai la lupta cea mare!

Azi o să pornesc de la un cântec celebru, de la un imn care a traversat veacul trecut şi astăzi, scuturat de praf şi de şabloane, se pregăteşte să devină la fel de imn şi pentru veacul în care trăim.
„Imnul globulizării”, să-i zic aşa, adică eterna „Internaţionala”, imnul bolşevic al unirii robilor de pretutindeni. N-am nimic de obiectat la ideea unirii robilor. Încă din timpurile apariţiei creştinismului, această unire a celor mulţi şi obidiţi a dus lumea înainte.
Pe mine mă deranjează al naibii ideea „internaţionalismului”.
Cică n-ar fi bine să ne unim la noi acasă, în ţările noastre, în istoria proprie, în necazurile proprii, ca să ne fie bine. În schimb, ar trebui să ne unim pe o planetă abstractă, dominată de câţiva granguri mari. Adică, să executăm „programul de unire” în numele unor idealuri care sunt, de multe ori, străine fiinţei noastre.
Şi iată cum imnul bătrânilor bolşevici a fost transformat într-un imn al globulizării lumii contemporane.
Aspirăm, ca nişte nebuni, spre egalitatea sclavilor, în loc să încercăm să trăim din plin calea spre perfecţiunea umană.
Vă amintiţi vechiul dicton: „În lume-s multe mari minuni, mai mari ca omul nu-s!”
Gogoaşa asta internaţionalistă, şi pe urmă globalismul ordinar, nu înseamnă altceva decât un îndemn la aplatizarea fiinţei umane. Să ştergem urma oricărei identităţi naţionale, a credinţei adevărate, a căii adevărate spre împlinirea personalităţii.
Uniţi-vă, robilor, ca să vă putem domina noi, cei câţiva caizi ai ocultei mondiale!
„Pământul este-al celor harnici/ Cei leneşi plece unde vor!”
Pe bune?!? Unde să plece oare cei leneşi, cei şmecheri, profitorii războaielor mondiale, ai crizelor mondiale, ai minciunilor mondiale? La Monte Carlo, la Miami, la Dubai, peste tot unde vor şi-şi permit!
Şi cum se poate realiza altfel acest ideal, decât spoind cerul planetei cu un simulacru de democraţie, aşezând în fruntea naţiilor necăjite nişte incompetenţi, nişte şantajabili, nişte golănaşi politici, cărora le fabricăm rapid un pedigrí de mari lideri?
Uitaţi-vă atent şi la versiunea românească a vechiului cântec socialist. Nu vă vine să fredonaţi cu obidă: „Hai la lupta cea mare/ Prost cu prost să ne unim/ Globulizarea/ Prin noi s-o făurim!”?
Undeva, acolo, în adâncul fiinţei româneşti, se iveşte, iarăşi, repetat, obsesiv, ca un blestem, istoria, tragedia celor trei F: Frica, Foamea, Frigul..
Noi, cei mai bătrâni, ne ducem „rând pe rând/ zarea lumii-ntunecând”, cum zice Poetul. Ne mai ţine numai mila de voi, cei care sunteţi şi veţi fi aici, pe un pământ căruia Dumnezeu i-a dat de toate, numai minte limpede şi destine de conducători adevăraţi nu i-a dat.
Hai, vă rog să priviţi în jur! Prostia e ca o maree neagră, care primeşte semnale din lumi străine şi chiar ostile spiritului românesc şi ne cuprinde, încet-încet.
„Hai la lupta cea mare/ Prost cu prost să ne unim”!
Chiar aşa să fie?!?

P.S. Şi ca să completez părerea mea despre întâmplările politiceşti din Românica ultimelor zile, vreau doar să vă amintesc un titlu celebru al cărţii lui Octav Pancu-Iaşi, un cunoscut autor de cărţi pentru copii. Cartea se chema Marea bătălie de la Iazul Mic. Noua ediţie ar putea suna aşa: Marele puci de la Iazul Mic. Pentru că asta a cam fost. Un partiduleţ încropit pe aiurea a încercat să dea un puci, adică un fel de lovitură de stat. Nu o lovitură militară à la Sud-America: un puci justiţiar. Să pună mâna pe justiţia noastră democrată atât de compromisă de Băse şi gaşca lui, să-l ţină în şah pe padişahul cu nume finlandez, Mutalainen, ca să rămână singuri ei, la cătuşe şi butoane. În afacerea asta, celebrul Câţu nu e decât o pierdere colaterală.
Deci, a eşuat încă un mare puci la Iazul Mic al meschinei politici din spaţiul autohton.
În rest, rămâne cum am zis: cei trei F – Frica, Frigul, Foamea…


Nicolae Dan Fruntelată / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *