La 14/15 decembrie 1467, avea loc bătălia de la Baia, care opunea oastea condusă de domnitorul Țării Moldovei, Ștefan cel Mare și cea maghiară, condusă de regele Ungariei, Matei Corvin.
Ștefan cel Mare obținea o victorie de mare prestigiu, Baia fiind punctul culminant al campaniei întreprinsă de Matei Corvin în Moldova, în anul 1467.
În deceniul șapte al veacului al XV-lea Ștefan cel Mare a căutat să-și consolideze domnia, atât pe plan intern cât extern.
Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor militare, loialității față de domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea a sprijinit foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.
Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și Hanatul Crimeei – și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A încercat, fără succes realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.
În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de fortificații permanent la granițele țării – în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de cetăți de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna
și Hotin.
Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate moderne cu o componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de masă, formată din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.
Motivele ostilității lui Ștefan cel Mare față de coroana regală ungară erau nenumărate.
Regele de la Buda îi oferise adăpost lui Petru Aron, fostul domn al Moldovei care îl ucisese pe Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare.
De asemenea, regele maghiar dorea să lanseze un atac împotriva Sucevei și să-l instaleze acolo pe pretendentul Berindei.
Ștefan cel Mare intră în alianță cu regele Poloniei, adversar al Ungariei, îi atacă pe secui în 1461, cucerește Chilia de la maghiari și, cel mai important, sprijină răscoala ardelenilor împotriva regelui Matei Corvin.
Matei Corvin, ofensat pe Ștefan, pregătește o expediție de pedepsire. Pe 28 septembrie 1467 regele maghiar era la Cluj unde începea pregătirile. În prima parte a lunii noiembrie ajunge la Brașov unde angajează mercenari, își dotează oastea cu numeroase piese de artilerie, armata ajungând acum la 40.000 de oameni. Oastea maghiară pătrunde în Moldova prin pasul Oituz.
Domnitorul român fiind bine informat de intențiile Ungariei, ia decizia de a întări cu arbori și stânci trecătoarea și trimite o ceată pentru apărare. Mica oștire moldoveană rezistă eroic în fața invadatorilor, dar până la urmă se recunoaște învinsă, nu înainte de a fi pricinuit multe pagube adversarilor.
Pe 13 noiembrie Mateiaș cu trupele lui ocupă târgul Trotuș, continuând jaful spre nord, cu o amploare mai mare decât a păgânilor, a turcilor, a tătarilor, distrugând inclusiv biserici.
Pe 19 noiembrie Bacăul are aceeași soartă ca Trotușul. În toată această perioadă armata ungară era permanent hărțuită de cete ale lui Ștefan care atacau în special liniile de aprovizionare. Cetatea Roman este ocupată și ea. Regele a rămas aici până pe 7 decembrie, la plecare tăciunarii (incendiatorii) regali dând foc orașului. Aceeași soartă au avut și întăriturile de lemn ale cetății Smedorova, așezată pe malul stâng la Siretului.
Situația devine critică pentru moldoveni când și orașul Târgu Neamț este cucerit și ars.
Matei Corvin avea intenția să atace capitala Suceava, dar Ștefan îi barase drumul, așa că ungurii s-au îndreptat spre Baia. Acolo pe lângă populația românească mai trăia și o comunitate de sași care însă nu-l simpatiza pe rege.
Regele s-a instalat în reședința episcopului romano-catolic din localitate, imobil ce se afla la intersecția celor două străzi principale care înconjurau biserica. Clericii, nobilii și comandanții au fost încartiruiți în jurul locuinței regale pentru a fi gata de luptă. După măsurile luate, s-ar părea că fiul lui Iancu de Hunedoara ar fi vrut să stea mai mult în Baia, ba chiar să serbeze Crăciunul acolo, deoarece întăriturile orașului au fost dublate de frica unui atac supriză din partea oastei lui Ștefan ce Mare.
Pe 14 decembrie 1467 Ștefan cel Mare s-a apropiat de Baia din direcția sud, oprind la mică distanță de oraș, între râurile Moldova și Șomuz.
Aici a ordonat întregii cavalerii să descalece, adică de la cel mai înalt dregător până la ultimul ostaș și să pornească pe jos spre Baia.
Între timp, la masa de seară a fost adus în fața regelui maghiar un secui care sosise în Baia, unde avea bunuri după soție și care a dat de știre că nu departe de oraș a văzut o oaste de aproximativ 12.000 de moldoveni care se pregăteau de atac. Imediat s-a dat alarma. Au fost plasați pe străzi și la toate intersecțiile detașamente, iar în piața unde-și avea suveranul cartierul general a fost concentrată garda și 200 de veterani căliți în lupte crâncene. Iscoadele lui Ștefan au reușit să dea foc orașului, creând mare confuzie în rândul inamicilor.
Lupta a început în seara de 14 decembrie, de la căderea nopții și a ținut până în zorii zilei de 15 decembrie.
Cronicarul venețian Bonfinius, aflat în anturajul lui Mateiaș, relatează că ungurii la presiunea moldovenilor, au început să se retragă spre piața centrală. Pentru moment, soldații experimentați ai regelui au reușit să-i oprească, salvându-l pe Corvin. Oamenii lui Ștefan au început atunci să se concentreze pe luptele de pe străzile secundare și de pe ulițe. Regele maghiar văzând situația disperată în care se afla s-a avântat în primele rânduri fiind rănit întâi de o lance în braț. Zgomotul și învălmășeala erau de nedescris. Incendiile făceau ca lupta să se dea ca la lumina zilei. Mulți unguri au pierit arși în case. Regele, pe lângă rana de la braț, a fost lovit în spate de o săgeată getică cu trei vârfuri, iar ”Cronica breviter scripta” a menționat ironic faptul că a fost lovit de două săgeți pe care Mateiaș ”le-a purtat cu el afară din țară”.
După cum relatează cronicarul vremii Bonfinius, aceste lovituri i-au pricinuit regelui dureri mari timp de patru ani. În luptă au murit mulți căpătani ai armatei ungare, inclusiv voievodul Transilvaniei Ioan Darokzy împreună cu cei 4000 de ostași ce-i avea sub comandă.
Cronicarul polonez Jan Dlugosz, foarte informat de acestă luptă, probabil de un martor ocular, a menționat că după ce a fost rănit, Matei era în pericol să fie luat prizonier, dar l-a salvat un moldovean care l-a scos din luptă. Mai târziu acesta a fost decapitat din ordinul lui Ștefan.
În dimineața zilei de 15 decembrie, pe timpul unui contraatac al armatei maghiare regrupate, domnitorul Ștefan a fost la un pas de capturare, dar a reușit să scape prin vitejia gărzilor de corp.
Matei Corvin a fost scos pe targă din Moldova, în timp ce oastea sa era urmărită de detașamente moldovenești. Pretendentul Berindei se pare că a fost ucis la Baia, deoarece cronicile nu-l mai menționează.
Prada căzută în mâinile biruitorilor a fost considerabilă. Ștefan, într-o scrisoare către regele Poloniei spune: „Și carele și corturile și diferite bombarde, mașini și tunuri mari și mici le-am luat aducând laudă lui Dumnezeu”. Trupurile ungurilor căzuți- circa 10000- au fost strânse într-o movilă mare. „Și pe lângă aceștia- adaugă domnul- mai sunt mulți ale căror leșuri n-au fost adunate”.
Cronicile vremii mai relatează că partea cea mai mare a oştilor ungureşti revenind în munţi şi aflând drumurile înţesate cu arborii care fuseseră tăiaţi de moldoveni, a ars carele şi bogăţia şi au îngropat 500 de bombarde, pentru ca moldovenii să nu se poată folosi de ele, a trecut în fugă în Ardeal. Au fost capturate şi câteva steaguri de luptă, pe care Ştefan vodă le-a trimis regelui polon Cazimir IV (1447 – 1492) prin solii săi, în semn de biruinţă.
Victoria de la Baia se pare că a avut și o pată de umbră, o parte din oastea moldoveană, în frunte cu vornicul Crasneș, l-a trădat pe voievod. Nu peste mult timp la Suceava a avut loc o judecată și 24 de boieri mari au fost decapitați, iar circa 40 de rang inferior au fost trași în țeapă, unii pentru trădare, iar alții pentru că nu s-au luptat cum trebuie.
Prin victoria de la Baia, poziția internațională a Moldovei și prestigiul militar și politic al lui Ștefan cel Mare s-au consolidat. S-a recunoscut că Moldova dispunea de o puternică forță armată și că devenise un factor de stabilitate în această parte a Europei.
Ștefan a socotit însă cu nu era de ajuns. De aceea a trecut în iunie 1468 ”ca o furtună” în Ardeal făcând mari prădăciuni. Îndată după această expediție trimite lui Petru Aron o scrisoare falsă ca din partea boierilor nemulțumiți, poftindu-l să ia domnia. Rivalul mușcă momeala, se prezintă la locul stabilit, unde îl așteptau oamenii lui Ștefan, iar călăul a dat pedeapsa ce o merita un ucigaș de domn.
După dezastrul din Moldova, Mathias Corvin probabil a dorit să întreprindă o expediţie de revanşă, dar evoluţia situaţiei internaţionale, îndeosebi izbucnirea războiului ungaro-boem, nu i-a mai permis.
Date culese din filele de istorie a poporului român,
Col(r)lect.univ.dr.ing. Constantin AVĂDANEI / UZPR
Președinte al Grupului de Inițiativă ,,CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018 ”
Primvicepreşedinte Filiala judeţului Alba a ANCE – ,,Regina Maria”