default-logo

„Tinerețe fără tinerețe”

„Tinerețe fără tinerețe”, o poartă către universul genialității lui Eliade versus creația cinematografică a lui Coppola

 Articol publicat în revista „Literatorul”, ediție nouă, Nr.1, decembrie 2018; revistă aflată sub egida Bibliotecii Metropolitane București, www.bibmet.ro

Frumuseţea hipnotică a nuvelelor ştiinţifico-fantastice scrise de genialul Mircea Eliade insinuează mistere ale rasei umane, iar granița pe care o trasează între ficțiune și știință este atât de fină și nesigură, încât te face să te întrebi ce este poveste, adevăr sau revelație.

Una dintre aceste opere de artă, este nuvela „Tinereţe fără tinereţe”, în care personajele sunt suspendate într-un spaţiu şi un timp ce pendulează între realitate și vibrația universurilor paralele. Eliade aşază voalul epic al povestirii în jurul unui cercetător al originii limbajului rasei umane, deprimat că, ajuns la o vârstă înaintată, nu reușise să finalizeze lucrarea științifică la care lucrase o viață, hotărăște să întrerupă proiecția cerească a destinului chiar în noaptea celei mai mari sărbători creştine, a Învierii lui Iisus Hristos. Urmărit de umbra gândurilor macabre, grăbit să treacă granița morții, este surprins de o ploaie predestinată, care-l cutremură cu miile de volți ale unui trăsnet venit dintr-un colț al cerului. Ars, cu pielea topită și pleoape lipite de incandescență, ajunge totuși în viață la spital. Dimensiunea spirituală a sărbătorii Învierii, dă forță ideii de renaștere,  justificând transformarea dramei profesorului Dominic Matei într-un miracol, când medicii constată că începuse să se regenereze cu o viteză incredibilă.

Impresionat de ideea întoarcerii în timp, de modul în care Mircea Eliade a reușit să proiecteze imaginea spiritului uman, aflat pe drumul îngust al destinului, la răscrucea miracolelor divine, Francis Ford Coppola alege să transpună nuvela „Tinerețe fără tinerețe”, într-un film de artă, pe care o consideră un „Twilight Zone intellectual”. Produs în 2007, filmul „Youth Without Youth” este intens, bogat în imagini stranii, este o redimensionare a vieţii, o materializare cinematografică a idealului fiecărui om de a întineri, fără să-și piardă conștiința experiențelor acumulate la bătrânețe, pentru a le putea folosi într-un nou curs al vieții. Transpune în imagini viața transcendentală a personajelor, care se desfășoară pe mai multe continente şi pe coordonate temporale reversibile, respectând specificul unui film de artă european. Regizorul trilogiei „Naşul” şi câştigătorul a cinci premii Oscar, mărturisea că  a fost o provocare să transpună în film, ideile abstracte, de mare profunzime filosofică pe care le-a descifrat în nuvelă. Actorul englez Tim Roth, protagonistul filmului a apreciat că, personajul este aproape imposibil de interpretat. Alături de actriţa germană de origine română, Alexandra Maria Lara, care a intrat perfect în matricea transfigurărilor personajelor, au mai jucat Matt Damon, Bruno Ganz şi peste 40 de actori români, dintre care s-au remarcat în mod deosebit Marcel Iureş, în rolul profesorului Tucci, regretatul Adrian Pintea în rolul unui preot budist, Mircea Albulescu, Alexandru Repan şi mulţi alţii.

Mircea Eliade are o valoare fără granițe, iar creațiile științifico-fantastice sunt proiecțiile propriilor sale trăiri, a experiențelor mistice trăite în India, a revelațiilor legate de cercetările religioase, a  zbuciumului pentru aflarea feței niciodată dezvelite a divinităţii. Sub imperiul unei asemenea universalităţi a cunoașterii, Eliade continuă miracolul povestirii, prin întoarcerea biologică în timp a profesorului Matei, uluind medicii care-l îngrijeau, prin procesul galopant de întinerire. Mircea Eliade aruncă tot acest amestec de dramă sinistră, regenerare inexplicabilă și redescoperire a fericirii primordiale, în spațiul mistic întunecat al celui de Al Doilea Război Mondial. Astfel, pericolul de a fi descoperit de securitate şi de nazişti îi determină pe medici să țină secret cazul profesorului Dominic Matei. Dar, în cele din urmă, o tânără seducătoare cu zvastica tatuată pe corp, reuşeşte să îndrepte luneta Gestapo-ului asupra lui, doctorul nazist Rudolf crezând că electrocutarea printr-un curent de cel puțin un milion de volți poate produce o mutație radicală a speciei umane. Povestea este doar un pretext, prin care Eliade deschide porţile stranii ale cunoaşterii. Printre personajele fictive sau adevărate, doctorul Rudolf are un posibil corespondent în apropiatul lui Hitler, Rudolf Hess, practicant al ședințelor de ocultism, bun prieten cu Von Braun, om de ştiinţă nazist, recuperat prin operațiunea Paperclip și dus în SUA, unde a lucrat în cadrul NASA, la marile proiecte Apollo şi Saturn V.

În spațiul eliadesc al nuvelei, timpul glisează între realitate și paranormal, făcând ca memoria profesorului să dezvolte puterea incredibilă de a învăţa aproape instantaneu orice limbă, dar  să se și vadă în oglinda unui univers paralel, prin care Mircea Eliade ne aduce în zona misterelor creaţiei, a dublului astral, plăsmuirea noastră energetică, cu proiecție în Univers. Profesorul încearcă să scape de statutul unui proscris al paranormalului și fuge la Geneva. Chiar și aici, curgerea reinventată a destinului, îl face să  întâlnească două femei care se îndreptau cu mașina spre serpentina unui drum de munte.  Cu toate că le-a avertizat de pericolul unui torent de ploi şi fulgere, ce se apropia cu o agresivitate primordială, totuşi cele două şi-au continuat drumul. Sub imperiul premoniției, profesorul alertează autoritățile și pornește în căutarea lor. Printre bolovanii desprinși din stânca muntelui, găsesc una dintre femei fără suflare, iar pe cea de a doua, care era mult mai tânără, o descoperă blocată într-o scorbură. Veronica, o fată de 25 de ani speriată, parcă venită din altă lume, vorbea în sanscrită, o limbă veche dinainte de Hristos, pe care numai profesorul o înțelegea. Șocul descărcării electrice a naturii, o aruncase într-o altă dimensiune, devenind mediumul unei entități, numită Rupini, discipola maestrului  Chandrakirti, una dintre reîncarnările lui Budha. Veronica purta ADN-ul spiritual al Orientului. Mircea Eliade, atras de manifestarea sacrului în spiritualitatea indiană, transformă ficțiunea într-un spectacol estetic al unei lumi transcendentale, în care toate datele istorice și științifice sunt reale. Nuvela devine un avatar al timpului în care își plimbă personajele până la începutul creației. Divinitatea transformase deznădejdea și prăbușirea spirituală a bătrânului profesor Dominic Matei, într-un destin reversibil, prin care îi dăruise dragostea pierdută, i-a deschis calea cunoașterii pentru a-și finaliza lucrarea despre originea limbajului, dar îi oferă și tumultul unei tensiuni paranormale. Asaltați de curiozitatea oamenilor, profesorul Matei fuge împreună cu Veronica pe o insulă în Mediterana, unde duce cu el forța mistică a transfigurărilor, ce o fac pe aceasta să intre în transa unor vremuri cu mult uitate de istoria rasei umane. În acea stare de graţie, Veronica îi dezvăluia taina trecutului, în egipteană, ugarică, proto-elamită sau sumeriană din vremuri cu 3400 de ani î.e.n. Astfel, prin inversarea sensului de curgere a timpului, profesorul reușește să finalizeze lucrarea despre originea limbajului rasei umane. Însă, preţul acestei redirecţionări a timpului o face pe Veronica să îmbătrânescă peste noapte. Reîncarnările în viețile anterioare îi deviaseră cursul normal al vieții. Profesorul înțelege că amândoi își făcuseră datoria în realizarea unui document științific despre evoluție și că trebuia să se despartă de ea, cu speranța că femeia pe care o iubea, va reintra în vibrația normală a timpului ei și astfel va reîntineri. Căile spațio-temporale deformate se regrupează și astfel Veronica îşi recapătă înfăţişarea, iar profesorul îmbătrânește așa cum ar fi trebuit să se întâmple în curgerea încă neînțeleasă spre moarte. Poate că, în descifrarea misterului călătoriei în timp și efectul magnetic al unei descărcări electrice uriașe, Mircea Eliade s-a inspirat din experimentele personale ale celui mai mare geniu al tuturor timpurilor, Nicola Tesla, care, la contactul cu o rezonanță electromagnetică, s-a aflat în afara timpului, când a putut vedea trecut, prezent și viitor, în acelaşi timp. Asistentul său, prin oprirea curentului, l-a eliberat pe Tesla din acest câmp energetic, înainte să se întâmple o dramă. O repetare a acestui incident a avut  loc cu mulți ani mai târziu, în cursul Experimentului Philadelphia, cu rezultate  dezastruoase. Experimentele secrete referitoare la călătoria în timp au continuat  în mâinile altora, însă mai puțin preocupați de umanitate, decât Tesla.

Nuvela „Tinereţe fără tinereţe” este de fapt o călătorie confortabilă, fascinantă spre cunoaștere. Mircea Eliade a deschis porţile Universului, a călătorit în timp şi a schimbat destine pentru cel mai important fenomen, limbajul uman, adică…gândirea, conștiința, ființarea şi toate astea pentru că la început a fost….cuvântul.

Text: Milena Ispas

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.