Din pur altruism

Deseori, am impresia în ultima vreme că prea des, abia închei un text și deja regret că nu am prins în el mai multe nuanțe, nu am redat mai clar niște aspecte care ar fi fost mai lămuritoare pentru subiectul abordat. Desigur, este în firea lucrurilor să căutăm necontenit ceva-ul mobilizator, acel motor al permanentei deveniri, plusul care exista oricum acolo unde iscodisem deja, dar nu ni se relevase până la momentul contemplării, hai să spun al observării, ca să nu fiu prea prețios în exprimare. Dar trebuie să fim conștienți că imperfecțiunea, idee pe care o subliniază și Umberto Eco în ultima sa carte, (PE UMERII GIGANȚILOR, apărută postum), dacă nu este motorul, atunci sigur este șansa evoluției. În acest context ni se ivește calea eliberării de obsesiile neîmplinirii, în sensul că, nereușind să redăm întregului sperat toate componentele, putem nădăjdui că tocmai ceea ce lipsește îi asigură farmecul. Scriind cândva despre un prieten al meu, deși am fost asigurat, chiar de el, după lectură, că textul îmi reușise, am lăsat deoparte un aspect care abia ulterior mi s-a părut mai semnificativ. Acest prieten este realizatorul unei antologii de versuri, de fapt o selecție din marea lirică universală, trecută prin filtrul propriei sensibilități, despre care am amintit. Acum nu am de gând să subliniez calitățile acestui volum, aș săvârși un truism, fără nicio îndoială, ele reies cu prisosință din performanțele de netăgăduit ale poeților antalogați. Și nici nu am pretenția că, revenind cu aceste rânduri, finalizez și finisez un portret care părea încheiat, ci adaug o nuanță la ceea ce se nuanțează de la sine, continuu, autodesăvârșindu-se fără a se desăvârși totuși, asemenea lui Brâncuși care, în genialitatea sculpturii sale, împlinește și sugerează, totodată, infinitatea căii spre împlinire. Vreau să subliniez că, prin volumul la care mă refer, Ică Sălișteanu asta face: pune o treaptă la scara infinită a desăvârșirii artei poetice. A construit această antologie nu fiindcă este incapabil să scrie propria carte de versuri, de proză sau de oricare altă factură literară, sunt convins că va veni și ea. El a elaborat volumul respectiv fiindcă nu a putut altfel. Din pur altruism, el împrumută cu sensibilitatea sa sensibilitățile celorlalți, îmbogățindu-ne sufletul cu o porție zdravănă de frumos, pe care o putem servi doar citind. Și din care putem înțelege chiar și faptul că imperfecțiunea, în artă, este calea spre perfecțiune.

Firiță Carp / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.