PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE PRESEI ROMÂNEȘTI
IOAN SLAVICI (18 ianuarie 1840, Șiria, Arad – 17 august 1925, Crucea de Jos, jud. Putna), scriitor, jurnalist și pedagog, membru corespondent al Academiei Române. Student la Facultatea de Drept din Viena, unde îl cunoaște pe Eminescu, cu care se împrietenește și la îndemnul căruia a debutat în literatură în revista Convorbiri literare. Opere literare celebre: romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc, Pădureanca. În 1875, colaborează la Telegraful român din Sibiu (1875-1877). În 1876, devine membru al Junimii. În 1877, redactor la Timpul din București unde îl cheamă și pe Eminescu de la Iași, devenind colegi de redacție. La rândul lui, Eminescu îl aduce și pe I.L.Caragiale, ziarul conservator devenind cea mai puternică redacție pe care a avut-o vreodată un ziar românesc în secolul al XIX-lea.
Ioan Slavici este unul dintre cei mai mari jurnaliști români, alături de Eminescu, Caragiale. N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a. În 1884, scoate la Sibiu revista Tribuna, care devine un centru de lucrare literară, apoi, Forța Tribunei. În 1877, George Coșbuc se alătură redacției Tribunei. Din 1888, procese, condamnări la închisoare, acuzat de agitațiune. În 1894, înființează, împreună cu Caragiale și Coșbuc, revista Vatra. În 1897, fondator al ziarului Tribuna Poporului din Arad. Între 1908-1910, director al ziarului Minerva. La începutul primului război mondial, director al ziarului Ziua din București. Este arestat și închis. În timpul ocupației germane, scoate la București Gazeta Bucureștilor. Lucrarea memorialistică Închisorile mele (1920) descrie avatarurile vieții sale ca jurnalist patriot, de o mare demnitate morală.
ION LUCA CARAGIALE (1 februarie 1852, Haimanale, jud. Prahova, astăzi I.L. Caragiale – 9 iunie 1912, Berlin), dramaturg, prozator, jurnalist, poet, director de teatru. Cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai mari jurnaliști români, alături de M. Eminescu, Ioan Slavici ș.a. Începutul activității sale jurnalistice, în octombrie 1873, la ziarul Telegraful din București. Colaborează la ziarul Ghimpele, unde publică cronici satirice. În 1874, redactor la Revista contemporană. Între 1876-1877, redactor la Claponul, foaie hazlie și populară. Între 1876-1877, corector la Unirea democratică. În 1877, scoate ziarul Națiunea română, apoi, Calendarul Claponului, suprimat. În 1877, colaborează la România liberă, cu foiletoane literare. Între 1878-1881, colaborează la Timpul, alături de Eminescu și Slavici. În 1878, frecventează ședințele Junimii și colaborează la revista Convorbiri literare. În 1885, colaborează la ziarul Voința națională, ziar condus de A. D. Xenopol. Colaborează cu articole politice și literare la ziarul junimist Constituționalul. În ianuarie 1893, scoate revista umoristică Moftul român, apoi, Calendarul Moftului român (1908), la București. Moftul descalifică evenimente, idei, sentimente, le duce în derizoriu. Din 1896, a condus Epoca literară, supliment literar al ziarului Epoca. Colaborator al revistei Vatra (1894), alături de Slavici și Coșbuc. Din 1895, a colaborat la revistele Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevărul, Literatură și artă românească, Pagini literare. Din 1899, a început să publice în Lupta, Luceafărul, Românul, Universul. Temut pamfletar, I.L.Caragiale publică celebrul 1907, din primăvară până-n toamnă. I.L.Caragiale a abordat diverse genuri publicistice, ca reportajul, interviul, articolul politic, foiletonul, pamfletul, realizând o operă umoristică fără egal în literatura și publicistica românească. Caragiale a înnobilat genul publicistic. Noi trăim în spiritul lui Caragiale, dar visăm a fi în spiritul lui Eminescu.
CONSTANTIN ALEXANDRU ROSETTI (2 iunie 1816, București – 8 aprilie 1885, București), om politic și publicist, conducător al Revoluției de la 1848 din Țara Românească și al luptei pentru Unirea Principatelor Române, membru fondator al Academiei Române, fondator al Partidului Național Liberal, C.A, Rosetti reprezintă un simbol al mișcărilor revoluționare pe teritoriul României, un permanent luptător pentru cauzele, valorile și idealurile românești. A ocupat funcții importante în stat. A fost unul dintre precursorii jurnalismului românesc. În decembrie 1845 se înființează Societatea studenților români din Paris, iar C.A.Rosetti devine secretar. În timpul revoluției de la 1848, a fost secretar al Guvernului provizoriu și redactor al ziarului Pruncul român. În anii exilului din Paris, editează revista România viitoare și revista Republica românăîn care militează pentru unirea principatelor. În 1857, editează ziarul liberal radical Românul. În paginile ziarului Românul, care a apărut timp de aproape o jumătate de secol, a militat pentru reforme democratice, pentru independența națională a țării. În 1858, a pus bazele Asociației lucrătorilor tipografi din București. A fost în mai multe rânduri ministru și președinte al Camerei Deputaților. A făcut parte din primul guvern al lui Carol I, fiind ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. A fost de două ori primar al Capitalei. În 1867, a fost unul dintre membrii fondatori ai Societății literare române, care a devenit apoi Academia Română. Publicistica lui C. A. Rosetti se caracterizează prin avânt romantic, stil patetic, vibrant.
BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA (11 aprilie 1858, București – 29 aprilie 1918, Iași), scriitor, jurnalist, orator și avocat, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Colaborează la România liberă, semnează cronicile muzicale și plastice. Îi cunoaște pe I.L.Caragiale, Vasile Alecsandri și pe Titu Maiorescu. Din 1885, publică în ziarul Dreptatea omului, apoi în Literatură și știință, revistă condusă de Constantin Dobrogeanu Gherea. Ia parte la înființarea ziarului Epoca, al cărui prim redactor va fi din 1885 până în 1886. Dezbate probleme rurale, primele note ale pamfletarului și politicianului de mai târziu. Colaborează la Lupta, ziar condus de Gh. Panu. Redactor și colaborator la ziarele Democrația și Voința națională. Face critică muzicală și dramatică (Epoca, 1886). La 19 aprilie 1887, tipărește Lupta literară. Redactor laRevista nouă, condusă de B.P. Hașdeu. Publică în Vieața (1894), revistă condusă de Al. Vlahuță, articole pe teme literare, istorice, filologice, sociale și politice. Foiletoane înRomânia liberă, pe teme de artă. Titu Maiorescu îl numește „cel mai mare orator al epocii noastre”.
TITU MAIORESCU (15 februarie 1840, Craiova – 18 iunie 1917, București), academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician, scriitor, jurnalist, prim ministru al României, fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. Fondator al Junimii(1864) la Iași, împreună cu Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti. În 1867, înființează revista Convorbiri literare. Pe plan politic, este un conservator, adversar al „formelor fără fond”. Vastă cultură, gust estetic sigur. Operă de îndrumător, de luptător pentru impunerea valorilor adevărate. Rolul Junimii și al lui Maiorescu este legat de creația și impunerea marilor clasici, ca Eminescu, Caragiale. Creangă, Slavici. A combătut superficialitatea și pseudo-cultura, introducând criteriul estetic în judecarea valorilor operelor literare. În 1868, publică în Convorbiri literare studiul Limba română în jurnalele din Austria. În 1883, Beția de cuvinte, în Revista contemporană. În 1877, preia conducerea ziarului Timpul. În 1881, publică eseul În contra neologismelor, iar în 1902, Oratori, retori, limbuți.
ALEXANDRU ODOBESCU (23 iunie, 1834, București-10 nov. 1895, București), scriitor, arheolog, om politic și jurnalist, ministru al monumentelor, profesor de arheologie la Universitatea din București ((Tratat de istorie a arheologiei, monografie despre Tezaurul de la Pietroasa). Studii de folclor. Nuvele istorice, eseuri (Pseudokinegheticos, 1874). În 1861, scoate la București Revista română pentru științe și arte. În 1863, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice. În 1870, e ales membru al Societății Academice Române. În 1874, director al Teatrului Național din București. Este unul dintre întemeietorii arheologiei din România.
IACOB NEGRUZZI ( 31 dec. 1842, Iași – 6 ianuarie 1932, București), scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician, jurnalist, președinte al Academiei Române, studii în Germania, doctor în drept (1863). Profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, apoi la Universitatea din București (1884 – 1897). În 1863, împreună cu Petre Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, pune bazele Societății Junimea și ale revistei Convorbiri literare, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867-1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să se promoveze noile valori din cultura română. Excelent conducăror de revistă, Iacob Negruzzi atrăgea spiritele cele mai alese. Ca scriitor, scrie poezii lirice, satire, epistole, schițe, un roman, piese de teatru, memorii (Amintiri de la Junimea, 1921).
LUIGI CAZZAVILLAN (1852, Arzignano, Italia – 24 dec. 1903, București), ziarist român de origine italiană, în anul 1884, a fondat ziarul Universul. A venit în România în 1877 în calitate de corespondent de război al unor ziare italiene. Profesor de limba italiană la liceele „Sf. Sava” și „Matei Basarab”din București și a fondat Școala italiană. În 1880, a editat ziarele Frăția româno-italiană și Tezaurul familiei. În 1884, a fondat ziarul Universul, cel mai citit ziar românesc, publicație cu mare renume în epocă, un cotidian modern, neangajat politic. Tot în 1884, a editat Ziarul călătorilor și al întâmplărilor de pe mare și uscat ( (1897-1916), precursorul revistei Știință și tehnică.
ALEXANDRU BELDIMAN ( 30 dec. 1832, Iași – 17 februarie 1898), ziarist, partizan al lui Alexandru Ioan Cuza. Adversar al dinastiei Hohenzollern. Fervent activist împotriva domnitorilor străini și susținător al Unirii Principatelor sub un domn pământean. După alegerea lui Cuza, se mută la București, ca prefect de Ilfov, apoi ca prefect de poliție București. După abdicarea lui Cuza, se mută la Iași, unde, la 15 decembrie 1871, a înființat ziarul Adevărul, în paginile căruia a pornit o campanie împotriva domnitorilor străini și a Hohenzollernilor, în special. Ziarul a fost suspendat, iar ziaristul arestat și închis. Se întoarce la București și începe să scrie la Războiul. Din 15 august 1888, publică din nou, la București, ziarul Adevărul.
CONSTANTIN MILLE ( 21 dec. 1861, Iași – 20 februarie 1927,), ziarist, nuvelist, poet, avocat și militant socialist, activist proeminent pentru apărarea drepturilor omului. I-a urmat lui Alexandru Beldiman la conducerea ziarului Adevărul. A luptat pentru emanciparea țăranilor și s-a alăturat Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România ( PSDMR). Ziarist desăvârșit, până în 1920, Mille a revoluționat presa din temelii. Din 1893, a început să colaboreze la Adevărul, iar din 1904 a înființat ziarul Dimineața. Pe 2 februarie 1904, apare Adevărul de dimineață, care din decembrie 1904, apare cu titlul scurt Dimineața. Este primul cotidian din lume în culori. C. Mille a foat considerat „părinte al ziaristicii române moderne„.