◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Creștere alarmantă a atacurilor la adresa jurnaliștilor sârbi

În ultimul an, 102 cazuri de presiuni și amenințări la adresa jurnaliștilor au fost înregistrate în Serbia, statul care se află într-o fază relativ avansată de negocieri cu Uniunea Europeană pentru a obține statutul de membru al blocului comunitar.

Ce este cel mai grav este faptul că aceste atacuri s-au dublat din 2016 încoace. Potrivit datelor Asociației Jurnaliștilor din Serbia, în 2018 numeroși reprezentanți ai mass-media au fost atacați fizic, zeci au fost supuși presiunilor și alte zeci de profesioniști au fost amenințați. „Deși presiunile nu conțin amenințări directe și explicite, nu există niciun dubiu că toate aceste manifestări sunt de natură să afecteze siguranța jurnaliștilor”, argumentează analiza realizată de asociația de breaslă din țara vecină.

În luna decembrie 2018, a fost incendiată casa unui jurnalist de la Žig Info. Reporterul adusese în atenția opiniei publice neregulile de la nivelul municipalității Belgradului. Un oficial local este suspectat că ar fi ordonat incendierea, după cum a reieșit din ancheta ulterioară. Iar acesta este doar cel mai recent caz de agresiune la adresa jurnaliștilor.

Presiunea asupra mass-media este vizibilă și în instanțele sârbe, 627 de acuzații fiind aduse celor care informează în mod profesionist publicul sârb. Din sutele de cazuri, relevant și îngrijorător totodată este faptul că oficialitățile au început să cheme în instanță jurnaliștii care critică puterea, cu o frecvență fără precedent într-un stat care clamează independența totală a mass-media. De asemenea, asociația de breaslă reclamă faptul că agresiunile grave la adresa jurnaliștilor, inclusiv asasinatele din anii trecuți, au rămas tot la stadiul de investigație sau sunt și azi în procese care durează deja de prea mult timp.

Toate aceste realități au determinat declinul Serbiei cu zece poziții în clasamentul mondial întocmit de Reporteri fără Frontiere, care plasează țara, în anul 2018, pe locul 76 din 180 de state.

R.I.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *