Manifestare culturală la Comunitatea Evreilor din Iaşi

La Comunitatea Evreilor din Iaşi s-a conferenţiat despre 160 ani de la Unirea Principatelor Române .

Duminică, pe 3 februarie 2019, la Sinagoga Meranilor din Iaşi a avut loc manifestarea culturală denumită „160 de ani de la Mica Unire / Unirea Principatelor Române”, moderatorul evenimentului fiind Moshe Groper – colaborator la CIEE.

După intonarea Imnurilor României şi Israelului şi după rostirea unei rugăciuni pentru binele celor două ţări prietene, cu tema generală „Rolul şi meritele evreilor în dezvoltarea societăţii” au conferenţiat în faţa unui public numeros dr. Benjamina-Ides Vladcovschi (secretarul general al Comunităţii Evreilor Iaşi / CEI), prof. univ. dr. Odette Blumenfeld, prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon, comandor (r) Mihai Batog-Bujeniţă, prof. univ. dr. Sorina Bălănescu şi elevul David Luchian (11 ani).

Din bogăţia de informaţii din cadrul discursurilor care au avut loc, am consemnat următoarele elemente:

– Moshe Groper: „În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, iar în Ţara Românească pe 24 ianuarie 1859. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând şi unirea politică. Evreii au fost loiali statului Român, dar nu întotdeauna a fost şi reciprocitate. Acum vedem totul ca într-o familie, în care fraţii s-au certat şi s-au împăcat şi împreună vrem să facem o Românie frumoasă! Nu avem o ţară de rezervă, facem totul noi pentru noi! Cu o economie tare şi o armată bună noi facem o ţară bună, pentru copiii şi nepoţii noştri”.
Am ascultat şi un mesaj audio trimis de Consulul român în Israel şi  Benjamina-Ides Vladcovschi ne-a prezentat o istorie a Sinagogii Meranilor, adică a Sinagogii celor care vindeau mere în piaţă şi care a fost finalizată în 1865.

David şi Iacov Luchian au susţinut un mic recital muzical, acompaniaţi fiind de renumita formaţie NIGUN, acolo unde s-au aflat părinţii lor, Romeo Luchian şi Tatiana Luchian.
Pe durata manifestării de duminică, formaţia NIGUN (în traducere liberă – Melodie) a susţinut şi un superb recital de muzică klezmer, în prim plan fiind soliştii Albert Lozneanu şi Uri Ferenbac.

DAN TEODORESCU / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.