default-logo

Încă un „standard al comunității” cu dublă măsură?

Am transmis, ieri, la jurnalul.ro, două texte referitoare la o situație dureroasă care s-a creat după ce pe pagina de Facebook a unei admirabile colege de breaslă a apărut ,împreună cu un răscolitor mesaj de bun rămas  al său,textul unei scrisori deschise pe care această dureros încercată ființă l-a adresat, cu un an în urmă, doamnei Sorina Pintea, ministrul sănătății. Scrisoare în care i se prezentau doamnei ministru încâlcitele și aberantele bariere birocratice de care colega noastră se lovea în încercarea de pleca în străinătate pentru tratament. Având în vedere faptul că,după această scrisoare, nu mai urma un alt comentariu din care să aflăm dacă solicitarea a fost recepționată și ce răspuns s-a primit din partea ministerului, am publicat un text, primul din cele două, în care solicitam un răspuns clar la aceste întrebări. Asta cu atât mai mult cu cât,deja, textul scrisorii deschise a fost preluat pe câteva canale media cu audiență, generând comentarii negative, în sensul că Ministerul Sănătății a ignorat rugămințile nedrept încercatei ființe. Precizări pe care, să o recunoaștem, era de așteptat să le facă compartimentul de presă al instituției după ce a constatat care și câte sunt ecourile negative apărute în social media.

La scurtă vreme după ce la jurnalul.ro a fost publicat primul articol, am primit din partea doamnei Rodica Nassar, secretar de la stat în ministerul implicat în această discuție, un mesaj în care îmi comunica faptul că solicitările colegei noastre au primit răspuns,ministerul făcând demersurile necesare pentru ca ea să meargă la tratament la o clinică din Hamburg. Era, în acest caz, o chestiune de elementară deontologie gazetărească să fac cunoscute, cu maximă celeritate,aceste informații, așa încât am transmis, tot la jurnalul.ro, un al doilea text în care citam(textual) cele pe care mi le-a comunicat doamna secretar de stat. Iar, după ce textul a apărut, am considerat că este cazul să îl transmit și prietenilor mei de pe Facebook spre a îi informa asupra stării reale de fapte.

Numai că, după ce am transmis câtorva dintre aceștia linkul, am primit, din partea Facebook, „Avertisment”(!) cum că al doilea articol „nu poate fi publicat’’ pentru că conține elemente pe care- vezi Doamne!- alți utilizatori le-au reclamat ca fiind „abuzive”. Depășind standardele comunității, adică ale Facebook! Pentru ca, după aceea, să constat că nici linkurile apărute pe paginile unor prieteni sau grupuri nu mai puteau fi accesate decât… de subsemnatul! Mai nou, constatând că de același regim de cenzură beneficiind și primul articol.

Am recitit cele două texte și am încercat să văd în ce anume ar fi constat abuzul sau, mai grav, abuzurile. Fiind pe deplin conștient de drama pe care o trăiesc în aceste ceasuri și zile familia și prietenii distinsei doamne plecată dintre noi, am evitat să deschid o polemică directă cu cei care au profitat de această lacună de informare- adică nu au menționat că scrisoarea deschisă adresată doamnei ministru a avut ecou și a fost soluționată cu înțelegere și cu omenie- declanșând, în acest fel, comentarii jignitoare, cu o vădită și apăsată adresă politică. Comentarii care circulă și acum pe mai multe pagini de Facebook, dar pe care bag seamă că foarte vigilenții administratori nu au de gând să le cenzureze. Așa după cum nu au avut de gând să procedeze cu multe, foarte multe, alte ieșiri suburbane sau chiar de incitări la violență, verbală și fizică, dintre care faimosul „muie PSD!” este o expresie inefabilă! Pornind de aici, am, cred, dreptul să pun și eu o modestă întrebare: oare mesajele extrem de vulgare și de violente ale lui Dide și ale comilitanților săi, unul mai#rezistent ca altul, nu încălcau standardele comunității Facebook? Acestea fiind numai câteva cazuri din Niagara de insanități, cu o certă și foarte anume adresă politică pe care nu am știință să le fi cenzurat administratorii Facebook. Sau, și de data asta, se aplică ipocrita duală măsură?!…

O singură precizare aș mai face înainte de a pune punct aceste foarte neplăcute discuții. Și anume că nu doresc, în nici-un fel, să implic jurnalul.ro într-o stare conflictuală cu administratorii Facebook. Am dorit, în schimb, să clarific o serie de lucruri, clarificare fără de care nu cred că se poate discuta, în termeni reali, despre comunicare, transparență,dialog și bună credință. Adică despre o democrație modernă, consolidată și viabilă.

Serban Cionoff

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.