„Constelaţii diamantine”

„Constelaţii diamantine”, Craiova, nr. 101, ianuarie 2019, este un număr de revistă reuşit, foarte reuşit, precum toate celelalte, realizate sub bagheta măiastră a distinsei doamne Doina Drăguţ.
Cum textele care domină paginile revistei sunt despre Mihai Eminescu, apreciem că acest număr reprezintă un omagiu la 169 de ani de la naşterea sa.
Şi pentru că el, omul Mihai Eminescu, a cerut „iubire de adevăr”, să-i ascultăm versul grăitor de simţire temeinică: „Eu nu mă simt deasupra şi nu sunt dedesupt”. Repetând acest vers, extras din poemul postum, „O, stingă-se a vieţii…”, răspund, indirect, acelora care folosesc diverse apelative, din dorinţa de a-l preamări. Şi nu e cazul. Când spunem „Mihai Eminescu” – spunem totul.
Singurul nostru omagiu, acum, la 15 ianuarie – sau, mai târziu, la 15 iunie, înseamnă să-l citim, să fim capabili să reproducem versuri, să cităm din vasta lui creaţie. Abia după aceea, vocea noastră va vibra înălţător şi curat, înnobilaţi de subtilitatea gândirii sale… „Şi viaţa, frumuseţa, al patimei nesaţ / Nu din viaţa însăşi – din cărţi le învăţaţi” („Ca o făclie…”).
Câtă dreptate are dl. Al. Florin Ţene: „Opera lui Eminescu e o reaşezare de lumi”. Prin poezia, proza, dramaturgia şi publicistica lui Mihai Eminescu retrăim acel „ritm aparte”, adică, unic, „în poezia modernă” (p. 3-4).
Mihai Eminescu rămâne un „veghetor la vatra sacră” a românismului (Paula Romanescu)!
Şi adeseori, „rătăcitori prin vânturi” (Doina Drăguţ), uităm care ni-e menirea.
Câtă dreptate au poeţii! „Cuvântul preschimbă durerea în nuferi argintii” (Claudia Bota), iar iubirea „se naşte” în fiece cuvânt rostit (Dan Kosumi). Emoţia estetică poate călători la limita irealului învăluit într-alt ireal, datorită unei întâmplări, a unei lecturi, a unui vizual. Şi-atunci se naşte ceea ce în plan teoretic numim intertextualitate. Stilată modalitate, în viziunea d-lui Boris Marian şi a lui Florentin Smarandache, de a ne aminti – de o laureată a Premiului Nobel pentru literatură, Elfriede Jelinek, cu-a sa dramă, „Pianista”  sau… drama aşteptării în van… „am mucegăit lângă cutia de scrisori În adevăr, labirintic traseu… de la acel îndemn „trebuie să învăţ cum se moare” (Eugen Jebeleanu) şi până la… „am spart pianul / cu ciocanul şi ciocanul a plâns…” (Boris Marian).
Dar cum „lumea e un spaţiu şi un spectacol de existenţă haotică”, aşa cum precizează Ionel Popa, ţinând să ni-l reamintească (în al său eseu) pe Camil Petrescu (p. 11-15), de ce nu am încerca o relectură – dintr-un alt unghi critic, la propunerea tânărului doctorant (aşa aş crede!), Petru Hamat?!
În paginile acestui număr de revistă, ne putem delecta cu prezentări de carte, sub semnătura colaboratorilor revistei: Cezarina Adamescu, Gh. A. Stroia, Lucian Gruia.
Dl. Liviu Antonesei se regăseşte în două ipostaze – de prezentat şi de prezentator.
Nicolae Bălaşa ne invită la reflecţie pe tema fiinţei – şi gândul ni se-ndreaptă, firesc, spre Constantin Noica – cu al său „Sentiment al fiinţei”!
Dragoş Niculescu îşi finalizează eseul „Filosofie şi ştiinţă sub semnul unităţii” (p. 16-20), prin cea de a treia parte.
Captivant şi eseul semnat de tânărul Varga Istvan Attila!
Şi-n rest, numărul revistei 101 este împodobit cu multe flori lirico-epice. „Ospăţul e regesc”, sub semnătura Lilianei Popa, Dan Kosumi, Maria Bischin, Ion Popescu. Câteva pagini (57-59) de adevărată delectare ni le oferă epigramele. Iar superbele reproduceri picturale, ce poartă semnătura unui ilustru pictor polonez, Leon Wyczólkowski, captează atenţia cititorilor noştri fideli.
Felicitări – tuturor colaboratorilor. Un an bun şi cu mult spor!
Livia Ciupercă / UZPR
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.