Românul, între Scylla globalistă și Caribda baronilor locali

Grele momente de viață trăiește astăzi românul!
Și când spun „românul” mă refer atât la omul simplu, de pe străzile de lumea a treia și din spitalele de ghetou nazist, cât și la orice formă de inițiativă economică, culturală, socială sau de altă natură, în inițierea căreia este prins fie în plasa corupției, fie se izbește de zidul birocrației absurde și excesive.
Cine creează aceste nenorociri, care în alte părți se pare că nu există (sau există în forme infinit mai suportabile)?
Păi cine? Monștrii care ne năpădesc viața cotidiană, Scylla și Caribda printre care trebuie să treacă barca vieții noastre. Nu ne-ar păsa prea mult dacă această barcă l-ar avea ca vâlaș pe Charon, care ne-ar trece Styxul spre lumea de dincolo și am scăpa de toți și de toate. Din fericire (sau din păcate) este Arca lui Noe a fiecăruia dintre noi, care ne trebuie să ne ducă pe fiecare spre Araratul personal fără stricăciuni și cu toate vietățile intacte. Va scăpa ea din izbirea celor doi monștri?
Într-o figură de stil poate forțată, definesc (aleatoriu) cei doi monștri mitiologici ca fiind actualele fiare care se bat pe trupul întins pe jos al României: forțele globaliste, care vor să ne stoarcă până la ultima picătură de orice bogăție pe care-o mai avem (materială, fizică sau intelectuală); de cealaltă parte fiind „fosta burghezie proletară” – activiști de partid și securiști, care au servit fără jenă sistemul comunist, apoi s-au reorientat spre o „economie de piață” care constă, de aproape 30 de ani, în furtul și folosirea bogățiilor țării în interes personal sau de grup.
Care sunt armele de care fac uz aceste pecingini pentru a „suge din sudoarea prostitului popor”?
De toate felurile! Exemplific pe scurt doar pe cele politico-ideologice (globaliștii vin cu democrația, cu drepturile și libertățile cetățenești, pluripartidism și pluriopțiuni la uniuni, pacturi și fundații de toate felurile, securitatea mondială, șamd.; naționaliștii vin cu abureli gen „nu ne vindem țara”, pericolul ruperii României, vatra strămoșească, cultura națională, vechimea noastră în Europa, credința ortodoxă, etc.) și pe cele economico-sociale (curentul globalist promovează libera circulație a forței de muncă, bunurilor și capitalurilor, economie concurențială, posibilitatea unei realizări profesionale și materiale mult mai atrăgătoare în afara României – fără a stimula în niciun fel economia internă și cu scopul clar de a ne fura valorile umane și materiale; „ai noștri” vin cu ajutoare și protecție socială, cu venit minim garantat, cu creșteri de pensii și salarii – în general chestii de pomană electorală, nimic bazat pe stimularea muncii și creativității autohtone performante.
Cine sunt oamenii de cu care încearcă să-și atingă interesele cele două forțe concurente?
Sunt români ca toți românii, că doar n-or aduce asiatici sau africani (dar mai știi)? Pentru 30 de arginți sau alte avantaje, s-au găsit politicieni, gazetari, afaceriști, oameni de cultură, magistrați care să facă jocul celor care voiau o Românie aservită total globalismului. Astfel, etapizat, am fost primiți în diverse structuri globaliste de diferite tipuri, unde însă avem statut de țară de rangul II-III și doar declamator suntem „parteneri strategici valoroși”. Tot la influența ocultă din afară au acces în funcțiile de cea mai înaltă decizie politică, juridică, economică, financiară sau administrativă oameni de paie, manipulați de „Înalte Porți” mai apropiate sau mai îndepărtate, care-i chemau la raport pe demnitarii României ca pe vechilii de moșii.
În replică, „Ai noștrii” (folosesc prea des această formulare peiorativă?) și-au creat un electorat captiv, sărăcia devenind agentul cel mai sigur pentru a-i convinge pe „cei mulți și proști” să le dea girul odată la patru/cinci ani. Bazată pe influența semimafiotă (gen famiglia siciliană) a așa-zișilor „baroni locali”, puterea naționalistă se folosește pervers de sentimentul de mândrie națională al românului de rând sau al unei elite intelectuale naivă în patriotismul ei, de solidaritatea ancestrală și de credința ortodoxă (biserica devenind și ea agent electoral mascat) pentru a-și perpetua stăpânirea tot mai toxică și tot mai sufocantă.
Actualmente, între aceste două fiare care tânjesc la trupul României se dă o luptă pe viață și pe moarte. Dar nu e o luptă a binelui cu răul, ca în orice mit ancestral. Nu, e o luptă între hoți, iar românul o privește așa cum ciutele privesc lupta cerbilor în perioada de rut. Nu contează cine învinge, ele vor fi ale cuiva. Dacă în natură asta e legea firii și nu duce la rău, ci la bine, în cazul nostru suntem într-un cerc vicios din care nu mai putem ieși. Oricare dinte aceste forțe învinge, pentru românul de rând va fi rău.
Ce-i mai rămâne românului? Poate salvarea individuală. Prin competență, prin studiu, prin job dedicat și bine ales, prin engleză, IT, medicină, artă, sport. Cine nu ajunge la un asemenea nivel, are varianta muncii cu cârca, a căpșunilor, a îngrijirii de bătrâni și a altor munci de care se feresc occidentalii. A, mai e varianta „muncii” interlope, la care fac apel tot mai mulți.
Cert este că ne găsim în „miezul unui ev aprins”, care ne arde, ne arde rău!

Dorin Ocneriu, UZPR Arad

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.