PLEDOARIE pentru ZIUA INDEPENDENȚEI

Studiu documentar istorico-juridic 

Principatele Dunărene Moldova și Țara Românească(Valahia), alegând la 5 și respectiv 24 ianuarie 1859 același domnitor, pe Alexandru Ioan Cuza, au înfăptuit unirea celor două principate într-un singur stat-România. Deși scurtă, durând numai 7 ani, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele politice, economice, sociale și culturale ale României. 24 ianuarie 1859 ne-a dat domn și țară iar autoritățile au stabilit ca această zi să fie declarată sărbătoare națională legală, dedicată aniversării Unirii Principatelor și întemeierii României. 24 ianuarie-Ziua Unirii a fost prima sărbătoare națională legală a României și a rămas sărbătoare națională până azi.

După abdicarea forțată a domnitorului Alexandru Ioan Cuza la 11 februarie 1866, puterea a fost asumată de o Locotenență domnească, iar la 10 mai 1866 a avut loc alegerea ca domnitor al României a principelui german Carol I. 10 mai – Ziua „suirii pe tron a M.S. Domnitorul” a devenit sărbătoare națională, pentru omagierea domnitorului Carol I și a dinastiei sale.

România nu era încă stat independent, aflându-se sub suzeranitatea Imperiului Otoman, căruia îi plătea tribut și care o considera „provincie privilegiată a Imperiului” conform Constituției otomane din 1876. În luna aprilie 1877 a început războiul dintre Imperiul Țarist și cel Otoman, iar Guvernul României a semnat o convenție militară cu Imperiul Țarist prin care trupele țariste puteau trece pe teritoriul țării noastre pentru a ataca Imperiul Otoman. Întrucât România a dat drept de trecere trupelor ruse, Turcia a bombardat malul românesc al Dunării iar armata română a deschis și ea foc peste Dunăre.

La data de 9 mai 1877, Adunarea Deputaților și Senatul, cele două Camere care alcătuiau Reprezentanța Națională (Parlamentul), constatând că România se află în stare de război cu Imperiul Otoman, cu care a rupt legăturile, au votat și aprobat în ședință publică, moțiunea prin care a fost proclamată Independența de Stat a României.

Reproducem moțiunea votată de Senat în ședința din 9 mai 1877 (luni) așa cum a fost publicată în Monitorul Oficial nr.109 din 14 mai 1877: „Senatul, luând act de posițiunea creată României de Imperiul Otoman, consideră Statul Român independinte și invită pe guvern a lucra ca independința ei să fie recunoscută și garantată de marile Puteri Europene, a căror dreptate și sprijin au contribuit în tot timpul la desvoltarea României.”

Moțiunea Adunării Deputaților este publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 27 mai 1877.

Proclamarea neîntârziată a independenței a fost analizată și hotărâtă în ședința Guvernului din 7 mai 1877 prezidată de domnitorul Carol I, existând consens politic, ca independența României să fie proclamată de către Parlament într-o ședință publică, știindu-se că potrivit Constituției din 1866, Parlamentul reprezintă Națiunea.

Guvernul a fost reprezentat la ședințele Camerelor de Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine care a rostit un discurs memorabil și, răspunzând unei interpelări a deputatului Nicolae Fleva, a declarat: „Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare (…). Guvernul va face tot ce va fi cu putință ca starea noastră de stat independent și de sine stătător să fie recunoscută de Europa la viitoarea pace”. De menționat că actul juridic prin care a fost proclamată independența îl constituie „moțiunea” (hotărârea) votată de Parlament la 9 mai 1877, și nu răspunsul ministrului de Externe Mihail Kogălniceanu la interpelare.

Ion C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri, Mihail Kogălniceanu, ministru de Externe, C. A. Rosetti, președintele Adunării Deputaților, Dimitrie Ghica, președintele Senatului, cu știința și acordul domnitorului Carol I au hotărât ca independența României să fie proclamată de către Parlament, nu de una sau mai multe persoane.

În mesajele adresate Adunării Deputaților și Senatului la 15 iunie 1877, la închiderea sesiunii extraordinare, domnitorul a menționat: „Dumneavoastră, în ziua de 9 mai ați proclamat independența completă a României. Nu v-ați oprit în simpla rostire a acestui mare vot național;dvs. ați dat guvernului meu toate mijloacele pentru ca însuși, cu arma în mână, să poată lucra ca acel vot să devină o realitate.(…)Vă exprim, în numele țării, recunoștința mea pentru marile acte naționale ce ați săvârșit,pentru trebuințele publice ce ați îndestulat, pentru concursul luminat ce ați dat guvernului meu.” (Mesajele domnitorului sunt publicate în Monitorul Oficial nr. 135 din 16 iunie 1877.)

Din punct de veder juridic, documentul oficial prin care a fost proclamată Independența României îl constituie moțiunea Parlamentului din 9 mai 1877, act cu caracter constituțional. Chiar și domnitorul Carol I a recunoscut acest adevăr istoric, i-a felicitat și decorat pe senatori și deputați pentru votul din 9 mai 1877. În planul dreptului internațional, moțiunea este o declarație unilaterală a Statului Român, adoptată de cel mai autorizat for al ei – Parlamentul. Proclamarea independenței a devenit publică chiar din momentul adoptării moțiunii (ședința Parlamentului fiind publică) și a fost primită cu entuziasm de populație. Atmosfera și starea de spirit din ziua de 9 mai 1877 au fost descrise în presa vremii. Ziarul „Românul” din 9-10 mai 1877, relatând pe larg acest eveniment emoționant, conchide: „Camera și peste câteva momente Senatul,au statornicit în fine, într-un mod limpede și bărbătesc noua situație a României. Independența absolută a României este oficial consacrată și proclamată.” Și ziarul „Timpul” din 10 mai 1877 publică în întregime ședința Adunării Deputaților din 9 mai 1877 și relatează că Senatul a votat la aceeași dată Independența României în unanimitate. Nicolae Iorga, în „Războiul pentru Independența României” scrie că „proclamarea Independenței, în ședință publică, dorită de Kogălniceanu, după ce Rosettise asigurase de voturi, se făcu în cea mai caldă atmosferă de înfrățire” (Ed. 1927, p. 98-99).

Independența față de Imperiul Otoman proclamată de Parlament la 9 mai 1877 este opera națiunii române și a fost apărată de armata română prin participarea la războiul ruso-turc din anii 1877-1878. Ostașii români, având pe generalul Alexandru Cernat comandant de operații și pe domnitorul Carol I „capul puterii armate”, au cucerit independența națională.

Ziua de 9 mai a fost consacrată ca fiind Ziua Proclamării Independenței prin actul Parlamentului din 9 mai 1877, astfel că nu este o zi inventată. Proclamarea Independenței a fost sărbătorită pentru prima dată chiar la 9 mai 1877. Constantin Bacalbașa, în lucrarea memorialistică „Bucureștii de altădată” a înregistrat faptele petrecute de la 1870 la 1914. Referindu-se la data de 9 mai 1877, relatează că după ce Camera și Senatul au votat aceeași moțiune prin care independența României era definitiv hotărâtă, „marea mulțime care asistase la Cameră, atât în tribunele publice cât și în curte și pe Dealul Mitropoliei la săvârșirea marelui act, se revarsă spre centrul capitalei. Drapelele sunt arborate, valurile mulțimii străbat orașul, studenții manifestează cu cântece patriotice, se aude răsunând Deșteaptă-te Române!. Și până târziu în noapte, poporul capitalei, fericit petrece” (Ediția 2014, p. 350-351). În seara aceleiași zile, s-au desfășurat manifestații și la Craiova, Iași, Buzău precum și în alte orașe. Tot la 9 mai 1877, ca prim act al suveranității Statului Român, Parlamentul a votat Legea pentru crearea decorațiunii (ordinului) „Steaua României”, iar în ședința din 11 mai 1877 a votat Legea prin care a fost anulat tributul către Poartă. În ziua de 10 mai 1877 Parlamentul nu a adoptat nicio lege sau alt act pentru simplul motiv că, fiind zi de sărbătoare națională, nu avea programată ședință în ziua respectivă.

Toate documentele confirmă că ziua cea mare, a proclamării oficiale a indepndenței României a fost 9 mai 1877, iar moțiunea parlamentului din data respectivă reprezintă singurul act juridic care reglementează acest fapt. După momentul istoric de la 9 mai 1877, când a fost proclamată independența țării, a urmat ziua festivă de 10 mai 1877, consacrată aniversării domnitorului Carol I, fiind pentru prima dată după 1866 când “serbarea de 10 mai” avea loc într-o Românie independentă.

Sunt eronate afirmațiile celor care încearcă să acrediteze ideea că 10 mai ar trebui considerată Ziua Independenței, susținând acum că independența țării ar fi fost proclamată la 10 mai 1877 de către Senat, zi intenționat aleasă pentru a coincide, simbolic, cu urcarea pe tron a domnitorului Carol I (10 mai 1866). Ziua de 10 mai era deja zi de sărbătoare națională din anul 1866 iar Senatul nu s-a întrunit în acea zi de sărbătoare (nelucrătoare sau liberă cum am spune astăzi), dedicată aniversării domnitorului. Ședința Senatului a avut loc la 9 mai, între orele 15-20 ședința de zi, când s-a votat Independența și între orele 21 30 – 24 ședința de seară, astfel că se cunoaște data exactă a proclamării Independenței. De asemenea, fac afirmații eronate și cei care susțin că într-adevăr independența a fost proclamată de Parlament la 9 mai 1877, dar la 10 mai 1877 domnitorul ar fi „promulgat” legea adoptată de Parlament. Constituția din 1 iulie 1866 prevedea că numai „legile” sunt sancționate și promulgate de domnitor, ori actul votat de Parlament la 9 mai 1877 a fost o moțiune, nu o lege, astfel că nu se impunea promulgarea acestui act.

Să nu falsificăm istoria și să admitem că 9 mai 1877 este Ziua Proclamării Independenței României, iar 10 mai 1866 este Ziua urcării pe tron a domnitorului Carol I, care prin Legea adoptată la 14 martie 1881, promulgată în aceeași zi și publicată în Monitorul Oficial nr. 60 din 15 martie 1881 a dobândit titlul de rege. Deși România a fost proclamată regat, iar domnul ei Carol I rege al României la 14 martie 1881, iar legea a fost publicată la 15 martie 1881, ceremonia încoronării regelui a fost amânată până la 10 mai 1881, pentru a coincide cu împlinirea a 15 ani de la urcarea sa pe tron. Nu există nicio legătură între 9 mai 1877 – Ziua Proclamării Independenței și ziua de 10 mai 1877, momentul proclamării independenței consumându-se la 9 mai 1877.

Fapt este că, din 1948, Ziua Independenței a fost sărbătorită la 9 mai, iar la 9 mai 1977, România a celebrat 100 de ani de la proclamarea Independenței de stat. Cu ocazia aniversării Centenarului Independenței, au avut loc ample manifestări, atât în țară cât și în străinătate, iar șefi de stat și de guvern din țări de pe toate continentele au transmis mesaje de felicitare. După 1989, festivitățile dedicate aniversării zilei de 9 mai 1877 s-au redus, evenimentul fiind evocat doar în mesajele transmise de Președinții României, Prim-miniștrii, precum și de unele autorități publice centrale și locale.

De remarcat că la 9 mai 2017, Parlamentul a organizat o ședință solemnă, ocazie cu care Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj referitor la „sărbătorirea a 140 ani de la proclamarea Independenței de Stat a României și a Zilei Europei”. Este pentru prima dată după 1989 când în Camerele reunite ale Parlamentului, într-o ședință specială, a fost evocată data de 9 mai 1877, Ziua proclamării independenței.

24 ianuarie 1859 – Ziua Unirii Principatelor Române Moldova și Țara Românească prin alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza, 9 mai 1877 – Ziua Proclamării Independenței României în timpul domnitorului Carol I și 1 decembrie 1918 – Ziua Întregirii Naționale, când a fost desăvârșită unirea românilor în hotarele unui singur stat, sub domnia regelui Ferdinand, constituie reperele formării statului român modern, unitar, suveran și independent. România s-a născut ca stat modern la 24 ianuarie 1859, a devenit independentă la 9 mai 1877 iar la 1 decembrie 1918 s-a finalizat unirea românilor într-un singur stat național.

24 Ianuarie – Ziua Unității Naționale a fost declarată sărbătoare națională prin Legea din 8 februarie 1920, fiind denumită de lege Ziua unirii tuturor românilor (din 1859 și 1918), prin Decretul nr 285 din 16 octombrie 1948 și prin Legea nr. 171 din 16 decembrie 2014, iar 1 Decembrie – Ziua Întregirii Naționale denumită azi și Ziua Marii Uniri, a fost declarată Ziua Națională a României prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990 și Constituția României din 1991 (art. 12, alin. 2).

După opinia noastră, Proclamarea Independenței la 9 mai 1877 constituie un eveniment istoric la fel de important ca Unirea Principatelor la 24 ianuarie 1859 și Întregirea Națională la 1 decembrie 1918, motiv pentru care considerăm că și 9 Mai – Ziua proclamării independenței  ar trebui declarată sărbătoare națională prin lege (Revista Palatul de Justiție nr. 5/2013). Fără 9 mai 1877 și lupta armatei române în Războiul de Independență nu am fi popor liber și stat independent.

În urma studierii Istoriei statului și dreptului român, a examinării lucrărilor elaborate de istoricii din toate epocile, a monitoarelor oficiale și a altor documente istorice aflate la Biblioteca Academiei Române, Muzeul Național de Istorie al României și Muzeul Militar Național a rezultat fără dubiu că Independența de Stat a României a fost proclamată la 9 mai 1877. Să respectăm adevărul istoric, sărbătorind la 9 mai-Ziua Independenței, deoarece la 9 mai 1877, Parlamentul a proclamat independența țării, iar la 10 mai-Ziua Regalității întrucât, la 10 mai 1866, Carol I a fost ales domnitor, sub conducerea sa România și-a dobândit independența, la 10 mai 1881, a fost încoronat ca rege al României, având o domnie neîntreruptă de 48 ani (1866-1914)

Petru Duda, jurist                                            Bogdan Duda, avocat

Uniunea juriștilor din România                                        Baroul                                                                                                                           București

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.