◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Personalități notorii ale neamului românesc / Jean Cucuruzac

Personalități notorii ale neamului românesc ! La ceas aniversar!
Jean Cucuruzac septuagenar!
La SATIRICUS îi este a doua casă părintească

Când prinde aripi zborul,
Unui actor cu har,
Captiv e spectatorul,
Uitând de greu şi-amar.
Râsul lui molipsitor
Uimeşte lumea-n sală.
Ziceri pline de amor,
Avere actuală.
Comedia-i dor cu-amor!

Acum câţiva ani şi ceva, într-o dimineaţă de sâmbătă îmi telefonează regretatul regizor şi actor Tudor Tătaru, ca să-mi propună să vin la dânsul la Buciumul la o zeamă de găină de casă, atrăgându-mi atenţia că vor mai fi vreo doi prieteni de la SATIRICUS. N-am stat mult pe gânduri şi am acceptat propunerea, căci era zi de odihnă, ca să-mi pot permite să mă relaxez pe-ndelete şi-n compania cunoscuţilor mei din mediul creativ. Ajung deci la destinaţia respectivă, bat la uşa gospodarului casei, şi-mi deschide uşa personal Tudor Tătaru: „Intră, Ioane, căci Cucuruzac şi Cazacu nu mai pot aştepta de foame ce li-i”. Trec pragul casei, ca să-mi văd bunii prieteni de la SATIRICUS Jean Cucuruzac şi Valeriu Cazacu, aşteptându-mă cu lingurile-n mână ca să mă aşez şu eu la masă şi să-ncepem a gusta zeama de găină de casă cu mămăliguţă. Ei, dar la zeama ceea au mai fost şi sărmăluţe, şi peşte proaspăt prăjit, şi roşii murate, şi, evident un burlui de vin spumos. O lingură două de zeamă, câteva sărmăluţe, un păhăruţ de vin, o glumă două şi timpul trece. E zi de sâmbătă, nimeni nu ne grăbeşte, şi noi, cei adunaţi la masa de prânz, ne odihnim plăcut şi în voie. Dar, la un moment dat Jean Cucuruzac se uită la ceas şi se ridică de la masă de parcă l-ar fi înţepat vreo albină sălbatică: „Băieţi, plec, mi-au venit cuscrii din Belgia şi trebuie să mai trec şi pe la piaţă, căci vor să guste şi din salamul nostru”. Sătui şi bine dispuşi, ne-am ridicat de la masă şi eu cu Valeriu Cazacu, urmându-l pe Jan Cucuruzac la piaţa centrală din vecinătatea Buciumului, ca să-l ajutăm să-şi cumpere salamul solicitat de belgienii musafiri. Intrăm în hala pieţei unde se vindeau mezelurile, ca să ne alegem marfa potrivită. Vânzătoarele i-au recunoscut pe bravii noştri actori, ca să se bucure de aşa clienţi de onoare, propunându-i lui Jan salamuri care mai de care. După ce dânsul gustă vreo şase şapte feluri de salam, se opreşte la unul dintre ele şi comandă: „Vă rog cântăriţi-mi… două sute de grame”. Am crezut că-i o glumă, dânsul însă începe să ne explice: „Eu sunt sătul, c-am păpat bine la Tătaru, Valea mea nu mănâncă salam, şi ei sunt doi. Ce, nu le-ajunge câte-o sută de grame? Şi-apoi n-o să mănânce numai salam, că le-a mai pregătit Valea câte ceva”. S-a mirat şi vânzătoarea de clientul său, dar n-a avut încotro şi i-a cântărit două sute de grame de salam. Ieşim din piaţă şi urcăm în troleibuzul care mergea spre Botanica, unde locuim până astăzi toţi trei. În drum, ca să nu tac, iau şi le propun prietenilor mei să meargă până la mine, căci soţia mea, Ala, a pregătit nişte plăcinte cu brânză de vaci, ceapă verde şi mărar şi ne aşteaptă. Jean Cucuruzac: „Băieţi, am oaspeţi, poate altă dată?”. „Nu-i frumos, Jean, intervine Valeriu Cazacu, soţia lui Ion s-a pregătit şi ne aşteaptă”. Mai pe scurt, l-am înduplecat pe Jean Cucuruzac şi am mers cu toţii şi la mine acasă. Era o zi frumoasă de vară şi am trecut la balcon, la aer curat, ca să gustăm şi din plăcintele soţiei. Sigur că nu ne-am limitat noi la plăcinte. Am mai gustat şi alte bucate la masă, dar deodată Valeriu Cazacu se uită la mine şi mă întreabă: „Nu-ţi pare, Ioane, că la plăcintele acestea s-ar cere şi-o bucată de cârnaţ?”. Jean Cucuruzac zâmbeşte şi scoate din pungă cele două sute de grame de salam şi-l pune-ntr-o farfurioară curată. „Că bine zici. Ce, n-au mai văzut belgienii salam?”. N-am avut încotro şi ne-am înfruptat şi din salamul destinat oaspeţilor belgieni. Trec o săptămână-două şi mă sună prietenul meu din satul Tartaul, Cantemir, Vasile Mocanu, ca să mă invite la dânsul în musafirie. I-am promis c-o să vin, dar nu-i exclus să mai iau pe cineva cu mine. Ca să-i răspund la invitaţia de odinioară, fără a mai zăbovi mult, îl sun pe acelaşi Tudor Tătaru şi-l înştiinţez, că suntem invitaţi şi aşteptaţi în sudul Basarabiei, numai de s-ar găsi vreun mijloc de transport. „Nici o problemă, mă bucură Tudor, vom merge chiar mâine cu maşina mea”. A doua zi vin la locul convenit ca să urc în maşina lui Tudor Tătaru. Deschid uşa salonului, ca să-mi văd pe bancheta din spatele ei prietenii Jean Cucuruzac şi Valeriu Cazacu. S-a bucurat şi stăpânul casei, Vasile Mocanu, de cohorta mea de artişti cunoscuţi, pentru a ne primi pe cinste în vestita sa colibă. Plimbându-ne prin sat, oamenii căutau orişice prilej ca să lege cu noi vreo vorbă şi să dea mâna cu îndrăgiţii lor artişti, recunoscuţi graţie televiziunii, unde dânşii jucau în diferite scenete la teatrul de miniaturi şi roluri din spectacolele de la SATIRICUS, retransmise şi în sudul Basarabiei. Distinsul actor de teatru şi cinema Jean Cucuruzac, artist al poporului, este de recunoscut în toate colţurile republicii, în Bucovina, sudul Ucrainei şi peste Prut, în România. Deşi, după absolvirea Institutului de Arte „Gavriil Musicescu”, a debutat ca actor pe scena Teatrului „Vasile Alecsandri” din Bălţi, ca mai apoi mai mulţi ani la rând să joace pe scena Teatrului „A.S. Puşkin”, astăzi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, dar faima lui de mare artist se datorează Teatrului Naţional „SATIRICUS – Ion Luca Caragiale”. Şi pe Jean Cucuruzac l-a „ochit” excelentul regizor şi actor Alexandru Grecu, artist al poporului, care i-a propus să se încadreze în prima trupă constituantă a renumitului Teatru Naţional „SATIRICUS – Ion Luca Caragiale”. Astăzi distinsul actor Jean Cucuruzac se mândreşte că este unul din fondatorii SATIRICUS-ului alături de faimoşii Alexandru Grecu, Mihai Curagău, Valeriu Cazacu, Ion Diviza şi regretatul Ion Popescu. Ne mândrim şi noi cu marele actor de comedie Jean Cucuruzac, care de la spectacol la spectacol ne bucură cu noi roluri jucate ca nimeni altul pe scena SATIRICUS-ului. Eu, care-l cunosc pe Jean chiar de la începuturile sale actoriceşti şi sunt în relaţii de respect reciproc, mă bucur şi de alte calităţi creştineşti ale dumnealui: c-a fost alături de colegii săi fondatori ai teatrului, împărţind frăţeşte şi aplauzele, şi florile spectatorilor, şi bucata de pâine, şi dulceaţa, şi amarul, şi frigul, şi căldura pe scenele celor patru săli teatrale, rămânând până astăzi fidel şi bunului său coleg şi prieten, întemeietorul primului teatru de satiră din republică, Alexandru Grecu, care l-a format ca actor de comedie şi i-a adus un nume de prestigiu în lumea teatrală nu numai de la noi, dar şi departe peste hotarele ei. De un succes remarcabil s-a bucurat distinsul actor Jean Cucuruzac, evoluând cu har pe scenele teatrelor din România, Statele Unite ale Americii, Suedia, Ungaria, Franţa, Germania, Irak, Grecia, Spania, Bulgaria, Ucraina etc. Tot Jean Cucuruzac împreună cu trupa teatrului s-au aflat, în 1992, printre soldaţii care erau pe front, la Tighina, în zilele războiului de pe Nistru. De voie, de nevoie, vitejii ostaşi basarabeni, molipsiţi de şotiile actorului Jean Cucuruzac, nu se lăsau de glume. Apropo de glume, pe la începutul anului 1990, editura Litera mi-a lansat cartea de bancuri La medic, cu medicul, de la medic… N-am reuşit bine să-mi i-au tirajul de la tipografie, că-i şi văd în biroul meu de la Caritate pe… Jean Cucuruzac şi Valeriu Cazacu.
– Ioane, începe discuţia Jean Cucuruzac, mai mare publicitate n-o să ţi-o facă nimeni altul decât noi. O să-ţi înscenăm toate bancurile despre medici la Teatrul Televizat de Miniaturi…
– Aşa că nu mai aştepta şi dăruieşte-ne câte-o carte, continuă Valeriu Cazacu.
Sigur că le-am dăruit cartea solicitată cu autografele respective, ca mai apoi să-i văd la televizor pe bunii noştri comedianţi, antrenaţi în jocul bancurilor despre colegii mei de breaslă şi bieţii pacienţi. De menţionat faptul că alături de bancagiul Jean Cucuruzac evolua cu succes şi distinsa artistă, iubita lui soţie, Valentina, care-i este şi prieten de familie, şi de scenă teatrală. Alături de Jean Cucuruzac am avut onoarea şi eu să evoluez în cadrul emisiunii televizate „Peştişorul de Aur”, ca să-mi citesc epigramele dedicate pescarilor şi pescuitului. Pe un mal de iaz, unde aveau loc filmările, urma să-l văd pe Jean Cucuruzac repetându-şi foarte serios monologul respectiv şi plin de haz în faţa camerei de luat vederi. Vastă este activitatea actoricească a lui Jean Cucuruzac pe scena SATIRICUS-ului. Directorul artistic şi prim-regizorul teatrului, Alexandru Grecu, apreciindu-i calităţile totdeauna, a găsit un rol pe potriva marelui comediant. Spectatorii noştri vin cu bucurie la Teatrul SATIRICUS, unde joacă îndrăgitul actor, aşteptând cu nerăbdare să se ridice cortina şi să-l vadă în roluri precum: Administratorul din Ce e viaţa omului? De Arkadii Arkanov; Tipul II din Unde mergem, domnilor? După I.L. Caragiale şi Vasile Alecsandri; Hercule – Hercule de Friedrich Dürrenmatt; Alexandru Lăpuşneanu din Moţoc după Grigore Ureche, B.P. Hasdeu, Costache Negruzzi şi Vasile Alecsandri; Înaltul din Beethoven cânta din pistol de Mircea M. Ionescu; Sălbaticul II din Care-s sălbaticii? De Iulian Filip; Garda financiară din SRL Moldovanul de Nicolae Esinencu; Ludovic cel Mare din Moliere de Mihail Bulgakov; Judecătorul din Jertfe patriotice de Ion Luca Caragiale şi Vasile Alecsandri; Bezdomnâi din Maestrul şi Margarita de Mihail Bulgakov; Ghiţă Pristanda din O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale; Macronius – Caligula de Yozef Toman ş.a. Şi în cinematografie artistul Jan Cucuruzac şi-a făcut un nume pe cinste, evoluând la un înalt nivel artistic în filmele: Trânta (1977) – Călin Şaptefraţi; Accept provocarea (1983); Nistrul în flăcări (1984); Deţinutul misterios (1986); Corbii prada n-o împart (1988); Durerea (1989); Văleu, văleu, nu turna! (Telefilm Chişinău, 1991); Ricoşeul (1997). Noi, medicii, afirmăm că râsul prelungeşte viaţa, mai mult – este pastila tuturor bolilor, intrigilor, invidiei şi relelor de pe pământ. Poate tocmai de aceea la Teatrul Naţional „SATIRICUS – Ion Luca Caragiale” domină o atmosferă sănătoasă, de bună înţelegere, frăţească, iar angajaţii lui, ca şi bunul lor coleg Jean Cucuruzac, artist al poporului, vin la serviciu cu bucurie, grăbindu-se ca la casa părintească. Să lăsăm, dragă spectator, povara de pe suflet şi dispoziţia rea în stradă, căci păşim cu dreptul în Sala miraculoasă a SATIRICUS-ului, unde suntem aşteptaţi de către distinsul artist Jean Cucuruzac să ne dăruiască frumosul spiritual de pe lume!
Să mergem şi noi la SATIRICUS ca să ne simţim, poate, mai bine ca acasă! Mai mult, să-l felicităm pe Jean Cucuruzac și cu cei 70 de ani pe care îi împlinește chiar azi și să-i dorim un car de sănătate cu pace și lumină în suflet! La mulți ani și toți rodnici!
Ion Cuzuioc,
Scriitor și publicist/UZPR/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *