AMIAZĂ CULTURALĂ BUCOVINEANĂ

Iaşi, sâmbătă, 9 februarie 2019.

La sediul Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi s-a desfăşurat un eveniment de marcă. Lansarea de carte: Leca Morariu – Opere, volumul IV (TIPO MOLDOVA, Iaşi, 2018). Un fascinant jurnal istorico-literar, cu „text stabilit şi note de Maria Olar şi Olga Iordache; cuvânt introductiv Liviu Papuc”. Acest Jurnal a apărut sub patronajul Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, preşedinte fiind doamna Maria Olar. Asistenţa a avut plăcerea să afle detalii de substanţă, privind manuscrisul şi conţinutul jurnalului redactat de Leca Morariu, în perioada septembrie 1909 – aprilie 1919, din partea invitaţilor: domnii profesori universitari  Antonio Patraş şi Mircea Platon, doamnele Maria Olar şi Olga Iordache, scriitorul Liviu Papuc, moderator fiind domnul Cassian Maria Spiridon, preşedintele U.S.R.- Filiala Iaşi.

Privind retrospectiv, constat că memorialistul Alexandru Leca Morariu (numele său complet) consemnează trăiri personale, pe durata a circa zece ani. Şi răsfoind volumul, ce constat? Prima şi ultima consemnare memorialistică poartă înscrisul „Iţcani” (mă refer la paginile 1 şi 481).

Ei bine, între acest toponim şi intelectualul Alexandru Leca Morariu este o vie legătură. Să mă explic.  Haina toponimică „Iţcani” se datorează mănăstirii cu acest nume, lăcaş ortodox durat în miez de ev mediu; localitate furată de la sânul Moldovei – o dată de habsburgi, iar a doua oară, de comuniştii care au înlăturat numele sfânt al unui cărturar, Aron Pumnul, la nivel de organizare administrativă, comunală. La sfârşitul jurnalului (aşa cum ni se prezintă în această ediţie 2018), reapare „Iţcani”, dar în îmbrăţişare cu Pătrăuţii lui Ştefan, Pătrăuţii natali ai memorialistului şi amintirea lui Ioan S. Neniţescu. În (din) această îmbrăţişare s-a format personalitatea unui om. Aşa-mi explic prezenta jurnalului însuşi.

În forma lui actuală, acesta rămâne un mângâietor remember – începând cu anul 1909 (când Alexandru Leca Morariu era student la Cernăuţi) – şi până după Marele Război (1919, inclusiv). Parfumul versurilor însufleţitoare şi îmbărbătoare, rostite de Ioan S. Neniţescu („În ţara noastră românească vrem înşine stăpâni să fim / Şi stăpânirea ţării noastre cu nimeni n-o împărţim”), încă din perioada 1880-1890, îşi cunoşteau împlinirea. Dar ceea ce va remarca lectorul este că Alexandru Leca Murariu, cooptat în armata multinaţională, adică sub steag austro-ungar, este mai mult preocupat de artă, decât de starea naţiunii sale. Recunoaştem diverse notaţii de artă: despre opereta „Moş Ciocârlan” a lui Tudor cavaler de Flondor (p. 345) sau despre lecţiile de chitară  (p. 351) sau notaţii pur personal, precum călătoria de nuntă (16 martie 1917, p. 352), exprimându-se, la un moment dat, tranşant – [vreau să] „Trăiesc pentru mine!” (16 februarie 1917), cu sens, posibil, de neimplicare acţiunile armatei sub care steag lupta. Ajuns în Bucureştiul aflat sub talpă străină, tânărul Morariu este preocupat a cunoaşte oameni de cultură şi locuri încărcate de istorie culturală. Notaţii de o bogată diversitate care, la un secol distanţă, negreşit, vor îmbrăca veşmânt interpretativ.  Am convingerea că acest Jurnal va incita interesul istoricilor, al istoricilor-literari, al tuturor acelor care vor să recompună o epocă, un timp învolburat din istoria neamului nostru. Neîndoios, munca de descifrare a manuscriselor a fost anevoioasă, dar a biruit iubirea faţă de un înaintaş de frunte al spaţiului bucovinean. Felicitări tuturor celor implicaţi!

Livia Ciupercă / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.