SOLDATUL SOVIETIC ELIBERATOR – UNEORI, A CĂUTAT ICOANE ! (II)

Decimarea și umilirea Armatei Române – responsabilitatea elitelor militare și politice ale Armatei Roșii 

A luptat soldatul sovietic pe teritoriul României ?

Pe teritoriul României, Armata Roșie, NU A AVUT DE LUPTAT, deoarece, în dimineața zilei de 23 august 1944, Regele Mihai, șeful statului, a proclamat ieșirea țării din războiul împotriva URSS. Spre seară, a anunțat alăturarea României la coaliția anti-hitleristă. Pe teritoriul controlat de autoritățile române, forțele germane nu au mai putut forma un front sau puncte de rezistență, deoarece au fost anihilate de Armata Română. S-a evidențiat în mod deosebit scoaterea din luptă a unităților de blindate germane cu ajutorul… tunurilor antiaeriene ! Eficiența a fost extraordinară !

Foarte tare le-a plăcut militarilor Armatei Roșii pacea și liniștea în care s-au putut deplasa pe teritoriul României !

S-a semnat un armistițiu (12 septembrie 1944). Sovieticii au tras de timp ca să poată face câți mai mulți prizonieri – aproximativ 140.000 în Moldova, în primele zile, după întoarcerea armelor. Odată semnat armistițiul, cinstit, corect și onorabil ar fi fost ca acești militari români să fi fost eliberați și readuși în țară. Nu a fost așa ! Foarte mulți aveau să moară în lagărele din URSS !

Sovieticii promiteau României, în acel armistițiu, STATUTUL DE ȚARĂ COBELIGERANTĂ. Adică, România nu urma să fie tratată ca o țară învinsă ! Condiția pe care o puneau sovieticii era ca Armata română să lupte în continuare împotriva Germaniei, adică și dincolo de frontierele țării.

Acesta era prețul. Nu numai că nu aveau să respecte armistițiul, dar, soldatul sovietic a fost instruit, dacă întâlnea militari români, să-i invite în unitățile lui și să-i facă prizonieri ! Asemenea lucruri s-au întâmplat, deoarece recompensa era o permisie de vreo două săptămâni: respectivul militar sovietic avea ocazia să se întoarcă de pe front acasă, să-și vadă familia, părinții.

Nu o dată au fost situațiile în care militarii sovietici, în schimburi de cuvinte cu militarii români, spuneau că ei sunt OCUPANȚI și nu ALIAȚI. Știau ei ce știau !

De fapt, începea DECIMAREA ARMATEI ROMÂNE !

Românii au fost cei care au ținut frontul, românii au fost cei care au dus greul luptei spre vest, până în lunca Dunării.

Soldați sovietici

OARBA DE MUREȘ

Prima luptă care a avut loc, a fost cea de la Oarba de Mureș. Era primul contact cu teritoriul cedat prin Dictatul de la Viena. (În urma Pactului Ribbentrop-Molotov, mai bine zis Pactul dintre Hitler și Stalin).

La Oarba de Mureș trupele germane și maghiare se fortificaseră pe înălțimile de pe malul drept al Mureșului. Înălțimile sunt greu de luat. Obosești chiar și atunci când, pe vreme de pace, ai timp să urci încet, pe îndelete, cu opriri pentru odihnă. Dar, CÂND TREBUIE SĂ LE IEI CU ASALT, ÎN FUGĂ, TRECÂND MAI ÎNTÂI PRIN APELE REPEZI ALE MUREȘULUI, ȘI CÂND INAMICUL ARE LA DISPOZIȚIE ZECI DE MINUTE CA SĂ TE MĂCELĂREASCĂ ?

Soldați români la Oarba de Mureș

Intenția de a decima Armata Română s-a văzut, fără urmă de îndoială, atunci când generalul sovietic Serghei Trofimenco le-a impus militarilor români să cucerească Oarba de Mureș PRIN ASALT FRONTAL ȘI FĂRĂ PREGĂTIRE DE FOC, adică fără să bombardeze, în prealabil, pozițiile inamice, cum ar fi fost logic și normal. Trofimenco a interzis categoric românilor să atace din flancuri, așa cum a propus un ofițer român.

Au murit 11.000 de militari români la Oarba de Mureș. Practic, prin ordinul generalului Trofimenco, Aramata Roșie i-a impus Armatei Române să defileze în bătaia armelor inamicului. Oarba de Mureș este varianta românească a uciderii militarilor polonezi de la Katin.

De data aceasta, PRESTIGIUL Armatei Roșii nu l-au ruinat delincvenții, pușcăriașii criminali sau de drept comun, ci PROPRIILE EI ELITE POLITICE ȘI MILITARE.

Cât de eliberatoare poate fi o armată care trebuia să-ți fie aliată, dar, în realitate, nu știe cum să te mai decimeze ?  Niciun propagandist al Rusiei nu va putea convinge vreodată familiile celor căzuți la Oarba de Mureș că nu a fost vorba despre un masacru anume gândit și planificat ! 11.000 de familii au resimțit golul lăsat numai de acest episod din cel de al Doilea Război Mondial. Aveau să urmeze și altele.

Frontul spre vest, cum am mai spus, l-au ținut românii. Pe direcția principală de înaintare, trupele române erau cele care mergeau în față, care se aflau în contact cu inamicul. Marile localități, până în Budapesta, le-au eliberat românii. Pe final, pentru a culege roadele și prestigiul victoriei, veneau rușii. Manualele de istorie nu spun acest lucru, dar, pentru teritoriul nostru există mărturia spontană a locuitorilor Transilvaniei din acei ani.

– Ne așteptam să vină rușii, dar, mai întâi, au venit trupele române. Au venit și rușii, dar, la kilometri distanță în urma românilor. Frontul l-au ținut românii ! Rușii au venit doar ca să ocupe!

Se impune o paranteză: situația a fost asemănătoare și în Bulgaria. După ocuparea României, Armata Roșie a invadat Bulgaria, ȚARĂ CARE NU SE AFLA ÎN RĂZBOI CU UNIUNEA SOVIETICĂ.

Uniunea Sovietică a fost cea care a declarat război Bulgariei, atunci când trupele Armatei Roșii au trecut Dunărea ca să o ocupe. Și, la fel, armata bulgară a devenit anexa operativă a Armatei Roșii, adică bulgarii au dus luptele împotriva trupelor germane care se mai aflau la sud de Dunăre. Trupele sovietice veneau în urma celor bulgare și își asumau meritul victoriei. Până aici, paranteza.

Armata lupta pe meleaguri străine, iar în țară se instala regimul comunist, la umbra tancurilor Armatei Roșii.

În plus, soldatul sovietic, în ianuarie 1945, i-a deportat pe etnicii germani din România la muncă forțată în URSS, pentru culpa de a fi germani, semn că era animat de sentimente antigermane și nu antinaziste, cum s-a străduit istoriografia sovietică să-l prezinte. Etnicii germani din România nu au fost naziști, nu s-au înrolat în armata germană. Au existat doar cazuri izolate și foarte puține la număr.

Un alt episod important l-au constituit luptele din Slovacia. Din punct de vedere militar, Germania agoniza, nu mai avea acces la combustibili, deoarece își pierduse unica sursă de petrol, adică Valea Prahovei din România. Lunca Dunării, marea poartă militară longitudinală a Europei era deschisă pentru Armata Roșie. Marșul asupra Berlinului nu putea fi decât victorios.

În condițiile acestea, TRUPELE ROMÂNE NU TREBUIAU SĂ AJUNGĂ PÂNĂ ÎN CAPITALA GERMANIEI.

Au fost bune doar ca să ducă greul luptei. Meritul victoriei dinspre răsărit trebuia să aparțină exclusiv Armatei Roșii. Așa că, românii au primit ordinul să lupte în Slovacia și Cehia. Și aici, au eliberat zeci de localități. Unde era greu, adică în măcel, erau aruncate trupele române, în mod special în Munții Tatra.

Trupele germane aveau poziții în vârf de munte, cu alimente și muniții suficiente ca să reziste luni de zile, de unde puteau controla văi și căi de acces – drumuri și șosele – pe distanțe de zeci de kilometri. Aveau cazemate din beton armat, construite din timp, foarte greu de cucerit. Au murit foarte mulți militari români în Tatra.

Trupele germane spuneau că nu acceptă să se predea decât Armatei Americane. Ori, Armata Americană nu a ajuns până în Slovacia.

Au murit mulți militari români chiar și după capitularea Germaniei (9-10 mai 1945), căci, pentru România, luptele aveau să continue și după încheierea oficială a războiului. Istoricii ar trebui să stabilească data exactă când au încetat ultimele lupte din Tatra, pentru a putea marca adevăratul sfârșit al conflagrației. Este posibil să fi avut loc chiar și după capitularea Japoniei, în urma loviturilor nucleare de la 6 și 9 august 1945.

Slovacii îi consideră eliberatori mai degrabă pe români, decât pe sovietici.

1945: Soldați români în Munții Tatra din Cehoslovacia UMILIREA ARMATEI ROMÂNE

Prestigiul Armatei Roșii a fost de așa natură, încât niciun militar român cu experiența din cel de al Doilea Război Mondial nu ar fi vrut să mai lupte vreodată alături ostașul sovietic. De ce ?

După ce au fost carne de tun, de la Oarba de Mureș, până în Tatra, la întoarcerea acasă, trupele române au fost dezarmate la graniță de către soldatul sovietic… și trimise în pușcărie pentru că… luptaseră împotriva Uniunii Sovietice ! Militarul destoinic a devenit, la întoarcerea în țară, criminal de război.

Asta camaraderie eliberatoare ! Pentru ofițerii de carieră – a fi în Armata Română Regală era o mândrie – trecerea la o asemenea condiție a însemnat o lovitură teribilă, greu de suportat. Și nu numai pentru militarii de carieră, ci și pentru omul de rând.

Soldaţi ai Armatei Române luaţi prizonieri pe teritoriul RSS Moldoveneşti în anul 1944/ Arhiva Naţională a Republicii Moldova

Soldați români în Tatra

Cu prioritate, soldatul sovietic a desființat unitățile românești de Vânători de munte, deoarece acestea s-au dovedit a fi prea eficiente în luptele din Munții Tatra. (Aveau să fie reînființate în 1967).

Chiar dacă nu li se putea aduce învinuirea că au participat la războiul împotriva Uniunii Sovietice, militarii români trebuiau să fie umiliți și batjocoriți. Ordinul a venit de la Moscova: de la maior în sus, ofițerii superiori și ofițerii generali trebuiau să treacă prin închisorile comuniste !

Un gest meschin și dezonorant pentru cei care l-au gândit și dus la îndeplinire l-a reprezentat confiscarea săbiilor de paradă ale ofițerilor noștri. Până și săbiile i-au deranjat ! Ca să fie distruse  efectiv – niciun bărbat nu vrea să distrugă o sabie ! – căci exista riscul ca aceste simboluri să fie, la un moment dat, salvate, săbiile au fost duse în închisori, ca să fie distruse de deținuți.

AU ÎNCHIS SĂBIILE ÎN ÎNCHISORI ! Asta, da, idee eliberatoare ! Încarcerarea săbiilor ar merita să fie redată amplu în romane și filme ! După prăbușirea comunismului, s-a aflat că au existat deținuți care au încercat să salveze măcar inscripțiile unor săbii (partea lamei de lângă mâner, de lângă gardă), unele dintre ele de mare valoare.

 EUGEN HAC / UZPR

 

 Va urma partea finală:

Soldatul sovietic eliberator – uneori, a căutat icoane (III): Spolierea României. Concluzii pentru zilele noastre.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.