default-logo

Proiectul Ora să ȘTIM

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva dă startul înscrierilor la atelierele din Proiectul Ora să ȘTIM, care aduce mai aproape de copii știința și o explică pe înțelesul lor. La aceste ateliere, pornind cu o lectură interactivă, copiii vor descoperi noțiuni elementare despre obiectele și fenomenele din lumea înconjurătoare. Cu ajutorul experimentelor copiii vor putea învăța despre anotimpurile și fenomenele naturii, despre culorile din curcubeu, despre univers și planete, despre cum cresc plantele și de ce au nevoie sau despre microbi și importanța igienei. Proiectul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, care vor lucra în bibliotecă asemenea oamenilor de știință. Vor face experimente, vor adresa întrebări, vor formula ipoteze, idei. Atelierele urmăresc dezvoltarea limbajului, lărgirea ariei de cunoaștere, stimularea și dezvoltarea creativității și a gândirii libere, având ca punct de pornire un set de cărți pentru copii cu tematica ŞTIM adecvată vârstei şi vor fi urmate întotdeauna de activități practice sau jocuri de cunoaștere.

Până în luna iunie 2019, în bibliotecă se vor organiza lunar câte 6 ateliere, pe două grupe de vârstă: 3-6 ani, respectiv 7-10 ani.

Înscrierile se fac la Secretariatul instituției, de luni până joi, între orele 830 și 1600, vineri între orele 830 și 1330, în perioada 18 – 28 februarie 2019.

Prin Proiectul Ora șă ȘTIM ne dorim să oferim copiilor o alternativă plăcută la modul tradițional de învățare. Dragi copii, vă așteptăm să petreceți timp de calitate în bibliotecă prin experienţe noi, pozitive și memorabile.

Vă așteptăm cu drag la Bibliotecă!

Ioan Sebastian Bara

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.