◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Femei române celebre din interbelic: Milița Petrașcu și Aretha Tătărescu

În perioada 1924-1946, Miliţa Petraşcu (31 decembrie 1892, Chișinău – 25 decembrie 1976, București), artist plastic român, fostă ucenică a lui Constantin Brâncuşi (în 1919-1920), poartă corespondenţă cu „Maestrul” de la Paris, în limbile română şi franceză (Cf. Doïna Lemny – Cristian-Robert Velescu, Brâncuşi inedit, Ed. Humanitas, 2004, pp. 292-301).

În decembrie 1924, gruparea de avangardă din jurul „Contimporanului”, din care făceau parte Marcel Iancu, Ion Vinea, Tristan Tzara și H. Maxy, organizează o expoziţie de artă plastică la sediul revistei şi îl invită pe Brâncuşi să participe. Brâncuşi nu dă curs invitaţiei trimise de fosta sa ucenică, Milița Pătrașcu, dar trimite 12 fotografii cu operele sale pentru expoziţie (ținea legătură epistolară și cu sculptorița Cecilia Cuţescu-Storc, în casa căreia i s-au păstrat unele lucrări). Ecourile expoziției au fost consemnate în revista „Contimporanul”, în care I. Vinea va publica frumosul poem „Pasărea măiastră”, inspirat de celebra sculptură a lui Brâncuși, în numărul din ianuarie 1925, care va fi dedicat lui Brâncuși și în care semnau articole consistente și autentice Milița Petrașcu și Marcel Iancu („Contimporanul”, IV, nr. 52, ianuarie 1925, p. 2).

Marcel Iancu și Ion Vinea erau în prima linie a celor care agitau „steagul Brâncuși”. Artistul a venit și au avut loc „primiri, mese, întâlniri, cafele cu taifas, cafele cu discuții”, centrul întâlnirii fiind „grupul avangardiștilor”. Revenirile lui Brâncuși în România nu rămâneau fără ecou, acestea avuseseră loc în 1921, apoi în toamna lui 1922 însoțit fiind de Eilleen Lane. În 1923 Brâncuși fusese decorat cu ordinul „Steaua României” împreună cu Cecilia Cuțescu-Storck, Theodor Pallady, Camil Ressu, Nicolae Titulescu ș.a. Următoarea vizită va avea loc abia în 1930, între 26 septembrie și 12 octombrie, când artistul va vizita Bucureștiul, Hobița și Peștișani. Va mai veni în țară, intermitent, în anii 1937 și 1938, pentru ridicarea Ansamblului sculptural de la Tg.-Jiu, purtând în acest timp o corespondență (inclusiv telegrafieri) cu doamna Arethia Tătărescu, care, prin Liga Femeilor Gorjene, îi asigurase fondurile necesare monumentalului Triptic sculptural.

Artistul, recunoscut la acea dată pe deplin în mediile culturale occidentale, îi tolera pe avangardişti, însă fiind rezervat faţă de excesele acestora, aşa cum rezultă din unele însemnări publicate de Doiïna Lemny şi Cristian-Robert Velescu în lucrarea menţionată.

Se ştie că Miliţa Petraşcu este aceea care a intermediat, în scris, întâlnirea dintre Aretia Tătărescu ( şi Constantin Brâncuşi în vederea realizării Ansamblului Monumental de la Târgu-Jiu.

În vara anului 1935, Miliţa realizează MAUSOLEUL Ecaterinei Teodoroiu din faţa Catedralei „Sfinţii Mihail şi Gavril” din Tg-Jiu, care va fi dezvăluit de Regele Carol al II-lea în toamna aceluiaşi an, la 8 septembrie 1935, în cadrul unei ample manifestări, la care au participat peste „40 de mii de suflete venite din întreaga țară”, după cum se menționează în reportajul publicat de ziarul „Gorjeanul”.

Monumentul avea să adăpostească osemintele Eroinei, care, în nefericita zi de 22 august 1917, la orele 21,15, a căzut eroic în fruntea plutonului ce-l comanda, fiind „izbită în cap” de două gloanţe de mitralieră… Înmormântată inițial în  Valea Zăbrăuciorului, pe frontul Mărăşeştilor, în ziua de 23 august 1917, osemintele Eroinei au fost aduse la Târgu-Jiu şi îngropate, la 4 iunie 1921, cu onorurile cuvenite. Mausoleul este o masivă construcție de piatră, având pe cele patru fețe basoreliefuri reprezentând scene din viața Eroinei, civilă, cercetășească și militară, numită în discursurile de atunci „Jeanne d’Arc a României”…

*

Un an mai târziu, Arethia Tătărescu (16 septembrie 1889, Pitești – 8 mai 1968, București) apelează, din nou, la Miliţa Petraşcu pentru realizarea la Târgu-Jiu a unui măreț monument închinat eroilor Gorjului căzuți în Primul Război Mondial. Dându-și seama de grandoarea proiectului și, într-un fel, simţindu-se excedată de importanța și monumentalitatea acestuia, artista o pune pe Arethia în legătură cu Brâncuşi.

„I-am mărturisit [Arethiei Tătărescu, n.n.], chiar când mi-a făcut propunerea, că ideea mă depăşeşte. O asemenea idee se cuvenea sugerată, spre înfăptuire, celui mai mare sculptor român de faimă universală, lui Constantin Brâncuşi. I-am şi scris lui Brâncuşi, la Paris, iar scrisoarea lui de răspuns se află azi la Academie, printre puţinele documente care ne parvin de la el.” (documentul a fost identificat și transcris de d-na Sorana Georgescu-Gorjan, fiica ilustrului inginer, autor al concepției tehnice de ridicare a Coloanei fără sfârșit).

În scrisoarea de răspuns, din 11 februarie 1935, Brâncuşi se arată bucuros de propunere, dar şi de a reveni în patrie, mânat de o veche nostalgie faţă de meleagurile natale. Îi mulţumeşte Doamnei Tătărescu „pentru favoarea acordată”.

După întâlniri și înțelegeri purtate, în perioada 1935-37 (v. foto, din 1935: Brâncuși împreună cu membrele Ligii Femeilor Gorjene, în frunte cu prezidenta Arethia, la domeniul Tătăreștilor de la Poiana-Gorj), Ansamblul sculptural „Calea Eroilor” a fost realizat, mai întâi Coloana (1937), apoi Poarta și Masa (1938), iar la data de 27 octombrie 1938 a avut loc inaugurarea, prin manifestări de amploare, la care sculptorul, simțind că războiul plutea în aer, nu a mai venit (absent a fost și inginerul-constructor al Coloanei, Ștefan Georgescu-Gorjean, aflat, în interesul uzinei de la Petroșani, prin Europa)….

În august 1938, după vizitarea operelor de la Târgu-Jiu, Miliţa îi scria lui Brâncuşi: „Am fost zguduită până-n măduva oaselor şi am plâns sărutând pe doamna Tătărescu, că te-a ajutat să faci aceste lucruri. Coloana se ridică liberă acum sacadat ca nişte bătăi de inimă generoasă şi odată sfârşeşte în seninătate, printr-o cupă gata de a primi daruri cereşti în infinit. Portalul – ai reuşit să faci un corp viu, prin care te înrudeşti cu toate timpurile şi îl simţi aşa de aproape de tine.”

Din scrisorile Miliţei reiese admiraţia necondiţionată şi preţuirea imensă pentru Brâncuşi, – faptul că i-a fost ucenică îi apropie printr-o legătură de durată (În scrisorile din martie şi decembrie 1943, Miliţa face referiri şi la „merindele” pe care i le trimitea sculptorului, la Paris, în anii de foamete ai războiului, împreună cu Arethia Tătărescu, prin „gentileţea” ministrului Tătărescu…).

Deşi se ştie că artiştii de geniu, prin natura lor, sunt în general fenomene solitare, totuşi, nu putem spune acest lucru despre Brâncuşi, care îşi primea prietenii şi cunoscuţii în atelier, cu multă înţelepciune şi dragoste, tratându-i nu de puține ori cu tradiţionalele preparate gorjeneşti (mămăliguţă, sarmale, pui la ceaun cu mujdei, murături…). Mărturie a spiritului său comunicativ stau şi zecile de pagini de corespondenţă, publicate în lucrarea menţionată.

Este un timp al creaţiei şi un timp al recunoaşterii creaţiei – în acest sens, Brâncuşi, prin opera sa, prin aforismele, reflecţiile sale despre artă şi viaţă, ne relevă un adânc cod etic al omului din Carpaţi, ducând în universalitate înţelepciunea şi spiritualitatea românească.

 

Zoia Elena Deju

UZPR Gorj

(Revista UZP nr. 28/2022)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *