◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.03.2024

Nicolae Dabija a trecut în eternitate

  Un mare poet și patriot român basarabean a trecut în eternitate. Data de 12 martie 2021 va rămâne de acum înainte înscrisă în cartea îndoliată a personalităților de frunte ale intelectualității românești de pe ambele maluri ale Prutului. A trăit frumos, drept și demn, bucurându-se de mare prețuire din partea tuturor românilor pentru poziția sa față de durerile neamului și pentru creațiile sale originale de o inegalabilă valoare.

Numele poetului îmi este cunoscut de mulți ani, urmărindu-i cu mult interes și admirație creațiile sale poetice și publicistice. Am avut bucuria și onoarea să-l întâlnesc la Seratele ”Mihai Eminescu, jurnalistul”. Îmi reamintesc cu emoție și mare plăcere de Serata din 15 ianuarie 2017, organizată la sediul Institutului Cultural Român din București, eveniment la care ne-a împărtășit amintiri din tumultoasa sa viață precum și din creațiile sale literare, pline de simțire și spirit românesc. N-am să uit mișcătoarele sale relatări despre copilărie, când s-a întâlnit cu alfabetul în care a scris Eminescu (învățat acasă de la bunica sa) și cu versurile marelui poet citite de bunicul său duminica dintr-o cărticicică dosită după o icoană. Nicolae Dabija, copil fiind,  credea de fiecare dată că bunicul le citește rugăciuni: „O, rămâi, rămâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!“. 

Și-mi amintesc cum ne-a povestit că, în 1987, a venit pentru prima oară în România la invitaţia lui Dumitru Radu Popescu. La frontiera cu România, grănicerii sovietici l-au întrebat la cine merge. Nicolae Dabija le-a spus cu emoție în glas că se duce la rude, multe rude: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Alexandru Ioan Cuza, Lucian Blaga, Octavian Goga… Când mai trecea vama, câte un grănicer spunea: „Ăsta e cel cu multe rude“. 

În 14 octombrie 2019, la o nouă ediție a Seratelor ”Mihai Eminescu, jurnalistul”,  Domnul Doru Dinu Glăvan, Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a prezentat cele trei volume de versuri – Din Basabia, poeme alese – poezii scrise de Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi și Nicolae Dabija. Ele au fost cuprinse în programul evenimentelor legate de Centenarul UZPR, ca simbol al respectului față de martiri ai spiritului românesc din spațiul Basarabiei, în cadrul unui proiect susținut și de Guvernul României. Câteva exemplare au fost oferite celor prezenți la serată, printre care și mie.

Nicolae Dabija (5 iulie 1948 – 12 martie 2021), scriitor, istoric și politician, membru al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe din Republica Moldova, a primit zeci de premii și distincții pentru activitatea sa literară. 

Dintre numeroasele sale creații – poeme, eseuri, romane etc – reținem mărturisirile de credință ale lui Nicolae Dabija în Cuvantul la romanul Tema pentru acasă, scris în 2011: 

În vara anului 2007 am murit. Era luna când împlineam 59 de ani. Căzusem de pe o stâncă  din preajma mănăstirii Țipova de lângă râul Nistru. Și atunci, în acele clipe dintre viață și moarte, iar mai exact, dintre moarte și viață, mi s-a arătat această carte: mai întâi am văzut-o – toată! – în câteva fracțiuni de secundă, apoi, pe măsură ce trecea timp, aceasta mi se dezvăluia filă cu filă, frază cu frază, cuvând cu cuvânt, în toată dimensiunea ei. 

În acele clipe, de la fundul prăpastiei am văzut, ca în lumina unui reflector, niște bărbați, femei și copii adunați în preajma mea, ca să mă încurajeze, ca să mă susțină, ca să-mi întindă mâna și să mă ridice din bezna în care mă prăbușisem: erau ființe necunoscute, care au revenit ulterior, la fel de vag, și-n sala de operații, și pe pat de convalescență, să-mi povestească, dar nu în cuvinte, ci mai degrabă cu ajutorul unor imagini, narațiunea care urmează.

Ea mi s-a arătat într-un fel ca o amintire din viața altcuiva, ca o developare a unor evenimente ce au avut loc cu mult înainte de nașterea mea, ca o răzbunare, ca o îndeplinire a unor obligații. 

Scrierea cărții le-o datorez acelor necunoscuți care m-au readus la viață. 

Ea este a lor. 

Eu n-am făcut decât să aștern pe file ceea ce mi-au relatat ei.

 

Tanța Tănăsescu/UZPR, 12 martie 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *