◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.03.2024

Postul Învierii Domnului Cum posteau înaintașii?

Postul Mare, Postul Paștilor sau Postul Învierii Domnului, perioadă de desăvârșire morală, de sfințire și de binecuvântare a vieții noastre, începe, anul acesta, la data de 15 martie și se încheie în noaptea Sfintei Învieri.

Literatura teologică privitoare la post este impresionantă. Tratate, studii, teze de doctorat, articole, predici și omilii alcătuite de Sfinții Părinți și de cunoscuți teologi oferă celor interesați bogate informații, sfaturi, îndrumări despre originea, vechimea, semnificația, înțelesurile, importanța, rolul și felurile postului, zilele de post, modul în care postim, așa încât nici nu ar mai fi necesar a mai aborda această tematică. 

Cu toate acestea, experiența dobândită în pastorația practicată zeci de ani ne determină să punctăm câteva elemente despre postul pe care îl începem, necesare credincioșilor mai puțin documentați asupra acestei problematici, dar care au dorința de a-și purifica sufletul și de a se apropia de Dumnezeu.

Astfel, înainte de toate trebuie precizat că postul, prin care înțelegem nu doar abținerea de la mâncare, băutură și plăceri, ci mai ales de la gândurile rele, de la pofte, patimi și fapte păcătoase este foarte bine reglementat în Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament.

Sfântul Vasile cel Mare scria, de pildă, că cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu este cu privire la post.

Postitori renumiți înainte de venirea Domnului Hristos au fost Moise și Ilie, Iona și David, Daniel și, de bună seamă, sfântul Ioan Botezătorul.

Impresionante sunt mărturisirile regelui psalmist David și ale profetului Iona despre dimensiunea spirituală a postului și despre modul minunat în care posteau cei din vechime. David scrie: „Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac și am smerit cu post sufletul meu și rugăciunea în sânul meu se va întoarce” (Psalmul 34, 12).

Profetul Iona, salvatorul ninivitenilor, menționează că, locuitorii cetății Ninive, în frunte cu regele, ba chiar și animalele, au postit  renunțând la consumul de alimente și apă, dar nu s-au rezumat doar la aspectul extern, material al postului, ci l-au desăvârșit cu cel intern, sufletesc: „Iar oamenii s-au îmbrăcat în sac […] și au strigat cu tot dinadinsul către Dumnezeu, și s-au întors fiecare din calea lui cea rea și de la nedreptatea ce se afla în mâinile lor …” (Iona  3, 8-10).

Cei doi autori biblici subliniază, așadar, că postul este deplin sau complet atunci când renunțarea la consumul alimentelor de origine animală se combină cu rugăciunea, părerea de rău, iertarea, milostenia și cu întoarcerea la Dumnezeu.

Postul nu a fost practicat doar de profeții și drepții Vechiului Testament, ci și de către Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. De la El ne-a rămas o admirabilă și inegalabilă lecție de nevoință și de jertfă prin post. Mântuitorul nu avea nevoie de post, pentru că era fără de păcat, dar a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, ca să ne învețe pe noi să postim. Tot așa, El s-a botezat, deși nu avea nevoie de botez și s-a răstignit în locul nostru. El a postit, ca om, să ne învețe că, prin înfrânarea poftelor trupului, prin pocăință și prin rgăciune putem învinge ispitele, încercările și puterea celui rău. De aceea, Hristos Domnul recomandă postul și stabilește câteva reguli pentru credincioșii care doresc să practice acest mijloc de mântuire, ca să-și purifice sufletul, să-și întărească trupul, să dobândească Harul lui Dumnezeu.

Sfinții Apostoli au urmat întocmai pilda Învățătorului lor și au postit. Unul dintre ei, sfântul Pavel s-a retras, după convertire, în pustiul Arabiei și acolo a rămas trei ani, în post, rugăciune și aspre nevoințe, cerând iertare lui Dumnezeu pentru necazurile și suferințele provocate creștinilor din Ierusalim.

Sfinții Părinți, nevoitori în pustiurile Egiptului, ale Siriei și ale Palestinei de altădată, în sihăstriile Dobrogei și ale Carpaților, au postit, la rândul lor și au dobândit desăvârșirea.

Dar nu numai profeții, drepții, Mântuitorul, apostolii și Sfinții Părinți au postit, ci și credincioșii care au considerat postul ca o jertfă, izvorât din adânc de iubire față de Dumnezeu.

Interesante mărturii asupra modului în care strămoșii noștri respectau rânduiala postului sunt consemnate în articolul Postul odinioară, semnat de Olivia Senciuc și publicat în prestigioasa revistă „Magazin istoric”.

Autoarea citată scrie că a „pus întrebări vechilor pravile bisericești, predicilor unor înalți ierarhi, însemnărilor lăsate de cronicari ori de călătorii străini, poruncilor domnești […]” și a descoperit că, „în Moldova și în Țara Românească, de la domn și până la oamenii de rând, mai toți păzeau posturile cu asprime […]”. Dregătorul era pus să vegheze „în tot postul ca să nu fie la crâșme adunături cu beție” și chiar îi pedepseau cu bătaia pe cei care țineau deschise cârciumile.

Străinii care veneau în cele două principate erau uimiți de strictețea de care dădeau dovadă credincioșii, „pentru care încălcarea postului postului nu ar fi fost justificată nici de o boală grea”.

Respectul față de rânduiala postului reiese și din scrisoarea adresată de Radu și Constantin Cantacuzino, fiii lui Ștefan-vodă Cantacuzino, adresată patriarhului Ierusalimului Hrisant Notara, la 13 februarie 1728, din Viena, unde pribegiseră. Întrucât erau pribegi și unul din frați suferea de „oarecare slăbiciune trupească”, ei l-au rugat pe patriarh să le trimită „binecuvântare și voie în scris ca să putem mânca de frupt” (de dulce n.n.).

Foarte importante sunt regulile Pravilei de la Govora (1640), „care îi îndemna pe duhovnici să fie cu grijă cum vor da învățătură și post celor pe care îi păstoreau, să țină seama că săracii lucrau fără răgaz, că unii dintre credincioși erau slugi și robi, alții bătrâni și slabi […]”. Preoții erau sfătuiți să se poarte cu blândețe și să acorde dispense atunci când situația o cerea. „Cine moare de foame în Postul Mare să mănânce carne”, preciza pravila citată. Vrednicii noștri duhovnici erau înțelepți, echilibrați, atenți la neputințele și lipsurile semenilor, iar sfaturile lor sunt și azi foarte actuale.

Luni, 15 martie, este prima zi de post. Pornim împreună în această călătorie spirituală? Dacă nu ne putem abține de la alimentele de origine animală, să postim numai două zile în acest post – spunea cineva –, dar să postim post sufletesc în toate cele șase săptămâni și în Săptămâna Pătimirilor.

Așa ne învață și Sfântul Ioan Gură de Aur să postim: „În zadar nu mănânci carne dacă prin ceartă și ură mănânci pe fratele tău, nu bei vin dar ți-ai înmulțit ocara, postești săptămâni sau luni dar zilnic te afli în judecată prin tribunale pentru pământ, case sau bani, nu mănânci carne dar limba ta aruncă flăcări de ocară pe sufletele oamenilor și povară aduce sufletului tău”. 

Să pășim, așadar, cu bucurie pe calea postului și să ne primenim sufletul prin baia lacrimilor, a mărturisirii păcatelor și a împărtășirii cu Sfintele Taine, pentru ca, în noaptea sfântă a Învierii Domnului, să fim vrednici de chemarea: „Veniți să luați Lumină!”

                                                                        Preot dr. Ionel Popescu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *