default-logo

MIRCEA ELIADE.  Tratat de ISTORIA ROMÂNILOR în doar 400 de cuvinte! 

Mircea Eliade are, în „Căderea în istorie” (1952) câteva  fragmente care, puse cap la cap, pot constitui cel mai  scurt tratat de istorie a românilor: sub 400 de cuvinte.  

Înțelegi totul, surprinzător, din două pagini. Cu condiția  să fii de acord cu viziunea despre istorie a autorului. 

„Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motiv să idolatrizăm  Istoria. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în  frunte.” 

„Cu ce am idolatriza, noi, românii, Istoria? Descindem  dintr-unul din neamurile cele mai numeroase din lume  și praful s-a ales de el; nici măcar limba nu i se mai  cunoaște.” 

„Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult  decât s-au cheltuit alte neamuri să cucerească  pământul”. 

„Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la  Alexandru Machedon: în loc să-și ridice privirile spre  miază-noapte și să unească toate neamurile tracice  într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita  civilizației mediteraneene și, ajuns la culmea puterii, s a îndreptat spre Asia”. 

„Cu o mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem  numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile  consecințe pentru istoria românilor: slavii au ocupat  Peninsula Balcanică și s-au întins până la Adriatica”.

„Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge  și atâta nenoroc datorită în primul rând incapacității  Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe  noi, timp de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria  Imperiului Otoman; și această victorie se datorează  neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui  dușman comun.” 

„Istoria se făcea în Apus; fără noi, datorită și sângelui  nostru. Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân,  ci se luptau; dar se luptau între ei. Evident, lupta  aceasta între frați, veri și cumnați, nu putea avea  aceeași sângeroasă intensitate ca, prin părțile noastre,  lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau orașele în apus, dar  parcă tot mai rămânea ceva. Occidentul e bogat în  ruine și toate sunt istorice. La noi, nu rămânea nimic,  nicio urmă. Încă din timpul năvălirilor barbare, oamenii  învățaseră cum să-și ardă satele și să le refacă  primăvara următoare.” 

„În timpul acesta, la o mie, două de kilometri spre  Apus, se înălțau catedralele, se îmbogățeau castelele,  se înfrumusețau mânăstirile și oamenii aveau prilejul,  măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe teologi și  pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure  că trăiesc omenește – iar nu ca fiarele sălbatice, prin  munți, prin păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau  altă vină decât aceea de a se fi născut în calea  răutăților.” 

„Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au  rezistat din toate puterile lor”.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*