default-logo

La Cluj s-a tipărit prima oară în limba română cu grafie latină numele Iisus (Jssus) și pronunțat cu doi de ”i”

Părerea generală, conform căreia forma numelui Isus ar translitera cuvântul ebraic pentru „măgar”, şi ar trebui evitată din acest motiv, este greșită. Nu se regăsește acest cuvânt în traducerea din ebraică. De ce au ales românii numele Iisus să se scrie cu doi de „i”, în loc de formula latină a numelui Mântuitorului, de „Isus” este o altă interpretare și controversă științifică. Tradiția noastră bisericească a mers pe tradiția grecească de „Iisus”. Grafia Iisus este etimologică, ea reproducând sunetul η din Ιησούς, care în latină a fost redat ca e. Tendința de a se citi ca i în greacă a început încă din Evul Mediu. La transcrierea numelui Iisus în limba română, folosită în Bibliile ortodoxe și în literatura ortodoxă modernă, există o recurență slavonă, fidelă scrierii grecești. Știm că alfabetul slavon este derivat din scrierea greacă, iar Biserica Ortodoxă Română a folosit scrierea slavonă chiar până la începutul secolului al XX-lea. Să nu uităm că Biserica a folosit alfabetul chirilic până pe la 1860. În literatura română a fost folosită cu precădere forma Isus a numelui Mântuitorului. Scriitorii au preferat varianta „internațională”, inclusiv un scriitor clujean care și-a lansat recent romanul „Isus”. Și totuși, poporul român religios spune clar și răspicat Iisus, cu doi de „i”. Argumentului etimologic pentru scrierea Iisus i se adaugă faptul că, pe lângă limba greacă, sursa tuturor limbilor europene pentru numele Iisus, atât în ebraică (Iehoșua), care înseamnă „YHWH mântuiește”, cât și în limbile europene începând cu latina (Iesus și în latina medievală Jesus, în care j nu reflectă sunetul scris așa în franceză, ci semivocala i [j]) numele este pronunțat cu două vocale înainte de primul s, anume [i-e], [i-i] sau [j-e]. Paralelele etimologice pot motiva utilizarea a două litere înainte de s (pentru rostirea a doi [i] în hiat și în limba română. Această formă a fost elenizată inițial sub forma Iason (Ἰάσων) și transcrisă sub forma Iησους Iēsoûs, în greacă, de către traducătorii Septuagintei, cu referire la alte persoane purtând același prenume, ne spun specialiștii. În limba greacă, limba în care s-a scris în original Noul Testament, apare (ca pronunție fonetică) numele „Iesu Hristu”, cu un „u” lung (in Hristu). Iar prenumele în limba româna provine din limba slavonă Їисоуса, care a fost preluat din limba greacă, unde la iniţială este un hiat. În ambele cazuri numele începe cu „Je”, care în pronunția curentă devenea un „i” lung. Motivul pentru care majoritatea poporului român de religie creștin-ortodoxă consideră necesar ca în românește să se scrie Iisus în loc de Isus. Cea mai veche carte în limba română cu caractere latine a fost reeditarea ”Catehismul” tradus de George Buitul și tipărit în anul 1701 la Cluj. Aici apare apare prima dată numele Jssus în limba română cu grafie latină.
Umanistul George Buitul, născut în 1589, la Caransebeș și care a decedat pe 10 septembrie 1635, în același oraș, a impus noua transcriere și pronunție a numelui Iisus în limba română. El a fost un iezuit de origine română din secolul al XVII-lea, profesor la Alba Iulia, apoi rector al misiunii iezuite din Caransebeș. În 1636, cu sprijinul lui Acațiu Barcsay, a fost publicată postum prima traducere a catehismului lui Petrus Canisius în limba română, traducere realizată de George Buitul. Conform unor cercetări exhaustive din perioada interbelică, George Buitul a fost primul român care a studiat la Roma. „Catechismus szau Summa Kredinczei Katholicsest” de R.P. Petri Canisii, a apărut, în prima ediție, la Lugoj, în 1648, iar a doua ediție „Akum de isznove tiperit…” la Cluj, în anul 1701. Pentru prima dată apare scris și pronunțat numele lui Iisus cu doi de „i”. Despre George Buitul a scris într-o carte de referinţă pentru istoriografia română, istoricul clujean Doru Radosav, „Cultură și umanism în Banat. Secolul al XVII-lea” (2003). Într-un oraș Cluj, cu populație majoritar maghiară și etnici sași la 1701, românii trăiau extra-muros, mai ales în satul Mănăștur, zona Someșeni și pe dealul dinspre Feleac, cuvântul Mântuitorului apărea scris pentru prima dată în limba română, cu litere latine și pronunțat cu doi de „i”. Prenumele în limba româna provine din limba slavonă Їисоуса, care a fost preluat din limba greacă, unde la iniţială este un hiatus (diftong). În acest sens, cea mai veche grafie în limba română cu caractere latine a numelui Mântuitorului a fost Jssus, care se citește cu pronunție grecească și slavonă Jessus, astfel „Je” devine un „i” lung și accentuat care se va scrie cu doi de „i”. Clujul devine, prin publicarea acestui catehism, o bornă spirituală creștin-ortodoxă, iată, și prin impunerea generalizată a numelui Iisus, pronunțat cu doi de „i”, de atunci și până astăzi.

Ionuț Țene  / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.