◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

SĂ FII CU OAMENII ȘI EI SĂ FIE CU TINE

Pr. Dr. Gheorghe Nicolae Șincan, președintele Filialei Mureș a UZPR, la împlinirea a 70 de ani de viață

Pe Preacucernicul Părinte Dr. Gheorghe Nicolae Șincan, la cei 70 de ani de viață pe care-i împlinește, îl văd purtând hlamida uneia dintre cele mai delicate metafore din poezia noastră religioasă, aceea a cântecului păsării unice. Vorbim de poemul „Am auzit cântecul păsării unice” al preotului Sandu Tudor. Marea și larga lume, firea toată ascultă armoniile urcușului ceresc, azuriul ce-i dă vieții înțelesuri adânci și neîntrerupt surâs. În această dimensiune a surâsului, ca  expresie a împăcării cu propria ființă și cu ființa celorlalți, prin armoniile urcușului ceresc  („Pelerin spre înaltul Cer” e titlul unei cărți din biografia-i literară), l-am privit întotdeauna pe Preabunul Părinte; bucurându-mă să-l știu în drumul spre Emaus, dându-ne prin truda urcușului fior de mângâiere și îndemn să ne îndepărtăm de lumea în care „arama sunătoare și chimvalul zăngănitor” pun „tină” pe ochii minții,    Era și este parohul, protopopul, deputatul eparhial, cercetătorul istoriei ortodoxismului pe tărâmuri mureșene și cercetător al vieții,  publicistul, autorul unor cărți cu puterea de a preface Lutul în Duh, chemându-ne la „cunoștința adevărului”,  ca Hristos să ia chip în noi.  Era și este învățătorul ce ne poartă mâna, mintea și vibrația afectivă pe foaia care să mărturisească mai apoi despre ce am făcut ca deșărtăciunea lumii să slăbească, spunând nu doar credem că există Dumnezeu, ci  știm că există Dumnezeu. Așa ne-a cuprins Părintele în surâsul său,  în îngăduința sa, în cuvântul din amvon și în altarul de idei al cărților sale, ca pe fii ai luminii care n-am venit în lume să stricăm, ci să împlinim, să  căutăm rod și rodul acela să rămână ca punte superioară a vieții. Astfel a avut părintele sfințenia îndrăznelii (voința!) în a propovădui  mesajul Predicii de pe Sfîntul Munte, acela de a împrăștia Lumina, nu a o ascunde sub obroc, știind că a nu îndrăzni este un păcat. O spunea răspicat și Monahul de la Rohia.

În suita de povestiri duhovnicești, omilii, istorioare, meditații, pilde, parabole din cărțile sale, Părintele  exprimă, „între vreme și veșnicie”, forme ale îndrăznelii cugetului spre înmulțirea binelui, prin ridicarea ființei din bâlciul deșărtăciunilor, trezindu-i spiritul. Sunt sugestive meditațiile la versete biblice, bunăoară, cuprinse în capitole ca Fără smerenie, ușile raiului rămân închise, M-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am, Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul tău, Dacă noi am fi cu Dumnezeu, am face și din fiare oameni fericiți,Cine dă loc păcatului, dă mâna cu dușmanul,  pagini scrise cu slovele jertfei preoțești, cu smerenie și vrednicie, împlinind liturghia de după liturghie.

Când Dumnezeu i s-a arătat lui Solomon și l-a întrebat ce dorește să-i dea, Solomon nu a cerut slavă, bogății sau viață lungă, ci înțelepciune și pricepere. Înțelepciunea și priceperea, neșovăirea și bunătatea, vorba blândă și privirea mereu împrimăvărată i-au fost și îi sunt Părintelui marile bogății; arderea. Iar cel ce arde, scria Nichita Stănescu, luminează. Luminează și cel ce împlinește Poruncile și cel ce se oprește mereu la Fântâna lui Iacov, aflând apa vie, căutând cu luare-aminte la mai marii noștri, urmându-le credința. Părintele luminează și astfel, prin împlinirea Poruncilor și testamentul înaintemergătorilor ca înaltă frumusețe a inimii dăruită celorlalți. Când nu dăruim lumina inimii, ea, inima, se învechește, spun Sfinții Părinți, iar atunci când viața își are izbânzile ei, sărbători de bucurie, nimeni nu-i face cu mâna. Pentru rotundul vieții  și lumina inimii sale, Părintelui îi facem cu mâna, ca gest atât de firesc de omenie și dragoste; potrivindu-i-se cuvintele maestrului Ion Vlasiu din „Cartea de toate zilele”: Să fii cu oamenii și ei să fie cu tine.

                                                                        Valentin Marica / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *