default-logo

Realul miraculos sau „Dreptunghiul iubirii „ ca iluzie

Cartea “Dreptunghiul iubirii, Adevăr sau iluzie”, a scriitoarei Maria Someșan, apărută la Editura ALTIP, Alba Iulia-2018, cu o prefață de Luminița Pop este o narațiune despre un cuplu ce urmează mersul unor vremi ale căror cărări sporesc indefinibil, făcând ca personajele să creadă într-o relație iluzorie.
Voi vorbi despre acest volum autobiografic pornind de la apoftegma Mariei Someșan de pe ultima copertă tipărită sub o blondă fotografie: “Mereu în viață pierdem câte ceva, important este să nu pierdem amintirile, ele sunt balsamul sufletului nostru, fără amintiri nu avem trecut“care spune esențialment și cristalizat despre subiectul cărții desfășurat pe parcursul celor 11 capitole.
Arta autoarei e de a ști să învie universul amintirilor, precum făcea Marin Preda, sau ale visării îndreptându-le către un sens care nu e niciodată același pe măsura complexității nesfârșite a vieții oamenilor. Cartea oscilează între, retrospecțiune, jurnal și narațiune, de la iluzie la luciditate, de la stabilitate la complicate stări de conștiință, chiar și atunci când personajul principal intră în universul leagănului de copii, unde descoperă căldura micuților cu lumină în priviri, adoptând un copil.
Cele 141 de pagini ale cărții exemplifică prin faptele și iluziile trăite de persoaje, cea ce scria în secolul XII poetul francez Chretien de Troyes: “Fericirea este mai plăcută atunci când este așteptată. “
Scriitoarea fiind conștientă că “Fiecare zi are o nouă poveste de viață .În fiecare zi avem ceva de spus, de simțit, trăim o nouă experiență!”(pag.21).
Personajele, prietene între ele, ca Ana, Florina, Corina, Maria, și soțul Ștefan sunt tot atâtea oglinzi cu două fețe în care se oglindesc întâmplări și relații interumane, o fațetă pentru cunoscuți, o alta pentru sine.O tristețe imperceptibilă urmărește cititorul, chiar și atunci când paginile cărții sunt umplute cu relatări din diferite călătorii. De altfel, rezumabilă într-o pagină de calculator, romanul Mariei Someșan se dezvăluie prin amplitudinea de a crea prezentul, dar punând pe gânduri expresia din titlul cărții”Dreptunghiul iubirii“ , având în vedere că figura geometrică are patru unghiuri drepte de 90 de grade și câte două laturi egale între ele.În acest context autoarea face referire probabil la aria acestui dreptunghi unde personajul principal trăiește pentru o alegere și nu pentru o opțiune, așa cum o spune la pagina 37.
Acținea, aparent simplă, cursivă, alunecă învolburată psihic cu o filosofie dihotonică a eului, văzut sub aspectul dublului echivalent.Practic, încă din titlu, autoarea ne avertizează cu întrebarea, fără semnul întrebării, subtilă și retorică”Adevăr sau iluzie. “Descrierea călătoriilor la Cimitirul Vesel, la Istambul, Ankara, unde imprevizibilul Ștefan apare ca un personaj-iluzie, salvator în cazuri complicate, toate acestea fiind mijloace de a umple golul unei presupuse iubiri.
Aceste călătorii sunt descriese ca într-un reportaj cinematografic cu secvențe scurte dar plastice, acestea par o apocrifă la Homer și un apendice la mitul “Dreptunghiul iubirii “, ca iluzie a adevărului din spusele lui Ștefan: “iubire am fost “setat “pentru alte activități. “(pag.74 ). În timp ce ea se împacă cu gândul că bărbatul “o spune cu sinceritate. “ Să fie aici miezul “dreptunghiului iubirii”? Răspunsul îl așteptăm de la autoare, probabil, în paginile altei cărți, așa cum afirmă și prefațatoarea cărții.
Romanul, aparent pare o narațiune simplă, dar este o filosofie în imagini, luând și imaginația proprie și imaginația literaturii în sprijin, făcând din paginile narațiunii o creație admirabilă. Ceea ce dă subiectul acestui roman în chip esential filosofiei este pătrunderea sociologică amplă în scrierea acestei narațiuni. După ce descrie călătoria în Turcia, naratorul revine la prezentul ipotetic și scrie: “Astăzi nu prea voi avea timp de scris, am să ies puțin la plimbare prin cartier.“(pag.75), o spune după ce Ștefan pleacă la Universitate. Sunt imagini care se succed repede, între o excursie în exterior și revenirea rapidă la prezentul scrierii narațiunii.
Conflictul de idei despre cuplu, dintre narator și Ștefan, o face pe autoare să simtă iubirea lor ca o Auroră Boreală. Frumoasă dar rece.” Aurora Boreală din sufletul nostru va exista mereu asemenea fenomenului astronomic cu același nume.Ceea ce am trait la întâlnirea noastră, a fost doar o iluzie a iubirii.“(pag.140)
Tocmai la sfârșitul romanului autoarea ne dezvăluie secretul. Iubirea lor a fost doar o iluzie, Fata Morgana.Apropierea iluzorie fiind, practic, depărtarea dintre două ființe umane, care credeau că se iubesc.Cele două personaje principale, ce se deosebesc de cele episodice, au ales adevărata iubire, Aurora Boreală. Acest fenomen astronomic e frumos, foarte frumos, dar rece.
Se pare că Maria Someșan cunoaște zicerea lui Nietzsche care spunea că;” Ființa umană are nevoie de iluzii pentru a viețui“
Estistă o incertitudine la final, prezentă și în afirmația “Ștefan și Ana au ales adevărata iubire… “ și o negație “Aurora Boreală “, constând în argumentul că aceasta este frumoasă dar rece: romanul Mariei Someșan concluzionează: “În viață, suntem ceea ce alegem noi să fim!” Modelul ei nu e Luther, ci Erasmus din Roterdam.

Al.Florin Țene / membru UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.