default-logo

Poetul Viorel Dinescu și punctul de convergență între matematici și poezie

Poetul gălățean Viorel Dinescu a primit, recent, în Botoșaniul  „Luceafărului Poeziei Românești”, Premiul „Eminescu” și Medalia „Teiul de aur”, în cadrul manifestării Premiile „Eminescu” pentru Literatură, Arte Vizuale, Colecții și Colecționari, ediția XXI, secțiunea  Literatură.

Organizatorii sunt Biblioteca „Mihai Eminescu” – Botoșani și Consiliul Județean, iar juriul are, de regulă, personalități de marcă ale vieții academice, cultural-spirituale din țară și din Republica Moldova. La ediția din vara lui 2022, președinte de onoare al juriului a fost distinsul academician Mihai Cimpoi, iar președinte al juriului eminescologul Nicolae Georgescu, plus alte personalități ale culturii românești.

Între premiații acestei ediții s-au aflat: academicianul Gheorghe Păun, savant, matematician, pentru Opera Omnia, scriitorul și jurnalistul Tudor Nedelcea din Craiova, pentru „Promovarea operei eminesciene și a patrimoniului cultural național”.  Premiul „Eminescu” și medalia „Teiul de argint” i-au fost acordate lui Marin Gherman, doctor în științe politice, scriitor și jurnalist din Cernăuți.

 ***

În aceste rânduri, zăbovim asupra frumuseților de taină ce se răsfrâng în lirica profesorului de matematici Viorel Dinescu, care, prin poezie, a depășit demult granițele Galaților. Ca atare, aprecierea juriului de la Botoșani a adăugat mai multă lumină pe aleile din „Orașul teilor”, adăugându-i și un „Tei de aur!”.

Născut la Zărnești, comuna Jorăști, județul Galați, o așezare din podișul Covurluiului, la 2 aprilie 1951, profesorul de matematici este completat de poetul, scriitorul, eseistul, jurnalistul și criticul literar. În plus, de mulți ani, Viorel Dinescu este  realizatorul unei emisiuni de cultură, „Confluențe”, la postul Tv Expres-Galați.

Copilul Viorel Dinescu a deslușit buchea cărții în satul natal, a urmat Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad (1966-1970) și, apoi, Facultatea de Matematică din cadrul „Universității „Al. Ioan Cuza” – Iași.

Primele încercări în ale scrisului le-a avut în liceu, fiind redactorul șef al revistei Aripi tinere (1967-1970). Cu activitatea de ziarist s-a întâlnit prin anii 1992-1996, ca redactor la revista Porto-Franco, iar din 1996 (şi până în prezent) este redactor-șef la Edit Press-Galați. În 1997, director la gazeta Actualitatea Galațiului.

Profesorul de matematici Viorel Dinescu are o biografie impresionantă, între meritele deosebite fiind și acela de a fi primit în 1984, Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române pentru poezie, cu volumul „Ecuații albastre”.

Este membru al breslei scriitorilor, dar și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Basarabia și Bucovina și prieten al unor mari poeți și scriitori români, între aceștia: Eugen Barbu,  Fănuș Neagu, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Vasile Tărâțeanu, Valeriu Matei, Theodor Codreanu și alții. Scriitorul și criticul literar Theodor Codreanu, membru de onoare al Academiei de Științe a Republicii Moldova, este cel care a prefațat ultima apariție editorială semnată de Viorel Dinescu, „O sută și una de poezii”, tipărită la Editura Academiei Române, București, 2020.

Viorel Dinescu este poetul care a atras atenția scriitorului și criticului literar Eugen Barbu (1924-1993), încă de la debut. În 1985, amintitul scriitor remarca faptul că poezia lui Viorel Dinescu este îmbrăcată în „versuri nobile”. „Ne aflăm cu acest poet într-un Rai cu porțile foarte strâmte” și „el poate fi numit un muzician al tăcerii… Vă încredințez că de la poetul Ioan Alexandru, nu am mai găsit la niciun poet un cântec spus cu gura închisă atât de frumos…”, scria Eugen Barbu, în periodicul Săptămâna nr. 35-41 (1985).

Este cunoscut că poetul Ioan Alexandru (1941-2000), celebru prin imnele sale despre toate trăirile creștinești și românești, aduce în inimi bucuria, Iubirea, „lumina lină din Lumină lină”…

Vom călători și noi, imaginar, prin „O sută și una de poezii”, dar și cu creațiile din „Asimptota” lui Viorel Dinescu, volum apărut la Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 2004, care l-a avut ca redactor de carte pe regretatul poet și mare român Grigore Vieru (1935-2009).

Poezia dinesciană pare a fi o geometrie… literară, ce caută soluții pentru a înțelege sensul vieții. În cele aproape patru decenii de poezie, Viorel Dinescu  a semnat douăzeci și patru de volume; geometrii cu înveliș liric ce ne ajută să redescoperim – la „Ora ideală” (1983) – „O altă nuanţă a revoluţiei” (1983), pentru a decodifica formulele unor „Ecuații albastre” (1984), temperate cu „Armistiții literare” (eseuri, 1992). Poetul a alergat și prin „Grădini suspendate” (1998), însoțit (nici vorbă de Semiramida!) de „Călăuze arhaice” (1999), în căutarea unui „Arhipelag stelar” (2006), în stare de… asimptotă, când lineară, când verticală. A traversat „Zidul cu privighetori” (2009) ca să adaste la „Izvoare din adâncuri” (2011) și să biruie „Clipa îndoielii” (2014), cu „Poeme alese” (2017, 2020)…

Poemele lui Viorel Dinescu sunt o continuă introspecție a vieții întru desăvârșire. Un ideal la care se ajunge cu măsuri infinitezimale, cu disciplină matematică, deși, însuși poetul recunoaște că, uneori, zugrăvește din cuvinte  realitatea imediată și prin… „teoreme inexacte”. De aceea, „trebuie să-nvăț să mă întorc din cercuri/ Din cercuri grave și adânci de fum”…

Profesorul de matematici se afundă  în sfere concentrice, fiindcă „duhul de iubire” este „bănuit că s-a ascuns, cândva, în Infinit” (Culoarea minunată a nopții, volumul Asimptota)… „O, blestemată patimă-a-ndoielii? De ce nu crezi ce ochii tăi ți-arată?/ De ce te-ascunză sub false metereze/ Când viața-ți bate-n poartă cu o floare?

Lirica matematicianului-poet trădează neliniști existențiale ale copilului plecat, cândva, din sat și devenit dascăl la oraș. Cărările poetului – „un punct pe fugă” –  se duc și se întorc în cercuri strâmte, în linii orizontale și verticale, pe căi știute, bătătorite, „ca să planteze-n lumea părăsită/ Modelul unor forme ideale...” Scopul final este de a fitrestie de lumină”, deșiR, uneori, „trestia gânditoare” se îndoaie, dar nu se frânge.

În căutarea sensului pierdut,  „Trestia gânditoare” – splendida metaforă dată omului de Blaise Pascal – are momente de „tristă bucurie”, dar și de reverie, „căci florile aduse din Neant/ Sunt mai frumoase, dar și mai străine/ Și-n orizont, ca într-un punct pe fugă/ Realul și minciuna se conjugă”… (Conjuncție)

Viorel Dinescu nu plânge în văzul lumii iubirile pierdute, nu strigă în gura mare înfrângerile…  Adeseori, realitatea imediată e în clar-obscur, plutește într-un nor de fum. Dorința de urcuș transpare din cuvinte și trăiri tainice. „În cercul” strâmt al poetului spațiul pare incert, ambiguu, dar este și o șansă spre regăsire, restaurare întru perfecțiune… Cercul poate deveni un spațiu vital perfect, un tot, doar pentru cel care învață să (re)facă din „calea  ocolită/ Un simbol tandru al Iubirii/ Și al perpetuei întoarceri…/ Roata-ascunsă-a Devenirii/ Un veșnic drum care se-ntoarce/ Înspre izvoarele uitate./ Vom fi mai tineri și mai altfel/ Mai luminoși, cu măști schimbate”…?

Dorința de a evada din meandrele unui spațiu profan este la îndemână… Starea de despătimire a poetului se intuiește printre rânduri.  Drumul este anevoios. Schimbarea are un drum asimptotic, este orizontal, dar poate fi și pe verticală spre Infinit, ascendent, cu pași infinitezimali. „Pământul făgăduit” se cucerește pas cu pas, în viața aceasta, nu doar prin cuvinte, cât mai ales prin alegerile și asumările noastre.

 „Cu lovituri de bardă tăiem odgoanele,/ Corăbiile noastre se avântă acum în larguri/ Fără busole și hărți navigăm la întâmplare/ În căutarea legendarului continent de aur…/ Nimeni nu știe dacă pământul făgăduit există,/ În locul Stelei Polare o veche bănuială ne călăuzește…” (Continent)

Precum prințul rătăcitor al Danemarcei, poetul se trezește „între zidurile reci/ Ale unui Elseneur năpădit de iederi”. Cultura acestui „cronicar regăsit printre pagini” îi permite să schițeze „legende vechi, cu litere roase”, să dialogheze cu sine prin hățișuri hamletiene și să-și (să ne) pună întrebări esențiale: „to be or not to be?”. Elseneur este proiectarea virtuală a poetului, dar și a iubitorilor poeziei dinesciene, în vechiul tărâm al Danemarcei, unde nefericitul Hamlet adresa întrebarea: „to be or not to be?” – „a fi sau a nu fi?”… Aceasta-i întrebarea esențială, nu numai a poetului, a filozofului, ci a oricărui muritor de rând care tinde spre… Infinit.

Poetul Viorel Dinescu – fiu al unui sat din podișul Covurluiului, sat care  golit de vlăstare „doarme ca-ntr-un testament” (Satul părăsit) – confirmă aprecierile mentorului său din tinerețe, scriitorul Eugen Barbu, care afirma, în urmă cu aproape jumătate de veac:  „Ne aflăm, cu acest poet, într-un Rai cu porțile foarte strâmte”…

Viorel Dinescu aduce în poezia sa – născută din trăirile, descreșterile și creșterile personale – stilul… asimptotic, termen cu care, aparent, operează geometria. În greacă, „symptosis” înseamnă „întâlnire”, însă prefixul „a” (ne) dă planul peste cap. Asimptotic, vorbind, întâlnirea cu Infinitul, cu „I” mare, pare imposibilă! Încet, încet, „trestia gânditoare” devine „o jertfă, în inima nopții”. O rază de speranță este totuși, pentru năzuința poetului și a noastră,  din moment ce până și știința matematică ne spune că cele două linii ale asimptotei – dreaptă și curbă – în căutarea lor tind să se întâlnească la infinit.

În cei aproape patruzeci de ani de poezie, profesorul de matematici a transpus în poezie trăiri, emoții, frici și bucurii, adeseori, prin prisma funcțiilor matematice, care au menirea să organizeze universul, interior și exterior. În fond, în căutarea sensului vieții, toți alergăm să ne întâlnim cu Cineva, și nu cu ceva… Poetul aleargă spre Infinitul, cu „I” mare, dar constată  că la întâlnirea aceasta ajungem târziu, anevoios. Și nu e o exagerare.

Cine a citit măcar puțin din învățătura Sfinților Părinți, a înțeles că desăvârșirea întru veșnicie se parcurge pe „Scara” Sfântului Ioan Scărarul, care numără treizeici de trepte, pentru atingerea desăvârșirii. O permanentă căutare și o parcurgere întru Bine, Frumos, Adevăr…

În poezie, ca și în viață, Viorel Dinescu  este punctul de convergență între cele două discipline, aparent, diametral opuse. În realitate, ambele își propun binele; una să ordoneze, la geometrie – mă refer, cealaltă, să înfrumusețeze și să însuflețească viața, realitatea noastră cotidiană, prin versul acestui „muzician al tăcerii”.

Maria Stanciu

Foto: Arhiva personală a poetului

 ***

Enumerăm mai jos, câteva dintre premiile dobândite de poetul Viorel Dinescu, în cele aproape patru decenii de poezie. A pornit pe drumul confirmării, în 1984, cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru poezie, cu volumul Ecuații albastre și Premiul revistei Săptămâna pentru volumul de debut Ora ideală. Mai numără în palmares:  Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; Premiul Societăţii Scriitorilor Costache Negri pentru volumele  Armistiții literare şi Eros-Anteros; Premiul Editurii Porto – Franco pentru volumul Etape; Premiul Editurii Edit-Press pentru volumul Ontologia cristalului; Premiul pentru Critică Literară şi Eseu, la Festivalul Internaţional de poezie Nichita Stănescu, ediţia a III-a, Chişinău, aprilie 2008; Medalia cu brevet Mihai Eminescu,  înmânată de Preşedintele Republicii Moldova, Chişinău, ianuarie 2010; Premiul pentru poezie la Festivalul internațional  Grigore Vieru, Chișinău-Iași, 2014, ediția a VI-a; Premiul de Excelență pentru întreaga operă poetică, la Festivalul internațional Toamna bacoviană, ediția a V-a, Bacău, 5-10 octombrie 2015; Marele Premiu Mihai Eminescu, la ediția a X-a, iunie 2017, Dumbrăveni, Suceava; Premiul pentru critică și eseu, revista Cafeneaua literară, Pitești, 2021; Premiul de excelență, Gala culturii gălățene, ediția a IX-a, 2022;  Premiul Teiul de aur, Botoșani, 2022.

Poetul Viorel Dinescu este declarat Man of the year de prestigiosul American aBiographical Institute, 2002; Este Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi din noiembrie 2007,  al comunei Dumbrăveni, județul Suceava,  decembrie 2010 și are, de asemenea, titlul de Cetățean de Onoare al comunei Văleni, raionul Cahul, Republica Moldova, 2011;

Titlul de Cetățean de Onoare al comunei Jorăști, județul Galați, locul de naștere, din 2018.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*