România o țară schimonosită şi strâmbă se află azi la o răscruce. Pentru a-și recăpăta demnitatea, poporul român trebuie să se întoarcă la ceea ce l-a ajutat să-și mențină ființa în viforul istoriei: credința. Fiindcă „în clipa în care nu mai crezi, începe deziluzia, pustiirea încrederii în tine și în celălalt” și, de asemenea, coborârea sentimentului „comuniunii de destin”, al unității.
Deși România astăzi „s-a mărunţit în Românii mici, s-a învrâjbit, s-a dezbinat” și nu o putem privi decât ca pe „o fortăreaţă împresurată”, deși se pare că nu mai avem capacitate, bărbăţie, forţă și nici credinţă şi nădejde, „cel care continuă atunci când nu se mai poate face nimic este spiritul. Este evident o necesitatea de a nu ne lepăda de însușirea noastră de creștin și de român, care ne definește și ne dă identitate, în ciuda presiunilor care se fac asupra acestui popor și a trădării lui din interior.
Cei care au fost nevoiți să-și părăsească țara pentru a merge la muncă „în acest Occident tragic pentru poporul român”, nu sunt de condamnat, mai ales fiindcă ei „au plecat cu biserica”, şi s- a văzut disperarea pe chipurile lor, imensa durere de a fi rupți de familii și de pământul strămoșesc. România este la răscruce. Se vrea a se lepăda, sensul vieții și al morții”.
Socrate spunea că viața este plină de lucruri de care n-avem nevoie…. Cei care nu sunt buni de nimic, flecarii, chiorii, necuraţii îți așază o suită de drumuri ca să te rătăcească. Acolo țăranul, ca să se scape, a zidit o troiță, o cruce — să se limpezească și să redea sensul, să scoată din rătăcire.
Tragedia poporului român de astăzi nu este exilul acesta forțat a peste milioane de români, ci este „exodul benevol și laș pe care îl fac din propria condiție de creștin și de român astăzi”.
Avem o cutremurătoare ereditate morală, dată din neam în neam, care țâșnește din când în când ca un gheizer, prin molozul istoriei, aducând la suprafață curățenia sufletească a fibrei românești.
Este o bătălia tăcută, sinistră, cu acele suflete mici, fricoase, oportuniste și meschine, care în trecut, ca și acum, dezertau din sfânta condiție de român, la ceas de cumplită încercare pentru țară.
Acea speță inferioară, dar agresivă și eficientă, care atunci, ca și acum, credita din răsputeri și cu toată convingerea, neputința acestui neam de a face istorie.
Să repopulăm țara noastră de azi, aflată în plin dezastru moral, cu acei țărani ostași, cu hainele zdrențuite ce completau tristele uniforme, dar cu icoana României Mari în inimă, având în frunte stânci de oameni, a cărui sfântă intoleranță hristică îngenunchia destinul necruțător. Repopulați-o pentru o clipă cu toți aceștia și vom reface adevărul de a fi român într-o Românie eternă!
Maria Dohotaru/UZPR