default-logo

Ion Heliade-Rădulescu. Sanctuarul Presei Românești – în imagini și cuvinte

            În acest an s-au împlinit un veac și jumătate de la dispariția celui care a fost Ion Heliade-Rădulescu, apreciat în epocă drept „părintele literaturii române”, fondatorul presei în Țara Românească. Pașii ne-au purtat spre cartierul Mavrogheni, de odinioară,  unde s-a tipărit pentru prima oară remarcabila publicație, marcând nașterea presei autohtone, „Curierul Românesc”, locaș sacru, vegheat peste timp de monumentul funerar al acestui titan al ziaristicii din țara noastră. Am pășit cu emoție în curtea Bisericii Mavrogheni, situate pe strada Monetăriei nr. 4 din București, unde se păstrează cu venerație amintirea lui Ion Heliade-Rădulescu.

În fața intrării în biserică este mormântul scriitorului născut la Târgoviște (promotor al curentului romantic în literatura română, autorul capodoperei lirice ”Zburătorul’-1843, considerat de către contemporani „părintele literaturii române”). A fost un traducător prolific (redând limbii române operele unor  autori clasici ai literaturii universale: Lamartine, La Fontaine, Dante Alighieri, Goethe, Byron) dar și un filolog autentic (autorul lucrării „Gramatica românească”, tipărită la Sibiu, inspirată de un autor francez). În tinerețe a fost profesor la Școala de pe lângă Mânăstirea Sfântul Sava din București, înființată de Gheorghe Lazăr, dar a cochetat și cu politica (coautor al Proclamației de la Islaz, 1848, membru al Guvernului revoluționar provizoriu și apoi din Locotenența Domnească). A fost membru fondator al Academiei Române și primul său președinte (1867-1870). În ceea ce ne privește, Ion Heliade-Rădulescu este considerat părinte al jurnalismului românesc, alături de Gh. Asaki, dând la lumină întâiul ziar din Muntenia, intitulat „Curierul românesc”, gazetă în limba română, scrisă cu caractere chirilice, scoasă cu unele întreruperi, în perioada 1829-1859, în propria sa tiparniță. Tipografia avea inițial sediul chiar pe aceste locuri, aici fiind tipărit „Regulamentul organic”, prima Constituție a României moderne. Personalitate complexă a epocii, acesta a fost director al Arhivei Țării Românești în perioada 1843-1848, membru activ al primelor asociații culturale din Țara Românească (Societatea literară, Societatea Filarmonică). În anul 1913, Eforia Școalelor a ridicat un monument, marcând astfel locul de veci al scriitorului. În partea superioară a acestuia este gravată celebra expresie, preluată din Odele lui Horațiu „Non omnia moriar”, cu sensul: „Nu voi muri cu totul” sau „Nu voi muri de tot”,  iar în partea inferioară se află inscripția „În amintirea lui Ion Heliade Rădulescu, marelui luminător al neamului românesc și luptător pentru drepturile lui. Casa Școalelor recunoscătoare. Ministrul Cultelor și al Instrucțiunii C. Disescu, Administratorul Casei Școlelor, M. Popescu, 1913, august 8”. Extremitatea superioară a monumentului, sub formă de cruce solară de inspirație malteză, având un cerc în mijloc, este vizibilă frontal cât și de pe latura opusă. Monumentul, restaurat în anul 2019, face parte din Patrimoniul Național, fiind înscris în Lista monumentelor istorice (cod LMI/ B-IV-m-B-20111).

Curierul Românesc” – primul periodic modern din țara noastră

„Curierul românesc”,  prima gazetă în limba română din Principate, în care s-au tipărit articole atât în limba română cât și franceză, a apărut începând cu data de 8/20 aprilie 1829, și difuzat prin librarul Iosif Romanov. Punându-și la bătaie averea, Ion Heliade-Rădulescu a cumpărat, împreună cu unchiul său, serdarul Nicolae Rădulescu, la 11 octombrie 1830, de la văduva doctorului Constantin Caracaș, tipografia zisă „de la Cișmeaua lui Mavrogheni”, instalată pe terenul dăruit de tatăl său, fostă proprietate a lui Gheorghe Lazăr. Din 1832 a rămas proprietar unic. Deoarece era posesorul singurei tipografii particulare, lui Heliade i s-a încredințat, din decembrie 1832, funcția de director al Buletinului oficial, precursorul Monitorului Oficial. Primul număr a apărut, în baza Regulamentului Organic, la 8/20 decembrie 1832, sub numele de „ Buletin gazetă administrativă” iar de la 15 decembrie 1832: „Buletin, gazetă oficială” (cu caractere chirilice); era un săptămânal cu formatul 19 x 24 cm. În 1839 începe publicarea Monitorului cu litere latine, cele chirilice dispărând complet.

Gazeta „Curierul românesc”  avea ca deviză: „Urăsc tirania și mi-e frică de anarhie”.  La 27 mai 1848, în toiul evenimentelor Revoluției, „Curierul românesc” a fost suspendat/suprimat, la intervenția comisarului imperial rus A. O. Duhamel. În aceste condiții, fondatorul ziarului a protestat energic, chiar a înapoiat diploma de mare clucer. Ulterior evenimentelor Revoluției, ziarul a reapărut, dar la 12 decembrie 1859 și-a încetat apariția, astfel sfârșind istoria primei gazete românești, cu periodicitate constantă și cu apariție îndelungată.

Cei mai importanți scriitori ai epocii și-au publicat  principalele opere în „Tipografia lui Eliad”. Acesta mai era posesor al unor proprietăți situate în „Câmpul lui Eliad” de la Obor, unde avea „trei case mobilate, compuse din 36 de încăperi.”

În curtea Bisericii Mavrogheni este și monumentul dedicat lui Moise Nicoară (1784-1861), jurist, profesor, traducător, scriitor și important luptător pentru drepturile românilor din Banat și Crișana, care învățase, printre altele, și limba turcă, la Institutul de Limbi Orientale din Viena, cu gândul să devină diplomat. După o scurtă perioadă, în care activează ca voluntar în armata Imperiului Habsburgic, aflată în război cu Napoleon Bonaparte, se stabilește la București, în 1813, devenind profesor de limba germană și limba latină la Școala lui Caragea Vodă. Până în 1825, pentru activitățile sale patriotice este arestat și închis de mai multe ori, dar vremurile schimbându-se, i se oferă șansa nesperată să părăsească Imperiul Habsburgic. Din 1825 până în 1850 a pendulat între București, Iași, Constantinopol, Odessa, Sankt Petersburg, nerenunțând nici un moment să facă cunoscută situația românilor din Transilvania. În 1829, a fost ales primul episcop ortodox român la Arad. Moise Nicoară a avut o bătrânețe chinuită datorită sărăciei și a faptului că își pierduse vederea. A fost înmormântat în Cimitirul Public de la Biserica Mavrogheni, fiind condus pe ultimul drum de contele D. Rosetti, de Dimitrie Laurian, fiul lui August Treboniu Laurian și de frații Golești. În 2005, sculptorul Mircea Corneliu Spătaru a realizat în curtea Bisericii Mavrogheni monumentul din bronz  dedicat lui „Moise Nicoară”.

Amintim că, tot pe aceste locuri,  a fost inaugurat în anul 1870, la data de 24 februarie, primul sediu al Monetăriei Statului, funcționând în localul școlii înființate de chiar domnitorul ctitor, Mavrogheni. Evenimentul s-a desfășurat în prezența prințului Carol I, a primului ministru Alexandru Golescu și a lui I.C. Brătianu. Până în acel an, majoritatea monedelor au fost bătute în străinătate, mai ales în Birmingham. Acest sediu, care a funcționat doar câteva luni, fiindcă Imperiul Otoman a protestat vehement, România neavând dreptul câțiva ani să mai producă monede proprii,  a fost demolat în anul 1912, pe locul rămas fiind construit actualul palat al Muzeului Țăranului Român, după ce acolo a fost o perioadă sediul Școlii de Belle Arte.

Constantin Brâncuși, cântăreț bisericesc?

O placă postată la intrarea în curtea bisericii ne anunță că, între 1898-1902, Constantin Brâncuși a cântat în Corul Bisericii Mavrogheni în timp ce era student la Facultatea de arte frumoase de la București. Tot aici se află și chipul în bronz al marelui artist, creat de Silvia Radu.

Alături se află fosta Școală Comunală Mavrogheni, astăzi  Școală Generală purtând numele marelui om de cultură, scriitor, întemeietor al presei moderne românești, Ion Heliade-Rădulescu.  Școala Comunală Mavrogheni este una din bijuteriile arhitecturii românești, construită în anul 1896 de Giulio Magni, fost arhitect italian, angajat de Primăria Capitalei și Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice să supervizeze construcția de imobile pentru instituțiile statului, precum și numeroase construcții pentru personalități sau oameni cu dare de mână din România. După planurile arhitectului italian s-au construit Academia Tehnică Militară, Hala Traian și multe altele. Operele sale au fost influențate de stilul arhitectului Ion Mincu, astfel încât se poate observa că această clădire este inspirată evident de cunoscuta construcție din apropiere, Bufetul de la Șosea, realizare  a arhitectului Ion Mincu, datată 1892.

Cu aceste adnotări, invităm cititorii să poposească în acest loc din București, unde pot să retrăiască o epocă memorabilă a istoriei presei românești.

Tanța Tănăsescu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*