default-logo

Ne-a părăsit academician Radu Ciuceanu

A plecat dintre noi pe 12 septembrie 2022 regretatul academician Radu Ciuceanu, cel care s-a războit necontenit cu teoriile și practicile totalitariste, cu nedreptățile, cu micimile umane, fiind un autentic luptător pentru o reală societate democrată românească.
A fost una dintre cele mai ilustre personalități științifice și politice românești contemporane, istoric, scriitor și publicist de mare profunzime, prolific și original, cu o impresionantă zestre intelectuală constând în zeci de volume de autor, studii, articole și numeroase alte contribuții științifice de mare prestigiu.
Încercările vieții nu l-au înfrânt, nu l-au descurajat și nu l-au îndepărtat de la împlinirea misiunii sale hărăzite pe acest pământ. A fost nu numai un mare om de știință, ci și un energic și inspirat creator de entități științifice și politice de rang național cu un important rol în evoluția societății românești pestdecembriste. Strădania constantă a Domniei Sale s-a centrat pe primenirea societății românești prin eliminarea completă a reflexelor și reziduurilor totalitariste, democratizarea reală a instituțiilor politice, înfrânarea și eliminarea corupției, condamnarea publică a esenței antiumane a regimurilor comuniste, crearea unui sistem instituțional național, prin care să fie omagiate virtuțile neamului și deopotrivă jertfele eroilor săi pentru democrație, unitate, integritate și rotundul țării.
Prin viața sa exemplară dăruită unor înalte idealuri umane și naționale, Academicianul Radu Ciuceanu a fost și va rămâne un reper și un minunat exemplu de abnegație și dăruire în slujba adevărului istoric, respectului demnității umane și democrației.
S-a născut la 16 aprilie 1928, la Arad, în zodia berbecului de la care a „căpătat”, după cum mărturisea, „îndărătnicia, încăpățânarea, acceptul unei vieți dure” și faptul că se ținea de cuvânt.
Familia Domniei Sale are o dublă rădăcină: una care se trage din Oltenia secolului al XIX-lea și alta din Transilvania, unde un anume Nicolae Ciuceanu, „ voievod” al Cetății Șoimuș, în 1514 pactiza cu revoluționarii conduși de Gheorghe Doja.
Finalizează studiile școlare și liceale la Craiova (Colegiul „Carol I”), unde se mutase și familia, tatăl său fiind un reputat profesor de istorie care conduce mulți ani o prestigioasă instituție de cultură: „Muzeul de Istorie al Olteniei”.
A fost îndurerat, ca majoritatea populației, de ocuparea țării de către sovietici și instalarea la putere a comuniștilor sprijiniți de Kremlin. Nu s-a lamentat însă și nu a stat cu brațele încrucișate. În 1947, după absolvirea colegiului, când încă nu împlinise 20 de ani, se afiliază, sfidând pericolele, la Mișcarea Națională de Resistență din Oltenia (M.N.R.O.) – grup de rezistență anticomunistă, condus de un Stat Major de ofițeri superiori sub comanda Generalului Iancu Carlaonț și colonelului Gheorghe Cărăușu.
A fost arestat în septembrie 1948, anchetat îndelung și torturat bestial de Securitate. Condamnat la 15 ani de temniță grea de către Tribunalul Militar din Craiova, condamnare pe care o ispășește în pușcăriile faimoase de la Craiova, Pitești (unde are parte și de „experimentul” ce poartă numele închisorii), Jilava, Târgșor, Gherla, Dej și Văcărești.
În septembrie 1963 este eliberat, Dumnezeu hărăzindu-i încă mulţi ani de viață în marea Lui bunătate față de fostul pușcăriaș antibolșevic și antisovietic. O viață însă chinuită până în 1968 când îi este refuzată orice angajare. Are însă bucuria admiterii ca student la Facultatea de Istorie a Universității bucureștene și implicării în acțiunile subterane de salvare a monumentelor de istorie amenințate cu demolarea de către autoritățile ceaușiste.
După 1989 se implică în viața politică, fiind ales deputat în legislatura 1990-1992 (perioadă în care îndeplinește și funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților) cât și în legislatura 2000-2004.
În 1990 înființează Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și este membru fondator și președinte al Comisiei de Cercetarea Abuzurilor și Corupției din cadrul Parlamentului României iar din 2004 conduce Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții a Camerei Deputaților.
Este inițiator al proiectului de lege pentru studierea fostei arhive a Securității si fondator al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.). Se implică în lansarea proiectului „Panteonul Național”, al cărei obiectiv consta în consacrarea, într-un spațiu arhitectural solemn, a respectului pentru toți marii români care au contribuit la definirea identității noastre naționale, formării statului unitar român și apărării independenței, suveranității și integrității sale teritoriale, ori s-au implicat și jertfit în lupta anticomunistă și împotriva ocupanților străini.
Pentru neobositul ctitor de instituții politice, de știință și cultură, cea mai apropiată de împlinirea aspirațiilor sale este și va rămâne definitiv Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (I.N.S.T.) al Academiei Române. I.N.S.T., creat în 1993, a devenit prin strădaniile directorului său și a valorosului corp de cercetători o structură de cercetare cu un potențial științific în ascendență și o prestanță demnă de toată lauda, judecând evoluția sa în condițiile depășirii unor serioase obstacole de natură politică sau manifestării, nu o singură dată, a unor adversități nedisimulate pentru pozițiile sale intransigente de combatere și condamnare a fenomenului totalitarist din țară și străinătate.
Programul editorial al Institutului a permis publicarea a peste 100 de numere din revista „Arhivele Totalitarismului”, peste 150 de volume de studii, documente, memorii, dicționare, enciclopedii etc. care au devenit un bun de patrimoniu național prin valoarea lor științifică.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Tanța Tănăsescu / UZPR
București, 12 septembrie 2022

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*