default-logo

Expoziție temporară „125 de ani de la inaugurarea Monumentului Vânătorilor” din Ploiești

Miercuri, 12 octombrie 2022, ora 10, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a fost vernisată Expoziția omagială „125 de ani de la inaugurarea Monumentului Vânătorilor” din Ploiești.
Aceasta este rodul unei colaborări între Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova și Colegiul Național de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești.
Cu ocazia vernisajului, atât statuia în sine, cât și expoziția au fost prezentate de către doamna muzeograf Monica Cîrstea și de către doamnele profesoare Georgiana Tudor și Liliana Marin, de la Colegiul Național de Artă „Carmen Sylva”.
Monumentul Vânătorilor din Ploiești a fost construit pentru cinstirea eroilor prahoveni din Batalionul II Vânători, care cu patriotismul și vitejia lor au contribuit la obținerea victoriei de la Grivița, din data de 30 august 1877, în timpul Războiului de Independenţă. Construcția a durat 7 ani și se remarcă printr-o concepție originală, ce aparține sculptorului George Vasilescu.
Pe un soclu de formă cubică se află un obelisc din granit, înalt de 14 metri, în vârful căruia este un vultur ce ține un steag în cioc. Pe obelisc pot fi privite altoreliefuri care prezintă scene de luptă și alegorii ale zeiței Victoria.
Lângă obelisc sunt statuile din bronz a patru vânători.
Dezvelirea statuii a avut loc la data de 12 octombrie 1897, în prezența regelui Carol I și a prințului Ferdinand.
Expoziția omagială de la Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova și-a propus o îmbinare între valorificarea unor piese din propriul patrimoniu cu talentul și creativitatea elevilor de la Colegiul Național „Carmen Sylva”, din Ploiești.
În vitrine, pot fi privite cărți poștale care prezintă imaginea monumentului în diferite perioade, cât și o medalie și un medalion care pe avers înfățișează imaginea monumentului și pe revers chipul regelui Carol I.
Pe simeze, pot fi admirate lucrări ale elevilor de la Colegiul Național „Carmen Sylva”, din clasele a VI-a B, a VII-a B, a IX-a B, a X-a B, a XI-B, a XII-a B şi a XII-a C, profesori coordonatori: Liliana Marin, Adriana Brăileanu, Georgiana Tudor, Mădălina Gheorghe-Tănase, şi Alexandru Leu. Elevii au avut ca model marii pictori care în calitate de reporteri au participat la Războiul de Independență: Nicolae Grigorescu, Sava Henția, Carol Popp de Szathmári, George Demetrescu Mirea.
Creațiile lor prezintă imaginea în ansamblu a monumentului sau părți ale acestuia și sunt realizate într-o diversitate de tehnici: acuarelă, creion, acrilic pe hârtie, baiț.

După cum menționează doamnele profesoare prezente la vernisaj, pentru aceștia participarea la acest eveniment a constituit o formă de stimulare a interesului pentru istoria națională și de manifestare a propriei creativități.

Elena TRIFAN / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*