Prin această culegere de articole publicate în reviste din România, „Fragmente de cer”, Dana Oprica ne deschide o ușă către țara în care a trăit cel mai mult, Spania, și unde a descoperit urme ale predecesorilor săi care, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, impresionau lumea intelectualilor europeni printr-o racordare la cunoaștere și printr-o imaginație care îi clasa în topul iluminaților de oriunde. Aflată, așadar, la Madrid, craioveanca descoperă prezențe românești, precum Aurel Răuță, cu manualul său Gramatica limbii române (Gramática rumana, 1947), care cuprinde o antologie de texte literare românești, Vintilă Horia cu binecunoscuta trilogie Dumnezeu s-a născut în exil, Cavalerul resemnării și Persecutați-l pe Beoțiu!, Traian Popescu, cel care susținea material activitatea editurii și a revistei cu același nume,Carpații, prințul Mihail Sturdza, Alexandru Ciorănescu sau Alexandru Busuioceanu, cel care a creat catedra de limba română în cadrul Universității Complutense din Madrid și a introdus limba română ca materie obligatorie pentru studenții spanioli și cel care a înființat Institutul Român din Madrid, în 1942, un neobosit cercetător al paginilor de istorie a celor două popoare: român și spaniol.
Pe lângă acești titani, cunoscuți, în special, de studenții de atunci și de grupurile cu preocupări culturale, Dana Oprica ne prezintă și lumea româno-italo-spaniolă (cunoaște foarte bine și spațiul italian!) actuală, percepută ușor diferit. Dacă românii anilor ‘50 primeau eticheta exilului, cei de azi fac parte din diaspora și sunt identificați de autohtoni ca imigranți, denumire care implică milă și, evident, diferențe materiale și de confort. Totuși, românii din Madrid nu pot fi cu toții cu o treaptă mai prejos și așa aflăm că aceștia au rezultate deosebite la concursurile școlare, că sunt virtuozi ai strunelor, că dețin funcții importante în companii internaționale, că ne reprezintă în administrația spaniolă sau italiană, că sunt recunoscuți actori, și nu de limba română.
Și pentru că am ajuns la administrație, autoarea se oprește asupra noilor forme democratice de guvernare a marii primării madrilene: Programul a fost expus şi deschis propunerilor cetăţenilor, multe dintre ele incluse în programul definitiv. De asemenea, s-au votat măsurile prioritare, pentru a fi implementate în primele 100 de zile (p.128). Spaniolii se reinventează mereu și își creează modalități participative de a conduce orașul. Manuela Carmena e în dialog permanent cu cetățenii; pentru aceasta a creat o pagină web unde cetățenii singuri pot decide asupra proiectelor pentru care sunt alocate 100 milioane de euro. Sigur, ne vorbește și despre experiențele la care primărița îi supune pe toți locuitorii Madridului. Iată una care ne aduce aminte de o practică mai veche pe care o experimentam și noi, în România: Carmena a suspedat, pentru câteva zile, circulaţia în centrul Madridului, din cauza nivelului ridicat de poluare. Se permitea circulaţia maşinilor al căror număr final de înregistrare era impar, a maşinilor care nu poluau, a celor care transportau persoane cu handicap, a celor care transportau mai mult de trei persoane şi a celor care 
făceau servicii în beneficiul public. Cine nu respecta restricţia primea o amendă de 90 de euro. Mesajele din partea cetăţenilor au fost dure, în spiritul spaniolului întărâtat: „vor doar să ne ia banii; şi primăriţa zice că se ocupă de noi şi de sănătatea noastră; asta se întâmplă doar pentru că noi am votat-o”, „în condiţiile astea trebuie să-mi cumpăr altă maşină”.(p.129) Comentariile spaniolilor pe care le găsim în acest fragment sunt valabile oriunde. Oricum, pare că cetățeanul e mulțumit că își expune păsul, lumea îl vede pe el și comentariul său și poate cineva, de sus, va ține cont de el, dar mai ales de ideea sa. Dana Oprica întinde o mână primarilor noștri, care se pot inspira din avalanșa de propuneri ale cetățenilor spanioli sau de proiecte deja implementate. Una dintre măsurile aplicate se referă la taxa redusă pentru șomeri, de la 5 euro la 1,50 euro/sesiune în cazul în care aceștia doresc să combată sedentarismul și să se mențină într-o bună formă fizică, în momentul în care utilizează sălile polivalente aflate în fiecare cartier. Remarc surprinderea autoarei în cazul unui proiect deja implementat și despre care crede că nu e chiar ortodox să-l avem în vedere și în țara noastră, acolo unde există ștranduri: Până acum însă cea mai sensibilă măsură adoptată şi aplicată deja este ziua fără bikini şi fără slip în cadrul piscinelor publice, la petiţia Asociaţiei pentru Dezvoltarea Naturalismului. Conducerea fiecăreia dintre piscinele publice decide stabilirea unei astfel de zile, dacă există cereri. (p.132)
Un întreg articol este alocat corupției la nivelul guvernelor spaniole, începând cu guvernul condus de tânărul Felipe González (1982) și până în prezent: primele scandaluri (ca de început!) se referă la comisioanele ilegale plătite de firmele care obțineau contracte cu statul pentru lucrări de construcții, apoi la șantajul cu documente care implicau politicieni, sustrase de șefi ai unor departamente ale aparatului politic. După guvernări de stânga și de dreapta, au apărut noi formațiuni politice, printre carePodemos, care îl are în frunte pe tânarul Pablo Iglesias, profesorul de numai 37 de ani, îmbrăcat informal, cu blugi și o cămașă lila, culoarea partidului, cu părul strâns la spate, într-o coadă, care, într-un minut de aura convins electoratul cu două mesaje simple: să nu uite (…) și să zâmbească!
Nu lipsesc nici pagini de istorie a Spaniei, concentrate în jurul micului oraș al marelui Filip al II-lea, în imperiul căruia soarele nu apunea niciodată. Și toată această incursiune în trecut pentru a prezenta o pagină a serviciilor sociale despre grija față de persoanele de vârsta a treia sau a patra, pentru că, da, în Spania, datorită nivelului de trai, se vorbește de vârsta a patra. Spaniolii vor să devină zei, pentru că știu că zeii nu îmbătrânesc.
Două mari orașe ne sunt prezentate de Dana Oprica, din perspectiva intersecției amintirilor și a lecturilor de moment; o piesă de teatru din București văzută în contrast cu piesele de teatru din Madrid; oameni simpli care încă păstrează acel ceva pe care îl aveau înțelepții satului care știau mersul, rigorile și parametrii vieții acesteia. Și, cel mai mult, din periplul acestor articole care se desfășoară între România, Spania și Italia, observăm că Dana Oprica a cunoscut români din toate sferele sociale care, fie fățiș, fie vag, au arătat cât de mult le-a dat țara în care s-au născut și cât de fericiți sunt că sunt români:
În faţa acestor oameni curaţi, deschişi, mulţumiţi de ţara lor şi de cum i-a modelat, orice aş spune despre mine păleşte. Ei sunt românii pe care îi întâlnim pretutindeni, cu poveşti nesecate, toate pline de umor, de vigoare, de recunoştinţă, de patriotism mascat, deloc timid, identificat în cele mai profunde straturi şi sensuri ale fiinţei şi expresiei. (p.188)
E o culegere de care aveam nevoie pentru a uni românii de aiurea și pentru a le înțelege frământările, gândurile, bucuriile, pasiunile și ambițiile. „Fragmente de cer” e o carte în care se regăsesc români, spanioli, italieni, ruși, bulgari, sârbi, evrei cu suferințele lor și cu migrația sau statornicia lor, însă cu curaj în confruntareacu mareaaventură a vieții.
Alexandra Ion