Simona Halep, la rece după înfrângerea cu Mertens: „M-a ajuns oboseala. Mi se blocau mușchii și mi-a curs sânge”

Simona Halep a pierdut cea de-a 16-a finală WTA din cariera safiind învinsă în trei seturi de Elise Mertens. Sportiva noastră a ratat astfel șansa de a câștiga trofeul la Doha pentru a doua oară, după triumful din 2014.

„Am rămas fără energie, eram foarte obosită în setul decisiv. Trebuia să fiu sută la sută la nivel fizic ca să pot câștiga un asemenea meci. Dar ea a meritat victoria, a fost mai puternică, mai echilibrată. Nu vreau să fac o dramă din asta. M-am simțit obosită vineri. Totul a început încă de acum două zile. Dar nu am vrut să renunț. Sunt fericită că am jucat aici, în Doha. Nu este vorba despre o accidentare, doar mi-a curs sânge. Trebuie să mă odihnesc. E bine că voi avea trei zile de recuperare. Abia miercuri voi juca la Dubai.

Rămân cu faptul că am reușit să ating un nou nivel. În meciurile mele cu Tsurenko, Goerges și Svitolina am reușit să am reveniri importante, am putut să-mi testez mentalul. Azi am condus, dar nu am avut energia pentru a câștiga. Cred că e un debut bun de an” – a spus Simona Halep la conferința de presă.

”Mă simt obosită, tare obosită. Am simțit deja din setul doi că cedez din punct de vedere fizic. Mi se blocau mușchii de la spate și am avut și sânge un pic. N-am cedat, dar ea a meritat să câștige. A fost mai proaspătă. Nu pot să spun dacă Mertens a cerut timeout medical fără motiv. E treaba ei dacă a făcut asta”, a spus Simona Halep, în exclusivitate pentru Digi Sport.

Halep a dezvăluit la conferința de presă că a pierdut setul decisiv din cauza oboselii acumulate pe parcursul turneului, dar și-a liniștit fanii, spunând că nu s-a accidentat și că va fi prezentă la turneul din Dubai.

fanatik.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.