Atac de proporții uriașe asupra Internetului. Hackerii vizează ținte din toată lumea

Un atac cibernetic de proporții gigantice se desfășoară, în prezent, asupra Internetului, la nivel global, a avertizat organismul internaţional care atribuie adrese de Internet ICANN.

Potrivit ICANN, atacul de o amploare fără precedent are ca scop modificarea adreselor site-urilor de Internet pentru a putea fi piratate, informează AFP, potrivit News.ro.

Potrivit unor experţi din afara ICANN, hackerii ţintesc atât guverne, cât şi servicii de informaţii sau poliţie, companii aeriene sau industria petrolieră – atât în Orientul Mijlociu, cât şi în Europa.

Unul dintre experţi consideră că aceste atacuri ar proveni din Iran.

Ei ”atacă infrastructura însăşi a Internetului”, a declarat vineri David Conrad, unul dintre conducătorii ICANN, care evocă o campanie ”fără precedent şi la scară mare”, care s-a intensificat extraordinar de mult în ultima perioadă.

Au mai avut loc atacuri ţintite, dar niciodată ca acum”, a adăugat el, în urma unei reuniuni de urgenţă a organizaţiei, vineri.

În principal, aceste atacuri constau ”în înlocuirea adreselor servelor” autorizate ”cu adrese ale unor maşini controlate de atacatori”, a precizat organismul.

Acest lucru le permite hackerilor să caute în date – parole, aderse de e-mail, etc. – cu scopul de a capta complet traficul către serverele lor.

ICANN, cu sediul în California, gestionează sistemul numelor domeniilor online pe care marele public îl cunoaşte sub forma de adrese de site-uri de tip .com sau .ro dar şi .gov, de exemplu.

Sistemul numelor domeniului (“Domain name System”, DNS) – cel care permite legătura între un computer şi un site – este cel atacat de hackeri neidentificaţi.

Atacurile informatice, creștere exponențială

Atacurile informatice – de orice amploare şi natură – s-au amplificat cu o viteză exponenţială în ultimii ani.

Potrivit unor experţi, hackerii fac parte cel mai adesea din două categorii principale – indivizi sau grupuri de hackeri care vor să câştige bani (programe de tip ransomware, revânzare de date personale în partea ascunsă a Internetului, numită “darknet”), sau state – care vor să spioneze alte ţări şi sau să semene disensiuni politice.

Potrivit unor experţi şi autorităţi din multe ţări – mai ales din Statele Unite -, China, Rusia, Iranul sau Coreea de Nord sunt deosebit de active în domeniul pirateriei informatice, ceea ce cei vizaţi neagă.

stirileprotv.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.